Referitor la cercetarea prealabilă, Curtea constată că intimatul-contestator a fost invitat de angajator la Serviciul Personal în vederea efectuării cercetării prealabile şi acesta a refuzat să facă vreo declaraţie cu privire la acele fapte reţinute în sarcina sa.Refuzul de a da notă explicativă conduce la culpa contestatorului, care a refuzat să dea vreo explicaţie, astfel că...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Proces-verbal de control întocmit de Oficiul pentru Plăţi şi Contractare PHARE. Natură juridică. Act administrativ-fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 98 din 12 mai 2008 a Curţii de Apel Iaşi. Secţia administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca prematură acţiunea formulată de Regia Autonomă C., formulată în contradictoriu cu Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare (OPCP), având ca obiect anularea procesului-verbal nr. 744820 din 8 august 2007. încheiat de...
Citeste mai mult...Actul de control (raport) care cuprinde doar constatări, concluzii şi propuneri fără măsuri de sancţionare şi recuperare a vreunui prejudiciu.
Notă prin care, în soluţionarea procedurii administrative prealabile, se menţin aceste constatări şi concluzii. Natură juridică Recurenta-reclamantă, prin acţiunea cu care a învestit instanţa de administrativ, a solicitat anularea pct. 1.3.2. din Raportul nr. 660779 din 21 martie 2007 (prin care se stabileşte că reclamanta este răspunzătoare pentru încălcări ale legislaţiei fiscale cu...
Citeste mai mult...Obligaţia de prezentare la control a documentelor privind respectarea securităţii şi sănătăţii în muncă. Societate care nu are niciun angajat. Consecinţe
Legea nr. 319/2006, art. 13 lit. m) Este nelegală sancţionarea contravenţională a unei societăţi pentru nerespectarea obligaţiei de prezentare a documentelor care să ateste respectarea normelor privind sănătatea şi securitatea în muncă, în condiţiile în care se dovedeşte că de la înfiinţare şi până la momentul controlului nu a avut niciun angajat, iar la sediul unde a...
Citeste mai mult...Contencios administrativ. Anularea procesului-verbal de control. Necesitatea citării în cauză şi a organului care a instrumentat actul de constatare
Prin decizia civilă nr. 636 din 17.12.2001, Curtea de Apel Alba Iulia -Secţia comercială şi de administrativ a admis recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba împotriva sentinţei civile nr. 329/CA din 23.05.2001, pronunţată de Tribunalul Alba, a casat hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. în motivarea...
Citeste mai mult...Analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma termenului rezonabil al detenţiei preventive
- Codul de procedură penală: art. 1602 Caracteml nerezonabil al duratei detenţiei preventive justifică liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului în lipsa unor noi temeiuri care să menţină privarea de libertate. (Decizia penală nr. 627/R din 8 octombrie 2010) Contestarea duratei arestării apare, mai degrabă, în procedura revocării ori înlocuirii acestei măsuri, pentru că, în cazul instituţiei...
Citeste mai mult...Raport de control întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Contracte civile prestări servicii de colaborare, perfectate în locul contractelor individuale de muncă. Distinctie. Consecinţe
C. muncii, art. 6, art. 38 Flexibilitatea organizării programului de muncă, cu referire la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 38 C. muncii, nu poate conduce la a persoanelor respective în raport cu ceilalţi salariaţi, chiar şi pentru desfăşurată la domiciliu. Pretinsa libertate de contractare a prestatorilor, în afara legislaţiei muncii, putea să îşi...
Citeste mai mult...Recurs. Obligativitatea îndrumărilor date de instanţa de control judiciar. Decizie pronunţată în cadrul recursului în interesul legii. Drept de deducere a TVA
României, art. 128 C.pr.civ., art. 315 În rejudecarea cauzei judecătorul fondului trebuie să adopte rezolvarea de drept stabilită de instanţa de recurs, deoarece prin aceasta se conformează îndrumărilor obligatorii date de instanţa de control judiciar în aceeaşi cauză şi în limitele competenţei stabilite de lege. În rejudecarea cauzei judecătorul fondului trebuie să adopte rezolvarea de drept...
Citeste mai mult...ADMISIBILITATEA IN PRINCIPIU A CERERII DE ELIBERARE PROVIZORIE SUB CONTROL JUDICIAR Liberare provizorie
Tribunalul Teleorman a apreciat ca admisibila în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpatul S.I. cercetat pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 7 alin. 1 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 215 al. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod...
Citeste mai mult...Admisibilitatatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar în cazul infractiunilor de trafic si consum de droguri Liberare provizorie
ÎNCHEIERE din data de 04.02. 2010 Autor - TRANDAFIRESCU ZINICA Domeniu asociat- Liberare provizorie Titlu: admisibilitataea cererii de liberare provizorie sub control judiciar în cazul infracţiunilor de trafic şi consum de droguri. Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante, în dosarul nr.101/105/2010 , inculpatul I.M., aflat în prezent în...
Citeste mai mult...Contencios administrativ. Acte de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice. Contestaţie. Calitate procesuală pasivă
Prin sentinţa civilă nr. 687 din 29.08.2001 pronunţată de Tribunalul Arad s-a respins acţiunea în administrativ formulată de reclamantă împotriva pârâţilor D.G.F.P. Arad şi D.G. V. Bucureşti, pentru anularea deciziei din 6.07.2001 dată de pârâta D.G.F.P. Arad, anularea actelor de constatare din 27.11.2000 şi restituirea sumei de 59.753.652 lei, reprezentând diferenţe de taxe vamale,...
Citeste mai mult...Conflict de interese. Control de legalitate al raportului întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. Reglementări pentru senatori şi deputaţi Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)
În motivare, reclamantul a arătat că prin lucrarea nr.XXX, pârâta susţine că s-a sesizat din oficiu la faptul că el, în calitate de deputat, nu ar fi respectat regimul juridic al conflictului de interese şi incompatibilităţilor, întrucât a avizat Contractul de muncă încheiat de Camera Deputaţilor cu fratele său, L.I., angajat în funcţia de şofer...
Citeste mai mult...Concurs pentru acordarea gradaţiei de merit. Control de legalitate al instanţei de contencios administrativ. Limite
Astfel, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, în competenţa instanţei de administrativ intră verificarea legalităţii actului administrativ atacat, ceea ce presupune un control de legalitate a modului în care acesta a fost adoptat şi a respectării procedurii şi etapelor de adoptare a acestuia, însă, nu şi un control de oportunitate. Atât jurisprudenţa , cât şi cea...
Citeste mai mult...Control vamal ulterior. Informaţii inexacte sau incomplete. Nelegalitatea controlului în lipsa unor noi elemente care să îl justifice
Când după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior rezultă că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situaţiei, ţinând seama de noile elemente de care dispune. Constatând că toate datele necesare stabilirii drepturilor vamale de import la data efectuării acestuia, se...
Citeste mai mult...Act de control în baza contractului de furnizare a serviciilor medicale. Natură juridică. Competenţa
Ordinului nr. 178/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea structurilor de control din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate: În conformitate cu art. 246 din Legea nr. 95/2006: „(1) Relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări sunt de natură civilă, reprezintă acţiuni multianuale şi se stabilesc şi...
Citeste mai mult...Control fiscal. Determinarea bazei de impunere. Estimare conform datelor şi documentelor relevante
Analiza legalităţii actelor contestate trebuie efectuată de către instanţa de fond în raport de documentele justificative pe care contestatoarea le-a prezentat la momentul efectuării inspecţiei, ţinând seama şi de răspunsul dat de contestatoare în nota explicativă în care arată faptul că „nu a întocmit alte documente sau rapoarte de producţie, deoarece a întrebat la alte...
Citeste mai mult...Decizie de delegare. Control judecătoresc. Limite Delegaţii, Detaşări
În fapt, contestatorul a arătat că prin decizia contestată, intimata a dispus delegarea sa pe postul de tractorist în cadrul Ocolului Silvic F. pe o durată de 6o zile sau până la organizarea unui concurs pentru ocuparea acestui post. Totodată, că în baza deciziei nr. 160/2010 ocupa, anterior delegării, postul de şofer muncitor indirect productiv...
Citeste mai mult...Proces-verbal de control încheiat de organul de control din cadrul I.T.M. Natură juridică. Act administrativ. Deosebirea faţă de procesul-verbal de contravenţie
Procesul-verbal de control are natura unui act administrativ care produce efecte juridice sub aspectul obligării recurentei la intrarea în legalitate, prin întocmirea de contracte individuale de muncă, şi poate fi atacat în administrativ, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, independent de împrejurarea că acest proces-verbal a fost sau nu însoţit sau urmat de...
Citeste mai mult...Contestarea unui act de control al organelor fiscale. Exigenţe pe care trebuie să le îndeplinească decizia dată în soluţionarea contestaţiei
Potrivit prevederilor art. 213 alin. (1) C.proc.fisc. în soluţionarea contestaţiei organul competent va verifica motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestaţiei se face în raport de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale invocate de acestea şi de documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea contestaţiei se face...
Citeste mai mult...Control financiar-fiscal. Termen de prescripţie. Scutire de plată pentru anumite categorii de obligaţii bugetare
Inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare categorie de sume datorate bugetului de stat, raportat la fiecare perioadă supusă impozitării şi se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale. Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, care începe să curgă...
Citeste mai mult...