Constată că s-a înregistrat la Judecătoria Avrig acţiunea civilă formulată de reclamanta R. E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa:
– să se contate faptul că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate ca efect al prescripţiei achizitive de 20 ani asupra imobilului teren înscris în CF A, sub nr. top 1, în suprafaţă de 1710 mp;
– să se dispună înscrierea în CF A, sub nr. top 1a dreptului de proprietate astfel dobândit.
În motivarea cererii se arătă faptul că a început să folosească terenul în suprafaţă de 1710 mp din imobilul înscris în CF A, începând cu data de 1957, iar posesia a fost utilă, publică, sub nume de proprietar şi netulburată.
Totodată se arată că în toată această perioadă reclamanta a achitat impozitele asupra terenului în cauză, iar pe proprietarul tabular nu îl cunoaşte şi nici nu ştie a avea vreun moştenitor, acesta fiind, conform extrasului CF depus la dosar (f. 4), C. D. M., ce şi-a înscris dreptul de proprietate în anul 1889, iar conform minutei CSM din luna martie 2008, cară arată faptul că „nici o persoană nu poate trăi mai mult de 100 de ani”, se presupune că proprietarul tabular a decedat în 1989.
De asemenea se consideră că faţă de cele arătate, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de DL. nr. 115/1938, respectiv au trecut 20 ani de la moartea proprietarului tabular, iar calitatea procesuală pasivă o are Statul Român prin Ministerul Finanţelor.
În drept, se invocă dispoziţiile D.l. nr. 115/1938.
Prin cererea reconvenţională formulată pârâtul-reclamant reconvenţional Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu s-a solicitat să se constate că după defuncta C. D. M. există moştenire vacantă, să se constate masa succesorală rămasă după aceasta şi să se dispună intabularea dreptului de proprietate al statului asupra bunului aflat în masa succesorală.
Prin sentinţa civilă nr. 5214 din 7.07.2010 Judecătoria Avrig a admis acţiunea formulată şi precizată şi în consecinţă:
A constatat că masa succesorală rămasă după defuncta C. D. M. se compune din imobilul teren arabil înscris în Cartea funciară nr. A. Nr. top 1, în suprafaţă de 1.710 mp.
A constatat că după defuncta C. D. M. succesiunea este vacantă.
A constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin efectul uzucapiunii, asupra imobilului teren arabil înscris în Cartea funciară nr. A. cu nr. top. 1, şi dispune rectificarea suprafeţei acestui imobil de la 1.710 mp. la 1.450 mp.
A dispus întabularea în Cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului identificat mai sus.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei-pârâtă reconvenţional R. E. în cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu, excepţie ridicată din oficiu, şi în consecinţă:
A respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţional Roman Elena.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Statul Român are calitate procesuală în litigiile referitoare la succesiunea vacantă şi nu unităţile administrativ teritoriale (nu pot fi avute în vedere prevederile art. 78 din Regulamentul de punere în aplicare a Lg. 36/1995 deoarece acestea sunt prevăzute într-o hotărâre de guvern, iar dispoziţiile mai sus citate care au fundamentat concluzia contrară sunt cuprinse în acte juridice cu forţă superioară).
Reprezentarea Statului în astfel de litigii se face prin Ministerul Finanţelor Publice conform art. 25 din Decretul 31/1954.
Reclamanta foloseşte imobilele identificate mai sus din perioada anilor 1944-1945, în mod continuu, public şi sub nume de proprietar, nefiind tulburată în exercitarea posesiei, stare de fapt care rezultă din depoziţiile martorilor. Potrivit art. 1847 C. civ., pentru a fi utilă dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, posesia exercitată trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. Posesia reclamantei întruneşte toate aceste calităţi, după cum rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, împlinindu-se termenul de 30 ani prevăzut de art. 1890 C. civ. pentru uzucapiunea lungă
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa reţine că reclamanta-pârâtă reconvenţional, R. E. nu are, în cadrul acestei cereri, calitate procesuală pasivă, motiv pentru care, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantei-pârâtă reconvenţional Roman Elena în cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant reconvenţional Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu, excepţie ridicată din oficiu.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor publice a Judeţului Sibiu în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii reconvenţionale a pârâtului pentru următoarele motive:
Instanţa de fond a încălcat disp.art.477 C. civ. „Toate averile vacante şi fără stăpâni, precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori, sau alte căror moşteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public”, astfel că nu se mai pute a constata existenţa condiţiilor uzucapiunii.
Cu atât mai mult se impune această soluţie cât timp art.11 din lg.nr.213/98 prevede expres că:
„(1)Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, după cum urmează:
a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii;
b) nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale;
c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.
(2) Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin.(1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută”.
În drept recursul a fost motivat pe dispoziţiile art.477, 650, 651, 680 C. civil, art.7, 11 C.pr.civ.
Intimata R. E. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, menţinerea sentinţei atacate şi obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând sentinţa atacată s-a constatat că recursul este nefondat.
Astfel, este adevărat că potrivit art.477 C. civil „toate averile vacante şi fără stăpâni (…) sunt ale domeniului public” însă recurenta greşeşte atunci când face confuzie între noţiunea de domeniu public prevăzută de Codul civil şi cea de domeniu public reglementată de Legea nr. 213/1998. În acest sens noţiunea de domeniu public cuprinsă la art.477 C. civil este asimilată, în lumina noilor reglementări privind dreptul de proprietate, cu noţiunea de proprietate a statului care poate fi atât proprietate publică cât şi proprietate privată.
Legea nr. 213/1998 defineşte la art.1, 2 şi 3 dreptul de proprietate publică, domeniul public şi bunurile care intră în alcătuirea domeniului public ori nici imobilele care au aparţinut unei persoane fizice şi nici bunurile care compun o succesiune nu se regăsesc printre acestea. Că este aşa o confirmă şi art.1 alin.1 lit. b din O.U.G. nr. 128/1998, care enumeră bunurile care provin din succesiuni vacante printre bunurile intrate în proprietatea privată a statului şi care se valorifică în condiţiile acestui act normativ.
Cum numai bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, înseamnă că cele din domeniul privat al statului sunt supuse prescripţiei achizitive.
Aşa fiind acţiunea dedusă judecăţii era admisibilă iar prima instanţă a reţinut în mod corect din analiza probatoriului administrat că erau întrunite condiţiile prevăzute de Codul civil pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către reclamantă.
Întrucât uzucapiunea are efect retroactiv, ceea ce înseamnă că reclamanta intimată a dobândit dreptul de proprietate din momentul în care a început să curgă prescripţia achizitivă, nu se putea constata dobândirea dreptului de proprietate al statului asupra imobilelor în litigiu şi nici să se dispună întabularea dreptului de proprietate al acestuia în Cartea funciară.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art.312 C. pr. civ., recursul a fost respins iar sentinţa atacată a fost menţinută.
Aflându-se în culpă procesuală recurenta a fost obligată, în temeiul art.274 C.pr.civ., la plata către intimată a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs constând în onorariul avocaţial.
