1) - Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 3282/114/2009 din 29.07.2009, reclamanta SC F. S. SA a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictor cu pârâta D.G.F.P. să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 340 din 13.05.2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată în sumă de 84.478...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Suspendarea vremelnică a executării hotărârii apelate, prin ordonanţă preşedinţială, până la dezlegarea cererii de suspendare din apel. Condiţii Suspendare a executării
În motivare a arătat că, în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 581 Cod procedură civilă pentru a se dispune suspendarea provizorie a sentinţei tribunalului. Condiţia urgenţei este dovedită în primul rând pentru a preîntâmpina punerea în aplicare a măsurilor dispuse prin sentinţa Tribunalului Suceava. Faţă de iminenţa modificării sentinţei pronunţate,...
Citeste mai mult...Suspendarea civilă delictuală Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.
Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Făurei sub nr.1196/22819.11.2009, reclamantul B.S. a chemat în judecată pârâtul D.S. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 4000 lei cu titlu de daune morale şi cheltuieli spitalizare. În motivarea cererii sale reclamantul arată că în data de 22.03.2009, în jurul orelor 15,30 a fost lovit de pârâtul D.S, creindu-i-se...
Citeste mai mult...Regimul paşapoartelor. Suspendarea dreptului de folosire. Proporţionalitatea sancţiunii aplicate în raport cu fapta săvârşită
Reclamanta L.A.M. a fost returnată în două rânduri din străinătate - la 1 octombric 2002 din Olanda şi la IX noiembrie 2004 din Belgia în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte ţări, şi ca urmare a acestor returnări i-a fost suspendat dreptul de folosire al paşaportului pe o perioadă de doi...
Citeste mai mult...Conditii pentru suspendarea actului Suspendare a executării
TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A IX-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL Sentinţa civilă nr. 211 ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA: 20.01.2009 TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN: PREŞEDINTE: GREFIER: Pe rol se află soluţionarea cauzei de administrativ privind pe reclamantele SC M SA, SC I C SA, SC I SA, SC S SA şi SC G C SRL în contradictoriu cu pârâtele SC F SA şi PRIMARUL...
Citeste mai mult...Aplicarea legii penale în timp. Aplicarea legii penale mai favorabile. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Condiţii
Prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000, dispoziţiile privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei au devenit aplicabile şi în cazul infracţiunilor pedepsite cu închisoare până la 15 ani, excepţie făcând infracţiunile menţionate expres în dispoziţiile art. 81 alin. 3 din Codul penal, fiind vorba aşadar despre o intervenire în această materie a...
Citeste mai mult...Suspendarea executării actelor administrativ fiscale, măsură ce nu afectează serios bugetul de stat, însă evită crearea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei
în măsura în care actul administrativ fiscal devenit titlu executoriu se pune în executarea silită în conformitate cu formele de silită deja iniţiate de către pârâtă, iar contestaţia reclamantei sau chiar acţiunea principală s-ar admite, în patrimoniul reclamantei se creează un prejudiciu evident în sensul că acesta efectuează o plată la bugetul unităţii administrativ-teritoriale,...
Citeste mai mult...Suspendarea actului administrativ fiscal. Paguba din punct de vedere economic distinctă de paguba privită din punct de vedere juridic
Simplele susţineri făcute în conţinutul cererii de suspendare a executării actului administrativ-fiscal nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispoziţiile legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt şi de drept, iar nu la...
Citeste mai mult...Suspendarea executării autorizaţiei de construire până la soluţionarea cererii de anulare a autorizaţiei de construire.
Afectarea imobilului reclamantei prin continuarea lucrărilor Faptul că pârâta, beneficiară a autorizaţiei de construire, nu a făcut dovada obţinerii acordului coproprietarului terenului tranzitat, aşa cum s-a stabilit în sarcina sa prin certificatul de urbanism, este de natură a determina o îndoială serioasă ce să justifice măsura suspendării. Totodată, s-a retinut că reclamanta a dovedit că este înde- 1...
Citeste mai mult...Aplicarea art.120 Cod penal Suspendarea condiţionată
La ordine fiind soluţionarea recursului declarat de inculpatul N N, împotriva deciziei penale nr. 566 din 9.11.2005 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 2625/P/2004. La apelul nominal a răspuns pentru recurentul inculpat av. G, apărător ales în baza împuternicirii avocaţiale din 17.03.2006. Procedura completă. S-a făcut referatul cauzei, după care; Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în...
Citeste mai mult...Depunerea cauţiunii, condiţie sine qua non pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal
Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2000 lei. Din lecturarea normei legale mai sus citate, rezultă că depunerea cauţiunii este o condiţie sine qua non pentru suspendarea...
Citeste mai mult...Suspendarea executării deciziei de impunere. Cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Depunerea cauţiunii conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu raportare la prevederile art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală Cazul bine justificat implică existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ...
Citeste mai mult...Suspendarea executării somaţiei emise de primărie. Desfiinţarea construcţiei aflate pe domeniul public
Faptul că procedura administrativă nu a fost finalizată, iar executarea înainte de definitivarea acestei proceduri şi mai înainte ca justiţia să se pronunţe asupra legalităţii actului administrativ, reprezintă un motiv întemeiat la adoptarea soluţiei de suspendare a executării acestuia. Prejudiciul în cazul de faţă decurge din lipsa de venituri a reclamantei ca urmare a demolării chioşcului...
Citeste mai mult...Suspendarea executării deciziei Consiliului Concurenţei. Neîndeplinirea condiţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Executarea actului administrativ nu este de natură a cauza reclamantei un prejudiciu însemnat viitor şi previzibil, în condiţiile în care amenda aplicată a reprezentat 4% din cifra de afaceri a societăţii înregistrate în anul anterior sancţionării, respectiv în anul 2008, iar cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada consecinţelor pe care executarea deciziei...
Citeste mai mult...Suspendarea dispusă în situaţia în care există îndoială asupra legalităţii actului
O aparenţă de nelegalitate care atestă un caz bine justificat şi un prejudiciu material previzibil Poate fi dispusă măsura suspendării actului administrativ ori de câte ori există un caz bine justificat şi o pagubă iminentă pe care executarea actului autorităţii ar produce-o reclamantului. Cu alte cuvinte, suspendarea se poate dispune în situaţia în care există o îndoială...
Citeste mai mult...Analizarea prejudiciului pe care suspendarea l-ar provoca reclamantului comparativ cu prejudiciul suferit de pârât prin suspendare. Asimilarea dreptului la salariu cu un drept de proprietate, protejat de art. 1 parag. 1 din Primul Protocol Adiţional la Co
în ceea ce priveşte verificarea îndeplinirii condiţiei prevenirii unei pagube iminente prin aceea că instanţele trebuie să analizeze cu grijă sporită întreg amalgamul de interese divergente care le sunt prezentate, pentru a alege soluţia cea mai puţin preju-diciabilă pentru părţi. Astfel, dacă prejudiciul pe care suspendarea l-ar provoca reclamantului este mai mic decât cel al...
Citeste mai mult...Suspendarea de drept a executării unui act administrativ abrogat
Abrogarea actului administrativ are ca efect încetarea efectelor acestuia, împrejurare faţă de care nu se mai poate analiza suspendarea de drept a executării acestuia. C.A. Ploieşti, secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, sentinţa nr. 39/15.02.2010, înJurindex Prin ccrcrca înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data dc 17 noiembrie 2009, la nr. (...), reclamanta...
Citeste mai mult...Suspendarea executării actelor administrative -instrument procedural aflat la îndemâna instanţei pentru a asigura respectarea principiului legalităţii
Principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit...
Citeste mai mult...Noţiunea de act administrativ. Suspendarea efectelor. Condiţii
Actul de numire a persoanelor care ocupă funcţiile de director coordonator al serviciilor publice deconcentrate, emis de ordonatorul principal de credite, a fost calificat de art. III alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2009 Pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii: a) să fie introdusă plângerea prealabilă împotriva actelor...
Citeste mai mult...Suspendarea executării deciziei prin care s-a aprobat desfiinţarea unei construcţii. Cerinţele cazului bine justificat şi a pagubei iminente
Legea nr. 554/2004, art. 2 lit. ş) şi t), art. 14 Cererea reclamantei îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care autoritatea emitentă a deciziei prin care s-a aprobat desfiinţarea unei construcţii contestate nu cunoaşte cu exactitate regimul juridic al terenului pe care se află construcţia. C.A. Bucureşti, s. a VII...
Citeste mai mult...