procesuale pasive a pârâtei. S-a respins acţiunea formulată de reclamantul B. C., în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE B. – SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL M., prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE S.. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reţinut că raportul juridic de drept fiscal care a făcut obiectul...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Cheltuieli de judecată pretinse prin acţiune separată
Constată că prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2014, reclamanta S. O. V. I. G. S., cu sediul în B., str. nr., a chemat în judecată, solicitând ca pe calea procedurii speciale a soluţionării cererilor cu valoare redusă, instituită de art. 1025 şi urm. C. pr. civilă, pârâtul M. V., dom....
Citeste mai mult...Exercitarea căii de atac, separat, împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare a judecării acţiunii. Inadmisibilitate
Din interpretarea dispoziţiilor art. 244^1 din Codul de procedură civilă, rezultă că numai încheierile prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării, şi anume cele prin care procesul a fost suspendat sau a fost respinsă cererea de suspendare, pot fi atacate cu recurs separat. Rezultă aşadar că încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare...
Citeste mai mult...Hotărâre judecătorească. Opinie separată. Semnarea minutei de către toţi judecătorii completului de judecată
Cu toate că din cuprinsul deciziei atacate rezultă pronunţarea sa "în opinie majoritară", în fapt, nu s-a conturat o asemenea opinie, sens în care aceasta nu este menţionată în minută şi nici motivarea sa nu apare "în josul hotărârii", după cum prevede art. 261 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Având în vedere...
Citeste mai mult...Cheltuieli de judecată pe cale separată. Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.
DECIZIA CIVILA Nr. 1290/R Sedinta publica din data de 20 Octombrie 2011 Pentru astazi fiind amanata pronuntarea asupra recursului declarat de catre recurentii parati S. L. Si S. V. In contradictoriu cu intimatii reclamanti V.D.A. prin mandatar B.C., Si W.R.I. prin mandatar B.C., Impotriva sentintei civile nr. 1851/11.11.2010 pronuntata de Judecatoria Fagaras In dosarul civil nr. 1934/226/2010. ...
Citeste mai mult...Imposibilitatea atacării separat cu recurs a încheierii prin care tribunalul a admis, în cursul judecării recursului o cerere de suspendare a executării sentinţei judecătoriei până la soluţionarea pe fond a recursului. Procedură civilă şi penală (căi de
În condiţiile în care, o hotărâre a tribunalului, prin care ar urma să se soluţioneze recursul declarat împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie nu ar mai fi, potrivit legii, susceptibilă de recurs, nici încheierea premergătoare prin care aceeaşi instanţă a admis cererea de suspendare a executării sentinţei judecătoriei nu mai este susceptibilă de a fi...
Citeste mai mult...Cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată. Natura juridică a litigiului dedus astfel judecăţii dacă acesta decurge dintr-un litigiu (de fond) comercial Prejudicii, daune
17.10.2007 sub nr. 8695/303/2007 reclamanta SC DI SA a chemat în judecată pe pârâtele SC AR S.A. ŞI S.C. R M R S.A, solicitând instanţei, ca în contradictoriu cu acestea, prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 300.447,60 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată făcute de reclamantă în...
Citeste mai mult...Cheltuieli de judecată solicitate printr-o cerere separată. Competenţa de soluţionare a cererii
În cazul în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o cerere separată, indiferent de natura procesului în care au fost făcute cheltuielile respective - litigiu de muncă, în speţa de faţă- şi chiar dacă procesul care a ocazionat aceste cheltuieli a fost soluţionat de o instanţă superioară, procesul care are ca obiect numai acordarea cheltuielilor...
Citeste mai mult...SECHESTRU ASIGURĂTOR. CERERE FORMULATĂ PE CALE SEPARATĂ. ADMISIBILITATE
Este admisibilă cererea pentru înfiinţarea sechestrului asigurător pe calea unei acţiuni separate, întrucât procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, astfel că, reclamantul alege calea de urmat. Prin cererea înregistrată la 20 martie 2000, sub nr. 299, pe rolul Tribunalului Ialomiţa, S.C. "A.H," - S.R.L. a formulat contestaţie la împotriva procesului-verbal de sechestru nr. 520/13.12.1999, solicitând...
Citeste mai mult...Cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată. Gestiunea de a face. Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
Cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată. Gestiunea de a face. Achitarea onorariului de avocat de o altă persoană , nu o îndreptăţeşte pe aceasta să ceară pe cale separată obligarea pârâtului din dosarul în care s-a depus chitanţa de plată a onorariului , pârât căzut în pretenţii ,la plata cu titlu de cheltuieli de judecată...
Citeste mai mult...