În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, prin sentinta civila a Tribunalului Arad, ramasa irevocabila prin decizia civila Curtii de Apel Timisoara, admitându-se în parte actiunea acelorasi reclamanti, a fost obligata aceeasi pârâta sa le acorde suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 01.04.2004 – 13.01.2009, actualizate cu indicele de inflatie la data...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Contencios administrativ. Executarea hotărârilor judecătoreşti. Specificitatea procedurii. Solicitare întemeiată pe art. 24 din Legea nr. 554/2004. Hotărâre judecătorească prin care a fost anulată o hotărâre a consiliului local. Respingerea acţiunii Acte
Prin sentinţa civilă nr. 113 din 31.01.2012 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii N.M. şi C.S. în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BISTRIŢA şi PRIMARUL MUNICIPIULUI BISTRIŢA. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele: Reclamanţii solicită să se dispună ca pârâţii să respecte prevederile Sentinţei...
Citeste mai mult...Exequator – recunoaşterea hotărârii judecătoreşti de partaj pronunţată în străinătate. Competenţa instanţelor române pentru un imobil situat în România Partaj
Legea nr. 105/1992, art. 20 – art. 21, art. 49, art. 149 pct. 9, art. 151, art. 167 lit. b) şi art. 179 Competenţa de soluţionare a unei cereri de partajare a bunurilor comune ale soţilor cu elemente de extraneitate aparţine exclusiv instanţei române, în ceea ce priveşte un imobil bun comun, situat pe...
Citeste mai mult...Necenzurarea dispoziţiilor instanţei judecătoreşti cu privire la datorarea taxei judiciare de timbru şi cuantumul acesteia. Obligativitatea deciziei Curţii Constituţionale
Prin acţiunea formulată de reclamanţii M.A., D.L. şi H.A., în contradictoriu cu D.G.F.P. Vâlcea, s-a cerut anularea deciziei din 20 ianuarie 2003 şi recunoaşterea dreptului de a nu achita taxa de timbru, aşa cum se reţinuse iniţial prin decizia nr. 584 din 17 decembrie 2002. S-a mai cerut, prin aceeaşi acţiune, obligarea reprezentanţilor reclamantei...
Citeste mai mult...Funcţionari publici ai instanţelor judecătoreşti. Spor de confidenţialitate. Raporturi de muncă
Funcţionari publici ai instanţelor judecătoreşti. Spor de confidenţialitate. Art.90? din Legea nr.567/2004 Art.15 al.2 din O.G. nr.6/2007 Ordinul M.J. nr. 1833/C/02.07.2008 Funcţionarii publici ai instanţelor judecătoreşti au dreptul la spor de confidenţialitate doar în condiţiile reglementate de Ordinul Ministrului Justiţiei nr.1833/C/02.07.2008 începând cu 02.07.2008. Pentru anii 2005-01.07.2008 dreptul pretins nu li se cuvine reclamanţilor căci prevederile art.18 din O.U.G....
Citeste mai mult...Neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile in termenul prevăzut de art.24 alin. 1 din Legea nr.554/2004. Lipsa dovezilor in sensul că pârâţii refuză să execute hotărârea. Nelegalitate.nn Executarea silită
art.24 alin.1 şi art.25 din Legea nr.554/2004 Obiectul cererii cu care instanţa a fost legal investită este o cerere de a unei hotărâri irevocabile. În raport de înscrisurile existente la dosar, raţionamentul instanţei de fond a fost greşit atunci când a apreciat că reclamanta trebuia să facă dovada neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, ci dimpotrivă,...
Citeste mai mult...Revizuire. Cererea de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti va fi respinsă dacă nu sunt îndeplinite ipotezele prevăzute la art.322 pct.1 şi 2 din Codul de procedură civilă, anume instanţa de judecată să se fi pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au c
Prin Decizia nr.496/R/22.03.2011 a Curţii de Apel Braşov – secţia de administrativ şi fiscal (dosar nr.6980.1/2/2008), s-a respins excepţia lipsei de interes a petentei SC M. SRL; s-a admis plângerea formulată de petenta SC M. SRL în contradictoriu cu intimaţii Primăria Sectorului … Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului … Bucureşti şi SC S. SA...
Citeste mai mult...Funcţionari publici din cadrul instanţelor judecătoreşti. Instanţa competentă să soluţioneze litigiile privind raporturile de serviciu. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Prin acţiunea în administrativ introdusă şi înregistrată la Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal sub nr. 1657/40 din 28.03.2008, reclamantele: T.E., T.A., C.N., B.S., M.J., A.V., G.L., B.A., S.K.I., în contradictoriu cu pârâţii: M.J., C.A. Suceava, Tribunalul Botoşani şi M.F.P., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să...
Citeste mai mult...Sancţiune pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat daune morale şi cheltuieli de judecată. Neaplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Prin sentinţa civilă nr. 23/CC/23.05.2007 Tribunalul Braşov a respins cererea formulată de reclamanta G.K. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Braşov. Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 1738/C/8 noiembrie 2006 a Tribunalului Braşov – secţia comercială şi de administrativ a...
Citeste mai mult...Recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine. Competenţa instanţei străine. înţeles
Conform art. 167 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 105/1992, condiţia competenţei instanţei străine are în vedere competenţa de drept comun, astfel cum aceasta este stabilită prin legea procedurală străină aplicabilă, iar nu competenţa arbitrală aleasă de părţi, prin survenirea unei clauze arbitrale sau compromisorii. Prin urmare, doar în ipoteza în care se...
Citeste mai mult...Partaj succesoral. Efectele hotărârii judecătoreşti faţă de terţi Partaj
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin titlul de proprietate menţionat s-a reconstituit dreptul de proprietate în indiviziune pârâtului RC şi defunctului său soţ, RV, în calitate de moştenitori ai defunctei lor mame, RE. Precizează că după defunctul RV au rămas ca moştenitori, ea, reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare, şi pârâţii RN...
Citeste mai mult...Necesitatea investirii cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti pronunţată în materie comercială. Executarea silită
4. Necesitatea investirii cu formulă a hotărârii judecătoreşti pronunţată în materie comercială. - Codul de procedură civilă, art. 7208 Potrivit art. 7208 din Codul de procedură civilă: Hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială, fiind executorii de drept, nu trebuie învestite cu formula executorie pentru a fi puse...
Citeste mai mult...