Continut speta : Pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare cumparare în temeiul antecontractului de vanzare cumparare încheiat la data de 22.01.2002 avand ca obiect un teren extravilan situat în teritoriul localitatii Santaul Mare. Instanta de fond a retinut aplicabilitatea în cauza a Legii nr.17/2014 privind unele masuri de...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Revoluţionar. Indemnizaţie diminuată cu 15% în anul 2010. Solicitarea restituirii. Neîndreptăţire
Curtea de Apel Cluj, secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 1056 din 4 noiembrie 2014 Prin sentinţa civilă nr. 933 din 27.01.2014 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. .../117/2013, a fost respinsă acţiunea formulată şi precizată de reclamantul M.R.M. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj, având ca obiect socială. Pentru a...
Citeste mai mult...Acordarea pentru anul 2010 a ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006
Alocarea unor fonduri insuficiente ori neprevederea în buget a unor fonduri necesare achitării drepturilor constând în ajutorul financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006 nu poate conduce la înlăturarea dreptului beneficiarilor acestui ajutor la plata sumei cuvenite cu acest titlu, având în vedere şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (2) C. muncii, raportat...
Citeste mai mult...POSIBILITATEA ACORDĂRII DE SPORURI ŞI PREMII ÎN ANUL 2009, PRECUM: SUPLIMENTUL POSTULUI, SUPLIMENTUL TREPTEI DE SALARIZARE, FOND DE PREMIERE, INDEMNIZAŢIE DE HRANĂ, SPOR DE DISPOZITIV Salarizare
DE SPORURI ŞI PREMII ÎN ANUL 2009, PRECUM: SUPLIMENTUL POSTULUI, SUPLIMENTUL TREPTEI DE SALARIZARE, FOND DE PREMIERE, INDEMNIZAŢIE DE HRANĂ, SPOR DE DISPOZITIV Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul E. N - prin reprezentant SINDICATUL "FORŢA LEGII" - a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL COMUNEI S., anularea dispoziţiei nr. 6820/30.12.2010 şi...
Citeste mai mult...Dreptul la încasarea premiului anual pe anul 2010 (salariul al 13-lea) în învăţământul preuniversitar Salarizare
În motivare au arătat că începând cu luna ianuarie 2011, salariaţii au dreptul legal, conform art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la încasarea unui premiu anual, pentru activitatea desfăşurată, premiu egal cu media salariilor de bază realizate în anul pentru care se face premierea, respectiv anul...
Citeste mai mult...Pentru anul 2009, cotele de contribuţii pentru asigurările de sănătate, prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc după cum urmează: a) 5,5% pentru cota datorată de angaja
Aceiaşi cotă se aplică deci şi veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar; Prin sentinţa civilă nr....
Citeste mai mult...Prima de stabilitate pentru anul 2009 conform art. 96 al.2 litera g CCM şi dispoziţiile Legii 330/2009 Salarizare
Potrivit art. 41 ind. 2 din OUG 115/2004, personalul din sistemul sanitar beneficiază în trimestrul al II-lea şi al IV-lea ale fiecărui an calendaristic de câte o primă de stabilitate, ale cărui cuantum şi mod de acordare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Dreptul la prima de stabilitate a fost preluat şi în art. 96...
Citeste mai mult...Act administrativ emis în anul 1953. Inaplicabilitatea Legii nr. 29/1990.
Potrivit art. 19 din Legea contenciosului administrativ, prevederile acestui act normativ nu se aplică actelor emise anterior intrării sale în vigoare, respectiv 7.12.1990. (Secţia de administrativ, sentinţa nr. 741/1995) Prin acţiunea înregistrată la data de 24.01.995, reclamanta P.A. a chemat în judecată pe pârâta Regia Autonomă "T." Botoşani, pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se...
Citeste mai mult...Restituiri imobile. Notificare formulată în anul 2005, potrivit Legii 10/2001. Tardivitate. Restituiri
În motivare s-a aratat ca prin notificarea nr.533/N/2005 reclamantii au solicitat retrocedarea în natura a imobilului din C., str. N.B. nr.65, fost 59.Întrucât Primaria M. C. a refuzat sa emita o dispozitie motivata, prin sentinta civila nr.491/19 iunie 2007 a Tribunalului Dolj, pârâtii au fost obligati sa emita dispozitie motivata fata de notificarea înregistrata...
Citeste mai mult...