Cauta in aceasta categorie:

Contestatie decizie de concediere. Cerere reconventională având ca obiect constatarea nulitătii unui act adiţional la contractul individual de muncă.

Lipsa menţiunii prevăzute de art. 74 lit. a) C. muncii este supusă sancţiunii nulităţii virtuale. Dovada vătămării. Inexistenţa prevederii vreunei forme în care trebuie să se materializeze menţiunea referitoare la motivele concedierii 1. Dacă decizia de concediere este nulă, iar salariatul deţine în continuare calitatea de salariat, raportul de muncă aflându-se, astfel, în derulare, atunci...

Citeste mai mult...

Lipsa motivelor de fapt în cuprinsul deciziei de concediere. Imposibilitatea determinării motivelor care au stat la baza încetării raporturilor de muncă.

încetarea de drept a contractului de muncă la data îndeplinirii condiţiilor de vârstă şi stagiu de cotizare pentru pensionare 1. în conformitate cu dispoziţiile art. 62 şi ale art. 74[1] C. muncii, decizia de desfacere a contractului de muncă trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza...

Citeste mai mult...

O decizie de concediere nu poate avea efect constatator, ţinând seama de modul în care este definită de Codul muncii

instituţia juridică a concedierii. In concepţia şi sistemul acestui act normativ, concedierea nu poate produce efecte decât pentru viitor, ţinând seama şi de împrejurarea că decizia de concediere produce efecte doar de la data la care a fost comunicată salariatului, sub acest aspect fiind relevante dispoziţiile art. 75m şi cele ale art. 268 alin. (3)...

Citeste mai mult...

Decizie de concediere disciplinară. Legalitate, în condiţiile încălcării de către salariat a normelor de disciplina muncii

C. muncii, art. 40 alin. (1) lit. b), art. 42-44 Prerogativa organizatorică privind desfăşurarea activităţii aparţine angajatorului, acesta având dreptul de a stabili atribuţiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condiţiile legii, conform art. 40 alin. (1) lit. b) C. muncii. Una dintre particularităţile postului de operator primiri clienţi în agenţie, potrivit fişei postului, consta în...

Citeste mai mult...

Concediere nelegală. Desfiinţarea postului dintr-un departament al angajatorului în care salariatul nu a fost angajat

C. muncii, art. 1 alin. (2), art. 65, art. 76[11, art. 287[2) Legea nr. 329/2009 Instanţa nu poate analiza modalitatea în care s-a procedat la redistribuirea activităţilor posturilor desfiinţate, conform Legii nr. 329/2009, aceasta fiind prerogativa exclusivă a angajatorului. Desfiinţarea postului salariatului trebuie să se realizeze însă cu respectarea dispoziţiilor Codului muncii referitoare la procedura concedierii, întrucât,...

Citeste mai mult...

Concediere disciplinară a cadrului didactic, dispusă cu încălcarea interdicţiei instituite prin dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii. Prezumţie de veridicitate a certificatelor medicale

Prin dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii, legiuitorul a înţeles să instituie o interdicţie în ceea ce priveşte concedierea salariatului, pentru a se preveni un eventual abuz al angajatorului şi a se evita situaţia unei concedieri nelegale. Astfel, potrivit acestor dispoziţii, „concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă: a) pe durata incapacităţii...

Citeste mai mult...

Concediere disciplinară. Refuzul salariatului de a semna fişa postului. Consecinţe

Neîndeplinirea sarcinilor de serviciu trasate de şeful ierarhic superior nu poate fi justificată prin faptul că salariatul a refuzat semnarea fişei postului. Refuzul semnării a fost motivat prin faptul că sarcinile cuprinse în fişa postului erau ale unei persoane cu studii medii, dar instanta a constatat că salariatul a fost în măsură să ia...

Citeste mai mult...

Concediere colectivă. Salarii compensatorii prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate

Raţiunea acordării compensaţiei băneşti la concediere este aceea de a sprijini persoana care, independent de culpa sa, a rămas fără loc de muncă şi implicit fără salariu, situaţie în care reclamantul nu se găseşte, întrucât a continuat să aibă calitatea de salariat în cadrul instituţiei, astfel cum aceasta s-a reorganizat. împrejurarea că angajarea salariatului...

Citeste mai mult...

Concediere colectivă. Salariaţi din institutiile publice

Dispoziţiile art. 68-73 C. muncii reglementează concedierea colectivă, informarea, consultarea salariaţilor şi procedura concedierilor colective şi nu sunt aplicabile salariaţilor din instituţiile publice, astfel cum rezultă în mod clar din cuprinsul prevederilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003, modificat prin Legea nr. 40/2011. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 383/2011, Curtea Constitutională...

Citeste mai mult...

Decizie de concediere. Menţionarea situatiei de fapt care a condus la emiterea deciziei

C. muncii, art. 65 alin. (2), art. 74[1) Decizia de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a...

Citeste mai mult...

Concediere individuală dispusă prin act normativ special (O.U.G. nr. 17/2009)

C. muncii, art. 65, art. 68 alin. (2), art. 76(1) O.U.G. nr. 17/2009 Instanţa nu poate cenzura modalitatea prin care s-a procedat la redistribuirea atribuţiilor aferente posturilor desfiinţate, aceasta fiind prerogativa exclusivă a angajatorului, dar poate supune analizei legalitatea şi temeinicia măsurii concedierii, analiză la care este îndreptăţită conform art. 76 C. muncii. Adoptarea măsurii concedierii trebuie să...

Citeste mai mult...

Concediere nelegală. Schimbarea atribuţiilor din fişa postului şi înfiinţarea de noi posturi cu aceeaşi denumire cu cel al salariatei concediate

C. muncii, art. 65 Modificările aduse fişei postului salariatului nu pot justifica concedierea în baza art. 65 C. muncii, angajatorul dispunând de prerogative adecvate, în eventualitatea în care capacitatea profesională a salariatului nu corespunde locului de muncă unde este încadrat. Schimbarea atribuţiilor posturilor care nu modifică natura muncii nu poate fi invocată drept cauză reală şi serioasă...

Citeste mai mult...

Concediere disciplinară. Sancţiune aplicată pentru fapte săvârşite în perioada în care salariatul ocupa o altă funcţie

Legislaţia muncii nu interzice aplicarea unei sancţiuni disciplinare salariatului pentru fapte comise într-o anumită funcţie, deşi la data emiterii efective a deciziei de sancţionare acesta nu mai îndeplinea funcţia respectivă. Simpla trecere pe o altă funcţie nu este de natură a exonera salariatul de răspunderea juridică pentru abaterile disciplinare săvârşite anterior. Singurele condiţii impuse...

Citeste mai mult...

Decizie de concediere. Interdictia concedierii salariaţilor pe durata exercitării unei funcţii eligibile într-un organism sindical

Deşi angajatorul a susţinut că nu a avut cunoştinţă de calitatea salariatului, în cursul judecăţii s-a dovedit că funcţia intima-tului-reclamant, de lider al grupei sindicale organizată la nivelul poliţiei locale Călăraşi, era cunoscută la nivelul instituţiei. Astfel, la dosarul de fond a fost hotărârea judecătorească din care rezultă că o decizie de concediere anterioară...

Citeste mai mult...

Concediere colectivă. Enumerarea generică a criteriilor de prioritate la concediere, fără menţionarea, în concret, a criteriului avut în vedere în ceea ce-l priveşte pe salariat. Caracterul de post unic al locului de muncă al salariatului concediat

în mod greşit s-a reţinut că se impune anularea deciziei, deoarece în conţinutul acesteia nu s-a prevăzut concret criteriul avut în vedere în ceea ce îl priveşte pe salariat. O astfel de analiză formală, cu consecinţa anulării deciziei, fără a analiza dacă în fond s-a făcut aplicarea criteriilor de prioritate, nu poate fi acceptată,...

Citeste mai mult...

Concediere ce nu ţine de persoana salariatului. Imposibilitatea aplicării criteriilor de selecţie

Aplicarea criteriilor de selecţie îşi găseşte raţiunea atunci când există mai multe posturi de aceeaşi natură cu cele afectate de desfiinţare. Fiind o concediere ce nu ţine de persoana salariatului, angajatorul stabileşte natura şi numărul posturilor a căror menţinere nu se mai justifică în mod obiectiv, urmând ca ulterior, în măsura în care sunt...

Citeste mai mult...

Decizie de concediere disciplinară. Legalitatea deciziei. Cercetare disciplinară prealabilă. Respectarea dreptului la apărare. Temeinicia sancţiunii aplicate

Decizia cuprinde descrierea faptei imputate ca abatere disciplinară, iar precizarea prevederilor din regulamentul intern încălcate de către salariat nu reprezintă fapte distincte imputate salariatei, ci doar o încadrare a aspectelor concrete în abaterile descrise în mod general în cadrul regulamentului. Dispoziţiile art. 268 C. muncii nu prevăd ca decizia să cuprindă în mod obligatoriu...

Citeste mai mult...

Decizie de concediere disciplinară. Revocarea deciziei de concediere anterioară ce şi-a produs efectele specifice

Decizia de concediere a fost comunicată salariatului, motiv pentru care, de la data respectivă, aceasta a produs efecte proprii, respectiv încetarea raporturilor juridice de muncă dintre părţi. Angajatorul ar avea dreptul să revoce deciziile unilaterale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, în cazul în care constată că acestea...

Citeste mai mult...

Concediere colectivă. Neindicarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi. Analiza măsurilor de reorganizare în raport cu personalul întregii unităţi învestite cu personalitate juridică

în cazul concedierii colective, decizia de concediere care nu menţionează criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi este lovită de nulitate absolută, iar sancţiunea nulitătii absolute nu poate fi acoperită în niciun fel, date fiind principiile ce acţionează în această materie a dreptului civil. Măsurile de reorganizare se analizează, potrivit prevederilor Contractului colectiv de...

Citeste mai mult...

Concediere colectivă nelegală. Selecţia persoanelor concediate în raport de gradul de compatibilitate psihoaptitudinală a salariatului cu postul

în cazul concedierii colective, care reprezintă una din formele de desfacere a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului dispusă din motive neimputabile salariatului şi afectează un grup de salariaţi, angajatorului îi revine obligaţia de a proceda la selecţia persoanelor concediate şi la menţionarea, în decizia de concediere, a criteriilor de departajare prevăzute în...

Citeste mai mult...