Prescripţia achizitivă de 30 ani


Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Moineşti la data de 15.07.2008 sub nr. 2575/260/2008 reclamanţii H.A.  a chemat în judecată pârâta U.T.A. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa,  să se constate că sunt proprietari asupra terenului de 1,04 ha situat în corn.Palanca, sat Ciugheş, pct.Lunca Ciugheş prin prescripţia achizitivă de 3 0 ani.

în motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că din anul 1946 stăpânesc teren terenul mai sus menţionat şi acesta a fost trecut în rolul agricol al numiţilor începând cu anul 1970 continuu neîntrerupt, netulburaţi public şi sub nume de proprietari până în prezent

în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1837,1846 , 1848 şi urm. C Civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 32 0 RON şi 3 lei timbru judiciar.

S-au depus la dosarul cauzei adeverinţa 2381/20.07.2008 a P.

în şedinţa publică de la data de 24.10.2008 a fost audiat, sub prestare de jurământ religios, martorul C. I P. şi martorul L.V., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate dosarului cauzei.

în cauză a fost întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie geodezie şi cadastru de către expert Ing. G. M .

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Reclamanţii stăpânesc terenul în discuţie situat în corn.Palanca, sat Ciugheş, pct.Lunca Ciugheş de peste 3 0 de ani, martorul C. P. învederând faptul că terenul a fost stăpânit de reclamanţi din anul 1960.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză reiese faptul că suprafaţa de teren de 1,04 ha situat în com.Palanca, sat Ciugheş, pct.Lunca Ciugheş a fost stăpânit fără întrerupere din anii 1960 de către reclamanţi care de-a lungul acestei perioade au stăpânit imobilul, neavând nici un fel de conflict cu vreo persoana asupra dreptului de proprietate aferent acestuia, continuu în mod public şi sub nume de proprietar.

Din adresa Primăriei Palanca rezultă faptul că reclamanţii figurează înscrişi în evidenţele de rol agricol cu acest teren încă din anul 1970.

De asemenea în raportul de expertiză tehnică topografică, întocmit de expert G. M. se arată că terenul situat în com.Palanca, sat Ciugheş, pct.Lunca Ciugheş are o suprafaţă de 10.368 mp, terenul este îngrădit, pe el nefiind edificată nicio construcţie.Face parte din domeniul privat al comunei Palanca , nu există litigii cu privire la acest teren iar terenul nu a făcut obiectul vreunei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.

Faţă de cele reţinute, instanţa consideră că în speţă reclamanţii au făcut dovada celor 2 condiţii prevăzute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin prescripţia achizitivă de lungă durată, respectiv termenul de 3 0 de ani, precum şi o posesie paşnică, netulburată, publică, continuă şi sub nume de proprietar, deci utilă.

Pentru aceste considerente, în baza art. 184 6, 1890 Cod Civil instanţa acţiunea, va constata ca reclamanţii au dobândit prin uzucapiunea de 3 0 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 1,04 ha situat în com.Palanca, sat Ciugheş, pct.Lunca Ciugheş.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN  NUMELE  LEGII, HOTĂRĂŞTE:

Admite cererea formulată de H. A. şi H. P., , în contradictoriu cu U. T. A. a com.Palanca, prin Primar.

Constată că reclamanţii au dobândit prin uzucapiunea de lungă durată, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1,04 ha. teren fânaţ situat în com. Palanca, sat Ciugheş, pct. Lunca Ciugheş, cu vecinii : N-Paliştan Dumitru, S- Apetrei Gheorghe, E-Izlaz Comunal, V-Drum Sătesc, conform raportului de expertiză efectuat de expert G. M., raport pe care instanţa îl omologhează.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5.12.2008.