C.proc.civ., art. 581 Legea nr. 31/1990, republicată, art. 70, art. 72, art. 73, art. 198, art. 199 Ordonanţa preşedinţială constituie o procedură specială edictată în vederea rezolvării temporare a unor cazuri al căror caracter grabnic nu îngăduie să se aştepte desfăşurarea procedurii de drept comun. Întrucât ordonanţa preşedinţială nu are drept scop rezolvarea fondului...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Civil – ordonanţă preşedinţială Ordonanţă Preşedinţială
În motivarea în fapt a cererii, reclamanţii au arătat că au încheiat cu pârâta, împuternicită legal de proprietarii imobilului, un contract de închiriere pe un termen de 5 ani pentru imobilul din Târgu Mureş, str. R, nr. 19, ap. II. Reclamanţii au precizat că plătesc regulat chiria lunară stabilită prin contract, dar întrucât ulterior semnării...
Citeste mai mult...Ordonanţă de plată în temeiul prevederilor OG nr.119/2007 Societăţi comerciale
JUDECĂTORIA MIERCUREA CIUC – JUDEŢUL HARGHITA ORDONANŢA Nr. 325 din 20 februarie 2009 Ordonanţă de plată în temeiul prevederilor OG nr.119/2007 Sub nr.XXX/96 la data de 23.04.2008 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Harghita cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditoarea E. L., prin mandatar K.D.S., împotriva debitoarei A.F. Ca urmare a precizării formulate de creditoare, înregistrată la...
Citeste mai mult...RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ. OBLIGAŢIE DE A FACE. ADMISIBILITATE. -art.581 Cod procedură civilă. Contracte economice
Materie: RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ. OBLIGAŢIE DE A FACE. ADMISIBILITATE. -art.581 Cod procedură civilă. Decizia nr.173/C/08.03.2012 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Prin Sentinţa nr. 1140/COM /2011 a Tribunalului B. a fost admisă cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul JUDEŢUL B. prin CONSILIUL JUDEŢEAN...
Citeste mai mult...Ordonanţă preşedinţială de evacuare din spaţiu comercial. Condiţiile vremelniciei şi neprejudecării fondului, privite ca trăsături ale ordonanţei preşedinţiale, iar nu veritabile condiţii ce se impune a fi îndeplinite. Ordonanţă Preşedinţială
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat la data de 17.09.2008 contractul de închiriere nr. 106 cu privire la acest spaţiu comercial, iar la 13.04.2009 a notificat reclamanta pe pârâtă cu privire la neîndeplinirea obligaţiei contractuale de a plăti chiria şi penalităţile în cuantum de 21371,31 lei şi, totodată, în măsura...
Citeste mai mult...Ordonanţă preşedinţială. Obligarea societăţii furnizoare de gaz să încheie cu reclamantul contract de furnizare de gaze naturale. Ordonanţă Preşedinţială
Secţia comercială – Decizia comercială nr. 373/29 aprilie 2009 Prin sentinţa comercială nr. 133/COM/2009 a fost respinsă cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul O.I. în contradictoriu cu pârâţii E-ON Gaz România S.A. , O.D. şi O.E. şi a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului O.D. suma de 500 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această...
Citeste mai mult...Ordonanţă preşedinţială. Legea nr. 238/2004. Permiterea accesului la sonde petroliere Ordonanţă Preşedinţială
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul in vederea executării de operaţiuni petrolifere, doua contracte de închiriere; respectiv contractul de închiriere nr.... pentru suprafaţa de 5170 mp si contractul de închiriere nr. ... pentru suprafaţa de 1000 mp. Aceste contracte au fost încheiate pe o perioada 5 ani, astfel ca au...
Citeste mai mult...Ordonanţă preşedenţială. Condiţii. Ordonanţă Preşedinţială
Faptul că în contract s-a prevăzut rezoluţiunea de drept pentru neachitarea preţului nu-l îndrituieşte pe debitorul obligaţiei de plată a preţului să ceară suspendarea plăţii pe calea ordonanţei preşedinţiale, invocând dispoziţiile art. 1364 Cod civil, pentru că nu i se produce o pagubă care nu s-ar putea repara prin executarea obligaţiilor sale contractuale ci dimpotrivă...
Citeste mai mult...RECURS COMERCIAL. ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ. CONDIŢIE DE ADMISIBILITATE. -art. 581 Cod procedură civilă; -art.312 Cod procedură civilă. Ordonanţă Preşedinţială
-art. 581 Cod procedură civilă; -art.312 Cod procedură civilă. Cererea reclamantei de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale este neîntemeiată, atâta timp cât nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor prev.de art.581 Cod procedură civilă, respectiv urgenţa. Pe de altă parte, motivele invocate de recurentă în susţinerea urgenţei presupune prejudecarea fondului litigiului ceea ce este inadmisibil pe calea...
Citeste mai mult...Autorizare căsătorie pe cale de ordonanţă preşidenţială Ordonanţă Preşedinţială
Obiect: autorizare căsătorie pe cale de ordonanţă preşedinţială Deliberând asupra cauzei civile de fată, constata următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. …. pe rolul Judecătoriei Bacău reclamanta ŞEE, asistată de ocrotitorii legali ŞT şi ŞN a solicitat pe cale de ordonanţă preşedinţială autorizarea încheierii căsătoriei dintre dumneaei şi numitul PIG. Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de...
Citeste mai mult...Ordonanţă preşedinţială – încredinţare minor Minori
Ordonanţa preşedinţială, ca mijloc procedural ce întruneşte condiţiile unei acţiuni civile dar cu un caracter specific, determinat de însuşi caracterul particular al măsurilor ce pot fi luate pe această cale, trebuie să îndeplinească atât condiţiile necesare pentru exercitarea oricărei acţiuni, cât şi unele cerinţe particulare. Astfel, conform prevederilor art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă, „instanţa...
Citeste mai mult...Evacuare pe calea ordonanţei preşedinţiale. Ordonanţă Preşedinţială
Evacuare pe calea ordonanţei preşedinţiale. Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 581 cod procedură civilă. Potrivit art.581 C.pr.civ., instanţa poate să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere şi pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara. Potrivit art.581 C.pr.civ., instanţa poate să ordone măsuri vremelnice,...
Citeste mai mult...ORDONANTA PRESEDINTIALA, OBLIGATIA DE A FACE ADMISIBILITATE Ordonanţă Preşedinţială
Reclamanta arată că este moştenitoarea defunctului I.G., decedat la data de 23.05.2011, care este unicul titular al contractului de furnizare gaze naturale nr. CFC 0074/23.11.2007 şi că, din cauza neînţelegerilor cauzate de partajul succesoral pârâta I.F. a solicitat sistarea gazelor motivat de faptul că nu mai locuieşte în imobil deşi factura curentă era achitată. Precizează că...
Citeste mai mult...Competenţă materială în materie comercială. Ordonanţă preşedinţială. Competenţă materială
Susţinerea recurentei că în sensul că, tribunalul nu are competenţă materială în soluţionarea ordonanţei preşedinţiale deoarece cauza dedusă judecăţii este de natură civilă şi nu comercială nu poate fi primită . Astfel, potrivit art. 56 Cod comercial, dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, atunci toate părţile se supun legii comerciale . Prin”act” ,...
Citeste mai mult...Ordonanţă preşedinţială. Condiţii : neprejudecarea fondului şi aparenţa dreptului. Ordonanţă Preşedinţială
Prin Sentinţa nr. 532/C din 22 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 5677/2004, s-a admis cererea şi a fost obligată pârâta să pornească centrala termină zonală şi să livreze abur de joasă şi înaltă presiune, minim 1800 Gcal energie termică. Instanţa de fond a apreciat că excepţia lipsei de calitate procesuală activă invocată...
Citeste mai mult...Ordonanţă de suspendare provizorie a executării silite. Competenţa de soluţionare a căii de atac exercitate împotriva acesteia. Suspendare a executării
Prin Sentinţa nr. 3132/2004, pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. 7784/2004, pe cale de ordonanţă preşedinţială, în temeiul art.403 alin.4 cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite pornită de D.G.F.P.-A.F.P. Scorniceşti împotriva petentei Societatea Agricolă A. Bărăştii de Vede, judeţul Olt, până la soluţionarea contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului...
Citeste mai mult...Ordonanţă preşedinţială. Suspendare executare hotărâre AGA Ordonanţă Preşedinţială
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs reclamantul. Instanta a apreciat ca recursul este fondat din urmatoarele considerente: Fiind vorba de o cerere de suspendare a executarii hotarârii AGA din 22 aprilie 2005, instanta a verificat îndeplinirea conditiilor de admisibilitate a unei cereri de ordonanta presedintiala, în conditiile în care textul art. 133 din Legea nr. 31/1990, face...
Citeste mai mult...Ordonanţă de plată Persoane juridice
Dosar nr. 15413/318/2011 R O M Â N I A Cod operator 2445 JUDECATORIA TÂRGU JIU JUDETUL GORJ SECTIA CIVILA Sentinta civila Nr. 10955/2011 Sedinta publica de la 15 Decembrie 2011 Instanta constituita din: PRESEDINTE ANA MARIA NICOLCESCU Grefier LACRAMIOARA GRIGORIE Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. F R S.A., în contradictoriu cu debitoarea S.C. G F S.R.L., având ca obiect ordonanta...
Citeste mai mult...Ordonanţă emitere somaţie de plată. Contracte
Cum contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, potrivit art. 1270 C.civ, în vigoare la data încheierii contractului, nu este admisibilă cererea de emitere a unei ordonanţe de plată, reglementată de disp. OUG nr. 119/2007, care reprezintă o procedură derogatorie de la dispoziţiile dreptului comun în materia soluţionării litigiilor în faţa instanţelor...
Citeste mai mult...Ordonanţă preşedinţială. Modificarea programului de activitate al unei brutării. Ordonanţă Preşedinţială
Cererea reclamanţilor întruneşte condiţiile de admisibilitate cerute de lege, pentru emiterea unei ordonanţe preşedinţiale: urgenţa este dată de disconfortul creat reclamanţilor; vremelnicia constă în faptul că măsura se dispune până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 7276/190/2011; neprejudecarea fondului cauzei este dată de faptul că dosarul menţionat are ca obiect efectuarea izolării fonice şi termice...
Citeste mai mult...