Tribunalul OLT Decizie nr. 52 din data de 12.09.2014 Prin decizia penală nr. 52pronunțată la data de 12.09.2014 de Trib. Olt în dosarul nr. 1548/311/2014 a fost respinsă contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 482 pronunțată la data de 15.05.2014 de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 1548/311/2014 de contestatorul B. D., domiciliat în...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Aplicarea legii penale în timp. Succesiune de legi penale. Retroactivitatea legii penale. Faptă care nu este prevăzută de legea penală. Achitare
Potrivit art. 12 din Codul penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. în aplicarea principiului retroactivităţii legii dezincriminatoare este necesar ca prin legea nouă fie să se abroge în mod expres dispoziţiile incriminatoare existente până atunci, fie să se abroge, tacit, prin...
Citeste mai mult...Aplicarea legii penale în timp. Aplicarea legii penale mai favorabile. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Condiţii
Prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000, dispoziţiile privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei au devenit aplicabile şi în cazul infracţiunilor pedepsite cu închisoare până la 15 ani, excepţie făcând infracţiunile menţionate expres în dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, fiind vorba aşadar despre o intervenire în această materie a...
Citeste mai mult...Aplicarea legii penale în raport cu timpul. Extraactivitatea legii penale mai favorabile (principiul „mitior lex”). Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Prin sentinţa penală nr.9 din data de 18.01.2011, pronunţată de Judecătoria Buhuşi, judeţul Bacău, s-a dispus condamnarea inculpaţilor: 1. G. I. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: a) tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută de art.32 alin.2 şi 4 lit.a şi c din O.G. nr.96/1998, cu aplicarea art.13 Cod penal, art.74 lit.a şi c şi...
Citeste mai mult...Aplicarea legii mai favorabile
Tribunalul BOTOŞANI Sentinţă penală nr. 205 din data de 21.03.2014 Dosar nr.XXX/40/2014 Contestație la executare R O M Â N I A TRIBUNALUL BOTOȘANI - SECȚIA PENALĂ SENTINȚA PENALĂ NR.XXX Ședința publică din xx.xx.xxxx PREȘEDINTE - Grefier - Pe rol pronunțarea asupra contestației la formulate în temeiul art.23 alin.8 din Legea nr.255/2013 de contestatorul P. O. I., privind aplicarea legii mai favorabile. Strigarea...
Citeste mai mult...APLICAREA LEGII MAI FAVORABILE. ÎN CAZUL ÎN CARE DE LA SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII PÂNĂ LA JUDECAREA DEFINITIVĂ A CAUZEI AU INTERVENIT UNA SAU MAI MULTE LEGI
APLICAREA LEGII MAI FAVORABILE. ÎN CAZUL ÎN CARE DE LA SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII PÂNĂ LA JUDECAREA DEFINITIVĂ A CAUZEI AU INTERVENIT UNA SAU MAI MULTE LEGI PENALE, SE APLICĂ CEA MAI FAVORABILĂ.Decizia penală nr. 316 din 30 aprilie 2009Asupra recursului penal de faţă constată următoarele:Prin sentinţa penală nr. 373/16.09.2008 pronunţată de Judecătoria Moineşti în dosar nr....
Citeste mai mult...APLICAREA LEGII ÎN TIMP. LEGEA PENALĂ MAI FAVORABILĂ. LEX TERTIA. SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI.
Prin combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive se creează o altă lege (lex tertia), încălcându-se caracterul unitar al dispoziţiilor pe baza cărora are loc încadrarea juridică a faptei, aplicarea pedepsei şi a modalităţii de executare. Prin sentinţa penală nr. 445/3.05.1999 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, inculpatul T.l. a fost condamnat, în baza art....
Citeste mai mult...APLICAREA IN TIMP A LEGII 221/2009 Despăgubiri, penalităţi
In motivare s-a aratat ca autorul lor a fost arestat si condamnat la 1 an si 6 luni inchisoare , fiind acuzat de uneltire contra ordinii sociale pentru fapta prev de art.58 pct. 2-5 cod penal, fiind supus unor tratamente fizice inumane ce i-au vatamat prelungite suferinte fizice dar morale, prin lezarea demnitatii ,onoarei ,...
Citeste mai mult...Aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 332 alin. 2 din C.pr.penală referitoare la restituirea cauzei la procuror. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
În mod evident, în cazul nerespectarii acestor dispozitii legale se impune sa se procedeze la restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmaririi penale deoarece încalcarea lor este sanctionata potrivit art. 197 alin. 2 si 3 din C.pr.pen. cu nulitate absoluta, care nu poate fi înlaturata în nici un mod, astfel ca actele lovite de nulitate trebuie...
Citeste mai mult...Aplicarea greşită a dispoziţiilor art.33 Cod penal. Consecinţe asupra pedepsei aplicate inculpatului.Furt
Aplicarea unei tehnici de contopire greşite poate conduce pe la agravarea nejustificată a pedepsei la care a fost condamnat inculpatul. Secţia penală – Decizia penală nr. 717/14 iunie 2011. Prin sentinţa penală nr.157/2011 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr.8623/176/2009 s-a dispus: În baza art.208 alin.1 Cod penal, raportat la art.209 alin.1 lit.a, g...
Citeste mai mult...Aplicarea gresita a dispozitiilor art. 37 lit. a Cod penal ce reglementeaza starea de recidiva postcondamnatorie, relativ la infractiunea prevazuta de art. 64 lit. m din OUG nr. 23/2008. Recidivă. Concurs de infracţiuni. Pluralitate intermediară
Curtea constata însa ca hotarârile pronuntate în cauza sunt supuse cazului de casare prev. de art. 385 ind. 9 pct. 17 ind. 1 C. Pr. Pen., luat în considerare din oficiu, întrucât instantele au facut o aplicare gresita a dispozitiilor art. 37 lit. a C. Pen., ce reglementeaza starea de recidiva postcondamnatorie, relativ la infractiunea...
Citeste mai mult...Aplicarea şi interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă.Respectarea cerinţelor speciale şi derogatorii privind plăţile compensatorii şi dreptul de preaviz pentru salariaţii disponibilizaţi. Contracte de muncă
Aplicarea şi interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă.Respectarea cerinţelor speciale şi derogatorii privind plăţile compensatorii şi dreptul de preaviz pentru salariaţii disponibilizaţi. -art.17 din codul muncii -art.8 alin.2 din Legea 130/1996 În lipsa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate valabil încheiat şi înregistrat după 1 septembrie 2008, când cel anterior a încetat ajungând...
Citeste mai mult...Aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Conditii.
Aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile în cazulpedepselor definitive. Conditii. În cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune problema alegeriilegii mai favorabile, deoarece aceasta este prin ipoteza legea noua singuraaplicabila. Spre deosebire de situatiile tranzitorii propriu-zise numarulcriteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi,este mai mic, criteriile reducându-se la limitele de pedeapsa...
Citeste mai mult...Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Caracterul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000 cu privire la urmările unor infracţiuni
Aplicarea principiului "mitior lex" în cazul pedepselor definitive prezintă unele trăsături distincte în raport cu situaţiile tranzitorii propriu-zise. Astfel, nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este prin ipoteză legea nouă, singura aplicabilă. Ceea ce trebuie stabilit este dacă într-adevăr legea nouă este mai favorabilă. în ceea ce priveşte Ordonanţa...
Citeste mai mult...Aplicarea eronată a pedepsei complimentare inculpatului minor Minori
A desfiinţat în parte, în ceea ce priveşte latura penală sentinţa sus menţionată şi în rejudecare ; A înlăturat aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, d, şi e Cod penal, pedeapsă ce a fost aplicată inculpatului C.V.M. pe lângă pedeapsa principală de 4 ani închisoare pe o durată de...
Citeste mai mult...Aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare
Judecătoria MEDIAŞ Sentinţă penală nr. 43 din data de 27.03.2014 Constată că prin cererea intitulată contestație la executare, condamnatul/contestator L.G.G., dom. --, în prezent deținut în Penitenciar --, a solicitat în temeiul art. 598 lit. d N. C. pr. penală, modificarea mandatului de emis în dosarul nr. - /257/2012 al Judecătoriei Mediaș. În motivare, se arată că,...
Citeste mai mult...APLICAREA LEGII PENALE MAI FAVORABILE – CRITERII. Jurisprudență Individualizare
Judecătoria CÂMPINA Sentinţă penală nr. 15 din data de 29.01.2015 La data de 31.01.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Câmpina cauza penală privind pe inculpatul MC. Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina emis la data de 30.01.2014 sub nr. 1840/P/2013 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată, în stare de libertate,...
Citeste mai mult...Aplicarea legii penale mai favorabile
Art. 5 din Noul Cod penal Apelurile sunt fondate, deoarece în cauză sunt aplicabile dispoziţiile prevăzute de art. 5 din Codul penal, referitoare la legea penală mai favorabilă; tot astfel, se constată că pedepsele au fost stabilite într-un cuantum mărit, care nu realizează caracterul retributiv al acestora. Dar, în ceea ce priveşte modalitatea de...
Citeste mai mult...Aplicarea legii penale în timp. Succesiunea în timp a legilor speciale. Dezincriminare
In cazul în care, prin succesiunea în timp a legilor penale, una dintre acestea are caracter dezincriminator, instanţa de judecată este datoare să facă aplicarea art. 13 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă. (Decizia nr. 265/R din 21 februarie 2002 - Secţia Ipenală) Prin Sentinţa penală nr. 532 din 16.05.2001, Judecătoria Giurgiu,...
Citeste mai mult...APLICAREA LEGII PENALE ÎN TIMP. SANCŢIUNE CU CARACTER ADMINISTRATIV. APLICAREA UNEI SANCŢIUNI ÎN ALTE LIMITE DECÂT CELE PREVĂZUTE DE LEGEA ÎN VIGOARE LA DATA COMITERII FAPTEI. ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI APLICĂRII LEGII MAI FAVORABILE (ART. 13 COD PENAL).
Prin sentinţa penală nr. 3174 din 12 decembrie 2001 a Judecătoriei Focşani, inculpatul D.V., a fost achitat în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b1 Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori tăiaţi fără drept, prev. de art. 98 alin. 3 din Legea nr. 26/1996. în baza...
Citeste mai mult...