Cauta in aceasta categorie:

Măsuri preventive alternative. Săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă constând în pretinderea şi primirea unor sume de bani pentru a intervenipe lângă organele de cercetare penală şi judecători pentru obţinerea unor soluţii favorabile.

Pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive trebuie să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: 1. să existe probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune, cerinţă prev. de art.202 alin.1 şi art.223 alin.1 cod procedură penală; 2. să existe vreunul din cazurile de aplicare...

Citeste mai mult...

Revendicare. Capete alternative de cerere. Inadmisibilitatea solicitării unei despăgubiri egală cu contravaloarea terenului revendicat în lipsa unei cereri a pârâtului în acest sens. Echivalarea unei astfel de cereri cu o vânzare forţată. Revendicare (acţ

Revendicare. Capete alternative de cerere. Inadmisibilitatea solicitarii unei despagubiri egala cu contravaloarea terenului revendicat în lipsa unei cereri a pârâtului în acest sens. Echivalarea unei astfel de cereri cu o vânzare fortata. Decizia civila nr. 93/24.01.2011 pronuntata de Tribunalul Dâmbovita în dosarul nr. 3964/315/2009 Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Târgoviste sub nr. 3964/315...

Citeste mai mult...