Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti nr. X/P/2013 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul V.L., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, următoarea...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Gresita retinere a circumstantelor atenuante in raport de pericolul social concret al faptei comise si comportamentul inculpatului. Circumstanţe şi stări (atenuante şi agravante)
Împrejurarile referitoare la lipsa antecedentelor penale, la vârsta inculpatului si la comportamentul sau corespunzator, anterior comiterii faptei, nu sunt suficiente pentru a le retine ca circumstante atenuante în raport de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, acestea putând fi avute în vedere la orientarea pedepsei spre minimul special prevazut de lege pentru infractiunea...
Citeste mai mult...Nerespectarea culorii roşii a semaforului. Pericolul social al contravenţiei
O.U.G. nr. 195/2002, art. 100 alin. (3) lit. d) Respectarea culorii semaforului electric aflat în funcţiune este o regulă de bază a legislaţiei rutiere, a cărei simplă nerespectare vădeşte dezinteresul pentru normele rutiere elementare şi poate avea consecinţe foarte grave atât pentru viaţa şi integritatea corporală a celorlalţi participanţi la trafic, cât şi pentru...
Citeste mai mult...Art. 18/1 Cod penal – Fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni Contravenţii. Închisoare contravenţională
(Decizia penală nr. 618/R/01.11.2005 -dosar nr. 950/2005) Prin decizia penală nr. 618/R/01.11.2005 a Curţii de Apel Galaţi, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi în consecinţă: A fost casată decizia penală nr. 267/23.03.2005 a Tribunalului Vrancea fiind menţinută ca legală şi temeinică sentinţa penală nr. 317/12.11.2004 a Judecătoriei Focşani. Instanţa de...
Citeste mai mult...Art. 18/1 Cod penal – Fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni
Art. 18/1 Cod penal- Fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni (Decizia penală nr. 618/R/01.11.2005 -dosar nr. 950/2005) Prin decizia penală nr. 618/R/01.11.2005 a Curţii de Apel Galaţi, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi în consecinţă: A fost casată decizia penală nr. 267/23.03.2005 a Tribunalului Vrancea fiind menţinută ca...
Citeste mai mult...Arestarea preventiva. Revocarea arestarii preventive. Pericolul concret pentru ordinea publica. Arest preventiv
Pericolul pentru ordinea publica trebuie analizat prin luarea în considerare a duratei arestarii preventive, atunci când aceasta durata este apropiata de durata pedepsei aplicate, reprezentând mai mult de doua treimi din aceasta. Durata arestarii preventive nu trebuie sa tinda a deveni o a pedepsei. (CURTEA DE APEL BUCURESTI, SECTIA I PENALA, DECIZIA NR.223...
Citeste mai mult...Arestare preventivă. Pericolul pentru ordinea publică
- Cod procedură penală: art. 143, art. 148 alin. 1 lit. f) Pe lângă îndeplinirea condiţiei prev. de art. 143 C. pr. pen., inculpaţii se află în situaţia prev. de art. 148 alin. 1 lit. f) C. pr. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi...
Citeste mai mult...Achitare întrucât fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. Infracţiuni
Prin sentinţa penală nr. 329/2005, Judecătoria Făgăraş a dispus achitarea inculpatului L. D. E. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală cu aplicarea art. 18/1 Cod penal, pentru infracţiunea de furt calificat. În baza art. 91 Cod penal i s-a aplicat inculpatului o amendă...
Citeste mai mult...Achitare întrucât fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Achitare întrucât fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. Prin sentinţa penală nr. 329/2005, Judecătoria Făgăraş a dispus achitarea inculpatului L. D. E. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b Cod procedură penală cu aplicarea art. 18/1 Cod penal, pentru infracţiunea de furt calificat. În baza art. 91...
Citeste mai mult...A) Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. Pericolul social. b) Achitarea inculpatului, pe motivul lipsei pericolului social al infracţiunii, în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. pr. pen Infracţiuni
b) Achitarea inculpatului, pe motivul lipsei pericolului social al infracţiunii, în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. pr. pen. C. pen., art. 181 Legea nr. 241/2005, art. 6 C. pr. pen., art. 3201 a) Luând drept criterii persoana inculpatului, aflat la prima confruntare cu legea penală, comportamentul lui ireproşabil în familie şi societate, atitudinea sinceră manifestată pe...
Citeste mai mult...Plângere contravenţională. Aplicarea sancţiunii avertisment. Pericolul social al faptei Contravenţii. Închisoare contravenţională
În mod corect s-a reţinut că societatea petentă a săvârşit contravenţiile reţinute în sarcina sa prin procesul verbal de constatare şi sancţionare şi ţinând cont de gradul ridicat de pericol social pe care îl au asemenea fapte, a fost înlăturată justificat aplicarea sancţiunii avertismentului, cu atât mai mult cu cât normele încălcate privesc disciplina...
Citeste mai mult...