Prima instanţă a constatat, în totală contradicţie cu probele existente la dosar, că fapta imputată intimatului-contestator, de a prezenta „o estimare a costurilor de producţie a unui filler”, a fost săvârşită de un alt salariat, soluţia întemeindu-se numai pe faptul că mail-ul care conţinea aceste informaţii a fost transmis de un alt salariat. împrejurarea...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Fond funciar. Staţiune de cercetare şi producţie pomicolă. Acţiune privind anularea ordinului prefectului de atribuire a unei suprafeţe de teren situată în intravilanul localităţii.
Curtea Supremă de Justiţie (C.S.J.), Secţia de administrativ, decizia nr. 431 din 23 februarie 1998 (dosar nr. 696/1997) Prin titlul de proprietate depus la dosar, titlu necontestat de către reclamantă, s-a făcut dovada îndrituirii pârâtului la suprafaţa de teren care face obiectul litigiului. Punctul de vedere al reclamantei că acesta nu era alienabil, întrucât se situa...
Citeste mai mult...