Potrivit dispoziţiilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen., împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în termen de trei zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Prevederile legale menţionate permit exercitarea căii...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Inadmisibilitatea recursului declarat de procuror în ce priveşte latura civilă a cauzei , în lipsa recursului formulat de partea civilă. Suspendare a executării
În baza dispoziţiilor art.81 – 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe perioada termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. În baza dispoziţiilor art.191 alin.1 Cod penal a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa...
Citeste mai mult...Inadmisibilitatea recursului când nu a fost folosită calea apelului ori când apelul a fost retras. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Totuşi, persoanele prevăzute în art. 362 , pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu a folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare, conform art. 3851 alin. 4 teza II cod procedură penală. Prin sentinţa penală nr.246 MP...
Citeste mai mult...Procedura insolvenţei. Admisibilitatea recursului declarat împotriva hotărârii de închidere a procedurii de către un creditor care nu a formulat declaraţie de creanţă. Faliment
Procedura insolvenţei. Legea nr. 85/2006: art. 3 pct. 7 Creditorul care nu a formulat declaraţie de creanţă, nu are calitate procesuală de a declara recurs împotriva sentinţei de închidere a procedurii, întrucât nu a avut calitate de creditor în cadrul procedurii. Terţele persoane care nu au participat la judecata în faţa primei instanţe, nu pot...
Citeste mai mult...Excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii pe cererea de recurs Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Decizia civila nr. 564/R din 14.09.2011 Prin sentinta civila nr. 3761/21.12.2010, pronuntata de Judecatoria Sighetu Marmatiei în dosarul nr. 1470/307/2008, a fost admisa actiunea civila formulata de reclamanta-pârâta E.V., împotriva pârâtului-reclamant D.I. si pe cale de consecinta, s-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare cumparare intitulat „ declaratie” intervenit între reclamanta pârâta si pârâtul reclamantul la...
Citeste mai mult...Necompetenta functionala a unei sectii. Inadmisibilitatea recursului Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
art. 158 cod proc. civila. Calificarea naturii juridice a litigiului si trimiterea dosarului spre solutionare sectiei competente functional a aceleiasi instante nu reprezinta un caz de declinare a competentei care sa dezinvesteasca instanta si caruia sa îi fie aplicabile dispozitiile art. 158 cod proc. civila. Calificarea naturii juridice a litigiului si trimiterea dosarului spre...
Citeste mai mult...Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva încheierilor premergătoare pronunţate de judecătorul sindic în procedura falimentului Faliment
art. 268 din C.pr.civ., art.282 (2) – C.pr.Civ., art.299 (1) - C.pr.civ. art. 11 din Legea insolvenţei nr. 85/2006 Potrivit dispoziţiilor art.268 şi art. 282(2) C.pr.civ.,aplicabile şi în recurs, conform art. 299 (1) C.pr.civ., împotriva încheierilor premergătoare, care pregătesc dezlegarea pricinii, nu se poate exercita calea de atac, decât odată cu fondul, acestei dispoziţii generale de desfăşurare...
Citeste mai mult...Legea nr.85/2006. Inadmisibilitatea recursului creditorului împotriva sentinţei prin care s-a respins cererea de atragere a răspunderii organelor de conducere ale debitorului, formulată în faţa judecătorului sindic de către lichidator. Procedură civilă şi
Prin sentinţa comercială nr.633/7 octombrie 2008, judecătorul sindic a admis cererea, cu consecinţa deschiderii procedurii simplificate de insolvenţă faţă de debitoare şi a desemnării, în calitate de lichidator judiciar a practicianului în insolvenţă ACCERR IPURL Suceava. Prin cererea formulată la data de 20 ianuarie 2009, lichidatorul judiciar a solicitat obligarea pârâtei L.C., în calitate...
Citeste mai mult...Inadmisibilitatea recursului împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs.Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Secţia Comercială - Decizia Comercială nr. 638/30 septembrie 2009 Prin Sentinţa civilă nr. 3881/2008 pronunţată de Judecătoria Petroşani în dosar nr. 4627/97/2007 s-a admis acţiunea civilă introdusă de reclamanta SC A. S. VALEA JIULUI SA Petroşani împotriva pârâtului B.V. şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 77,20 lei – contravaloare...
Citeste mai mult...Asupra recursului civil de faţă: Constată că, prin sentinţa civilă nr.736/19 iunie 2008, Judecătoria CA a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele Comuna C, judeţul A şi Primăria Comunei C, reprezentată prin primar II, în contradictoriu cu pârâ
Constată că, prin sentinţa civilă nr.736/19 iunie 2008, Judecătoria CA a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele Comuna C, judeţul A şi Primăria Comunei C, reprezentată prin primar II, în contradictoriu cu pârâţii RNPR– prin DSP şi OSV, a obligat pe pârâţi să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantelor terenul în suprafaţă totală...
Citeste mai mult...Ordonanta presedintiala. Exceptia tardivitatii declararii recursului. Ordonanţă Preşedinţială
Conform art. 582 alin. 1, text continand o norma de procedura si art. 301 din codul de procedura civila, termenul de recurs aplicabil in materia ordonantei presedintiale este de 5 zile de la pronuntarea hotararii, daca ordonanta s-a dat cu citarea partilor la judecata in prima instanta. Conform art. 582 alin. 1, text continand...
Citeste mai mult...Admisibilitatea recursului în lipsa formulării obiecţiunilor la raport şi planul de distribuire. Participarea creditorului bugetar la distribuirea sumelor din valorificarea unui bun ipotecat . Faliment
Lichidatorul a întocmit raport şi plan de distribuire a fondurilor obţinute din vânzarea bunurilor constituite garanţii în favoarea creditorului BCDR SA, propunând plata creanţei creditorului garantat, a creditorului cu creanţă izvorâtă dintr-un raport de muncă şi plata parţială a creditorilor bugetari, în mod proporţional. Prin încheierea 602/18 nov.2003 a Tribunalului Dolj s-a aprobat şi...
Citeste mai mult...Calea de atac a recursului. Cerere de aderare la recursul părţii adverse. Respingerea „aderării la recurs” ca fiind tardiv formulată în raport cu dispoziţiile art. 314 C. pr. civ.
Reclamanta, S. C. „D“S. R. L. Târgovişte a formulat, în temeiul art. 315 alin. 4şi art. 316 alin. 1 C. pr. civ. coroborat cu art. 296, coroborat cu art. 293 alin. 1 C. pr. civ., o cerere de aderare la recursul pârâtei S. C. „A. “ S. A. Târgovişte, prin care a solicitat admiterea...
Citeste mai mult...Competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva sentinţei prin care a fost respinsă contestaţia la executarea pedepsei formulată de petent
Art. 27 alin. 3 Cod procedură penală (Decizia penală nr. 519/R/05 Septembrie 2013) Prin sentinţa nr. 55 din data de 14 martie 2013, pronunţată de Judecătoria Costeşti, în temeiul art. 461 Cod procedură penală, s-a respins contestaţia la formulată de petent ca neîntemeiată. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut,...
Citeste mai mult...ÎNCHEIERE DE ÎNCHIDERE A PROCEDURII DE FALIMENT. RECURS. RECALIFICAREA RECURSULUI CA OBIECŢIUNE
După ce i-a fost notificată încheierea de închidere a procedurii, creditoarea a declarat recurs. Prevederile art. 121 al Legii 64/1995 obligă instanţa să recalifice acest recurs ca obiecţiune, întrucât calea de atac a obiecţiunii, ca o cale de retractare, este nu numai prealabilă recursului dar totodată este şi o cale de atac inevitabilă pentru toţi...
Citeste mai mult...Inadmisibilitatea recursului debitorului împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de investire cu formulă executorie Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Prin încheierea de şedinţă din 05.10.2011 Judecătoria Bacău a admis cererea de învestire cu formulă executorie şi a dispus învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin BRMA3AA 0250998 emis de SC E. SRL., la data de 02.03.2010 şi scadent la data de 14.09.2011, pentru suma de 220.388,83 lei. Împotriva hotărârii de mai sus a...
Citeste mai mult...Căi de atac. Inadmisibilitatea recursului după parcurgerea celor trei grade de jurisdicţie.
Dacă pricina a parcurs cele două grade de jurisdicţie prin judecarea cauzei de trei instanţe: de fond, de apel şi de recurs, este inadmisibilă judecarea cauzei într-un nou recurs. Secţia Comercială, decizia nr. 1023 din 12 martie 1998 (dosar nr. 1966/1997) Judecătoria a respins acţiunea reclamantei R.A.T.M.I.L. - Uzina Mecanică împotriva pârâtei Societatea Comercială "IORFX" S.R.L. pentru...
Citeste mai mult...Restituirea cauţiunii. Admiterea recursului. Aplicarea dispoziţiilor art. 300 alin. 5 C. proc. civ.
Prin cererea adresată instanţei la data de 4.03.2002, recurenta, societate cu răspundere limitată, a solicitat a se dispune restituirea cauţiunii plătită în dosarul Curţii de Apel Constanţa. In cauză s-a constatat că recurenta a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 376 din 11.06.2001 pronunţată de Tribunalul Tulcea, prin care s-a admis acţiunea principală a reclamantei şi...
Citeste mai mult...Cerere de reexaminare. Inadmisibilitatea recursului. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Prin sentinţa penală nr. 289 din 9 octombrie 2009 pronunţată de Judecătoria Zalău, s-a dispus în baza art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. e), g) şi i) şi alin. 2 lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. a) şi b), art. 74 alin. 1...
Citeste mai mult...Cerere de reexaminare. Inadmisibilitatea recursului.
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr.113/R/16.02.2010 Prin sentinţa penală nr. 289 din 9 octombrie 2009 pronunţată de Judecătoria Zalău, s-a dispus în baza art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. e), g) şi i) şi alin. 2 lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2, art....
Citeste mai mult...