Prin decizia civila nr. 529/1.04.2009 pronuntata de Tribunalul Prahova a fost respins recursul declarat de pârâtul Mun.P. împotriva sentintei civile nr. 8440/1.10.2008, pronuntata de Judecatoria Ploiesti, în contradictoriu cu intimata-reclamanta I.A., hotarâre prin care actiunea introductiva a fost admisa si s-a constatat ca reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafata de 69 m.p. prin efectul uzucapiunii de lunga durata.
Recurentul pârât a invocat, în cuprinsul cererii de recurs, ca solutia instantei de fond a fost data cu gresita aplicare a dispozitiilor art. 1847 cod civil, trecând peste împrejurarea ca nici autorii acestuia si nici reclamanta nu au achitat niciodata taxele si impozitele pentru imobilul in litigiu, astfel încât autoritatea publica locala nu a putut avea cunostinta de posesia lor cu privire la terenul in litigiu.
Pârâtul a aratat ca reclamanta figureaza in evidentele fiscale începând cu anul 1998, însa între anii 1957-1998, nu au fost înregistrate persoane care sa fi achitat taxele si impozitele pentru imobilul în litigiu.
S-a mai învederat faptul ca, prin neachitarea taxelor si a impozitelor, reclamanta nu s-a comportat ca un adevarat proprietar, lipsindu-i elementul intentional al posesiei.
Examinând sentinta atacata, prin prisma motivelor de recurs formulate de parat, a dispozitiilor legale incidente, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 3041 cod pr. civila, opinia majoritara a instantei de control judiciar este in sensul ca aceste motive sunt nefondate pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse:
Potrivit art.1890 c.civ., “toate actiunile reale se vor prescrie in 30 de ani fara ca cel care invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu si fara sa i se poata opune reaua credinta”.
Astfel, pentru ca dreptul de proprietate asupra unui bun sa poata fi dobandit prin efectul uzucapiunii, este necesar sa fie indeplinite doua conditii cumulative : sa se fi exercitat o posesie utila asupra respectivului bun si imobilul sa fi fost posedat cel putin 30 de ani , posesorul posterior avand facultatatea reglementata de art.1860 C.civ.de a invoca jonctiunea posesiilor , adica de a-si uni posesia sa actuala cu aceea a autorului sau pentru a putea opune prescriptia achizitiva .
Prin urmare, uzucapiunea se intemeiaza pe existenta unei posesii care, pentru a putea conduce la dobandirea proprietatii, trebuie sa fi fost exercitata in mod util, potrivit art.1847 c.civ., adica fara sa fi fost afectata de vreun viciu- discontinuitatea, violenta, clandestinitatea si echivocul – si fara ca respectiva posesie sa fi incetat prin intrerupere sau precaritate.
Pe de alta parte, pentru a putea opera jonctiunea posesiilor, este necesar ca, atat posesia actuala, cat si posesia anterioara sa fie posesii propriu-zise, iar aceasta jonctiune trebuie sa fie invocata de succesorul in drepturi al autorului, mai exact cel care se prevaleaza de prescriptia achizitiva trebuie detina posesiunea de autor in baza unui raport juridic.
In cauza, conform mijloacelor de proba administrate pe larg de instanta de fond, suprafata de teren in litigiu este stapanita de catre reclamanta de la decesul parintilor sai, care , anterior , l-au posedat inca din anul 1972 , posesia exercitandu-se atat de prima, cat si de catre defuncti, sub nume de proprietar, continuu, netulburat si public, fara a fi incidente vreuna din cauzele de intrerupere reglementate de art.1864 c.civ. In plus, reclamanta a intrat in stapanirea respectivului teren in temeiul dreptului sau de succesiune legala, potrivit certificatului de mostenitor nr.246/07.05.1998 (fila 64), dar si a actelor de stare civila aflate la filele 61-62 dosar fond.
Este adevarat ca, cel putin pana la nivelul anului 1998 reclamanta si autorii sai nu au achitat impozitul aferent imobilului in litigiu, imprejurare care nu poate fi echivalata lipsei elementului intentional al posesiei.
Astfel cum posesia a fost definita in literatura juridica, aceasta reprezinta stapanirea de fapt a unui bun care, din punct de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real.
Asa cum a aratat si recurentul- parat, existenta posesiei este subsumata intrunirii cumulative a celor doua elemente ale sale: material, corpus, ce presupune contactul direct, efectiv cu bunul, respectiv psihologic, animus, ce se caracterizeaza prin vointa celui care stapaneste bunul de a se comporta ca un proprietar sau ca titular al unui alt drept real.
Acest element psihologic exista atat în situatia in care aceasta conduita isi are izvorul in convingerea sincera a posesorului, ca este titularul dreptului real, cat si atunci cand stie sau trebuie sa stie ca nu are aceasta calitate, de aici rezultand distinctia intre posesia de buna credinta si cea de rea credinta:
In conditiile in care, asa cum rezulta din raportul de expertiza in specialitatea topografie intocmit in cauza de expert Grigorescu Eugen, terenul in litigiu de 69 mp. este situat in continuarea restului terenului stapanit de reclamanta, fiind îngradit intr-o curte comuna, pe care s-a edificat si o constructie cu destinatie de casa de locuit, este mai mult decat evidenta vointa intimatei I. A. si a autorilor sai de a stapani suprafata ce formeaza obiectul prezentului litigiu ca adevarati proprietari.
De altfel, astfel cum rezulta din declaratiile martorilor X si Y ( filele 41-42 dosar fond), exercitiul acestor acte de stapanire s-a realizat in mod public, reclamanta si anterior parintii sai comportandu-se ca si proprietari ai respectivului bun.
Achitarea taxelor si impozitelor pentru terenul stapânit reprezinta doar unul si nu singurul dintre aspectele care pot demonstra ca detinerea materiala a bunului are natura juridica a posesiei, iar nu a unei simple detentii precare
Omisiunea inregistrarii in evidentele fiscale ar fi putut fi generata, cel mai probabil, nu de lipsa elementului psihologic al posesiei, ci doar de dorinta de a nu achita taxele si impozitele aferente catre bugetul statului, atitudine ce ar putea fi sanctionata prin mijloacele reglementate de Codul Fiscal, iar nu prin paralizarea actiunii în dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii.
In alta ordine de idei, conform art.256 alin.1 din Codul Fiscal, obligatia de plata a impozitului pe teren revine proprietarului acelui bun (iar nu posesorului), calitate pe care I. A. nu o detinea si nu o putea proba la organele fiscale pana la momentul solutionarii prezentului litigiu, hotararea data in cauza producand efecte retroactive, uzucapanta fiind considerata proprietara chiar de la momentul intrarii in posesia imobilului.
De altfel, este de notorietate faptul ca, în vederea înregistrarii unui teren în evidentele fiscale, este necesar sa se formuleze o cererea însotita de declaratia de impunere si, în mod obligatoriu, si de titlul de proprietate al contribuabilului.
