Interpretarea şi aplicarea art. 133 alin. 1 din Legea nr. 31/1990. Lipsa prezumţiei legale relative privind condiţia urgenţei Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr.2726 din 4 noiembrie 2010 Prin sentinţa civilă nr. 194 din 2 septembrie 2010, a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, sa respins ca neîntemeiată cererea de ordonanţă preşedinţială...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Suspendarea vremelnică a executării hotărârii apelate, prin ordonanţă preşedinţială, până la dezlegarea cererii de suspendare din apel. Condiţii Suspendare a executării
În motivare a arătat că, în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 581 Cod procedură civilă pentru a se dispune suspendarea provizorie a sentinţei tribunalului. Condiţia urgenţei este dovedită în primul rând pentru a preîntâmpina punerea în aplicare a măsurilor dispuse prin sentinţa Tribunalului Suceava. Faţă de iminenţa modificării sentinţei pronunţate,...
Citeste mai mult...