Competenţa materială în cazul cererii de anulare a hotărârii arbitrale revine, potrivit prevederilor art. 365 din Codul de procedură civilă, instanţei judecătoreşti imediat superioare calei prevăzute de art. 342 din Codul de procedură civilă, în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul. Secţia Comercială, decizia nr. 1015 din 11 martie 1998 (dosar nr. 3922/1997) Societatea Comercială "BANALCO PROD"...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Excepţie de ordine publică. Necompetenţă materială. Respingerea cererii ca inadmisibilă. Nelegalitate
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Ploieşti, reclamanta societate comercială a chemat în judecată pe pârâtul P.C., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata contravalorii pagubelor produse de acesta autotractorului, pagube evaluate la aproximativ 10.000.000 lei, cu obligarea sa la plata sumei aferente lipsei de folosinţă a autovehiculului...
Citeste mai mult...Competenţă materială – executarea silită a unor drepturi de asigurări sociale
Soluţionarea contestaţiei la prin care se atacă executarea silită a unor drepturi de asigurări sociale stabilite printr-o sentinţă judecătorească este de competenţa materială a tribunalului, respectiv a unui complet specializat în domeniul asigurărilor sociale, iar nu a judecătoriei, potrivit disp. art. 155 alin.1 lit.a şi h din Legea nr.19/2000. Dosar nr. 5248/211/2009 R...
Citeste mai mult...Suspendarea execuţiei vremelnice. Competenţa materială.
întrucât împotriva sentinţei executorii s-a formulat apel, cererea de suspendare a execuţiei vremelnice este de competenţa instanţei de apel, conform art. 280 Cod procedură civilă. (Secţia comercială, sentinţa nr. 628/19.02.1997) Prin acţiunea înregistrată la data de 27.01.1997, reclamanta S.C. "A." -S.A. Bucureşti a formulat contestaţie la ordonanţa din 20.01.1997, prin care s-a înfiinţat, în favoarea S.C. "B."...
Citeste mai mult...Competenţă materială. Excepţie invocată după începerea dezbaterilor asupra fondului. Respingere Competenţă materialăConflict negativ de competenţă
Prin acţiunea civilă înregistrată la 16 noiembrie 2006, reclamantul B.A.C. i-a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Judeţean Cluj, Spitalul de Recuperare Cluj şi Consiliul Judeţean Cluj, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să constate că pe terenul proprietatea reclamantului din CF nr. 149838 Cluj-Napoca, nr. top 12843/1/7/1/3 teren în str.V. în...
Citeste mai mult...Contracte comerciale. Competenţa materială ContracteCompetenţă materială
O.U.G. nr.119/2007 Competenţa de soluţionare a cererii de emitere a unui somaţii de plată pentru suma reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în baza unui contract de lucrări de reparaţii, cerere intemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 119/2007. Obligaţiile de plată rezultând din contracte comerciale, cauza trebuie soluţionată de un complet specializat în litigii comerciale, în cadrul...
Citeste mai mult...Indreptare eroare materială. Hotărâre nedefinitivă. Apel.
Este admisibilă îndreptarea în apel a erorii materiale constând în aceea că instanţa de fond a dispus „autorizarea funcţionării" în loc de „autorizarea fuzionării" societăţilor comerciale. (Secţia comercială, decizia nr.1.116/9.12.1993) Prin sentinţa civilă nr. 2.289/22.06.1993 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă cererea asociaţilor B.C. şi B.L., dispunându-se autorizarea funcţionării Societăţii Comerciale „A.I.E.T."...
Citeste mai mult...Indreptare eroare materială. Chestiune de fond. Inadmisibilitate.
Cereea de îndreptare a pretinsei erori materiale va fi respinsă, ca inadmisibilă, dacă este vorba de chestiuni de fond. (Secţia comercială, încheierea din 1.09.1997, dosarul nr. 4.354/1997). Prin cererea înregistrată la data de 28.07.1997, petiţionara S.C. "C. S. C." - S.A. a solicitat, în temeiul art. 281 Cod procedură civilă, să se dispună rectificarea...
Citeste mai mult...Rectif.act stare civilă- exc.de necompetenţă materială Cereri
SENTINTA CIVILA NR.1063/03.05.2011 Deliberând asupra cauzei de faţă , constată următoarele : La 18.03.2011 reclamanta B.M. a chemat în judecată C.C prin Primar , urmînd ca în baza probelor administrate să se dispună îndreptarea erorii strecurate în certificatul său de naştere , respectiv la rubrica prenumele mamei să se treacă D. în loc de...
Citeste mai mult...Concurenţa neloială. Prescripţia dreptului material la acţiune. Prescripţii
Data naşterii dreptului la acţiunea prevăzută de art. 9 din legea nr. 11/1991 este data la care reclamanta ar fi trebuit să cunoască activitatea desfăşurată de directorul comercial şi dacă aceasta era păgubitoare pentru societate. - Art. 9 şi art. 12 din Legea 11/1991 În mod corect instanţa de fond a apreciat că, raportat la...
Citeste mai mult...Răspunderea materială a angajatului. Răspunderea stabilită potrivit legii penale când pagubele au fost cauzate printr-o faptă ce constituie infracţiune
- Legea nr. 10/1972: art. 103 alin. 1 prima teză Câtă vreme angajatorul (unitatea) a formulat plângere penală împotriva fostului său salariat, iar procesul penal era în curs de desfăşurare, aceasta nu era îndreptăţită să acţioneze în sensul emiterii deciziei de imputare, conform art. 108 C. muncii. (Decizia nr. 1005/R din 19.02.2009, Secţia a Vil-a civilă şi...
Citeste mai mult...Excepţie necompetenta materiala Competenţă materială
TRIBUNALUL COVASNA SECŢIA CIVILĂ Dosar nr. 326/ 119/ 2011 DECIZIA CIVILĂ NR. 58/A/2011 Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2011 Pe rol pronunţarea asuspra apelurilor formulate de către pârâţii D. I., cu domiciliul situat în ....şi reclamanta S.C. ..... S.A., cu sediul în...., în contradictoriu cu pârâţii D. C., domiciliată în...., S.A. şi S.A.C.L., cu domiciliul procesual ales la...
Citeste mai mult...Drept procesual fiscal Competenţă materială
Drept procesual fiscal Competenţă materială Competenţa de primă instanţă aparţine tribunalului dacă obiectul litigiului este anularea unor acte administrativ fiscale cu valoarea obligaţiilor fiscale contestate sub 500.000 lei, faţă de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 Constată că prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.140/64/2009 în data de 20.02.2009 reclamanta SC M.I. SRL a solicitat în...
Citeste mai mult...Competenţa materială. Restrângerea pretenţiilor.
Consecinţe. Faţă de împrejurarea că reclamanta şi-a restrâns pretenţiile la plata sumei de 866.970 lei anterior primei zile de înfăţişare la judecătorie, rezultă că această instanţă era competentă să soluţioneze litigiul, conform art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă. (Secţia comercială, sentinţa nr. 1.401/8.04.1997). Prin cererea înregistrată la data de 26.11.1996, sub nr. 6.217, la Judecătoria S. A....
Citeste mai mult...Competenţa materială. Obligaţie de a face. Terenuri.
Fiind vorba de terenuri aduse ca aport într-o societate comercială, ele au intrat în fondul de comerţ, situaţie în care competenţa soluţionării în fond a litigiului cu privire la aceste terenuri aparţine tribunalului. (Secţia comercială, decizia nr. 331H 7.04.1996). Prin sentinţa civilă nr.9.479/31.10.1995, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, s-a admis în parte acţiunea formulată de S.C....
Citeste mai mult...Competenţa materială. Litigiu locativ. Incidenţa Legii nr.15/1990 şi a Hotărârii Guvernului nr.588/1990.
Art. 1 alineatul ultim din Hotărârea Guvernului nr.588/1990 stabileşte că plângerile împotriva deciziilor emise de primării prin care s-a luat măsura redistribuirii spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, înainte de expirarea termenelor de închiriere stabilite prin contracte, sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. Dispoziţiile art.51 din Legea nr. 15/1990, stabilind competenţa materială a judecătoriilor, sunt...
Citeste mai mult...Competenţa materială. Litigiu între societăţi comerciale. Abrogarea Decretului nr. 81/1985.
Având în vedere că Decretul nr.81/1985, care stabilea competenta specială a tribunalelor de a soluţiona litigiile dintre unităţile socialiste, este abrogat implicit prin dispoziţiile Legii nr. 15/1990şi urmare a faptului că părţile litigante sunt societăţi comerciale, judecătoria (şi nu tribunalul) este competentă să soluţioneze acţiunea introdusă la 11.12.1990. (Secţia comercială, decizia nr.357/9.10.1991) Prin acţiunea introdusă la data...
Citeste mai mult...Competenţa materială. Instanţa competentă să învestească cu formulă executorie o hotărâre arbitrală.
învestirea cu formulă a hotărârii arbitrale este de competenta instanţei judecătoreşti care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competentă să soluţioneze litigiul în fond. (Secţia comercială, decizia nr. 852/7.11.1995) Prin cererea adresată Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamanta "I.O.C." - S.R.L. Bucureşti a solicitat învestirea cu formulă executorie a sentinţei nr. 14/1994 pronunţată de Curtea de...
Citeste mai mult...Competenţa materială. Cerere principală şi cerere accesorie. Evacuare şi pretenţii. Litigiu comercial.
Acţiunea introdusă de o societate comercială privind evacuarea unei alte şi plata de despăgubiri, reprezintă un litigiu locativ, unde cererea principală este evacuarea, fapt ce atrage competenţa tribunalului pentru judecata în primă instanţă. (Secţia comercială, decizia nr. 57/18.01.1995) Prin sentinţa civilă nr. 6.322/1.09.1994, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. "I.P.C.M." -...
Citeste mai mult...Competenţa materială. Acţiune în evacuare. Spaţiu comercial.
întrucât acţiunea în evacuare priveşte un spaţiu comercial, iar litigiul se poartă între două societăţi comerciale, competenţa de primă instanţă aparţine tribunalului. (Secţia comercială, decizia nr. 86/9.01.1998) Prin sentinţa civilă nr. 199/10.01.1997, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. „B.T."-S.A. formulată împotriva pârâtei...
Citeste mai mult...