MATERIE- Uzucapiune.
Actiune în constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra unui imobil, introdusa dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996. Data începerii cursului prescriptiei achizitive. Legea aplicabila.
Art. 6 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare din 27 aprilie 1938, prevede ca, prescriptiile împlinite, precum si cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi, sunt cîrmuite în ceea ce priveste natura, durata si efectele lor, de dispozitiile legii sub care au început.
Astfel, uzucapiunilor începute înainte de 15 septembrie 1943 li se aplicau codul civil austriac sau, dupa caz, legile locale maghiare, uzucapiunilor începute între 15 septembrie 1943 si 12 iulie 1947 li se aplicau dispozitiile codului civil român, iar uzucapiunilor începute dupa data de 12 iulie 1947 li se aplicau dispozitiile art. 27 si 28 din decretul Lege nr. 115/1938.
(Decizia civila nr.1461/R/ 21 octombrie 2008;
Dosar nr.3845/271/2006 a Curtii de Apel Oradea)
Constata ca, prin sentinta civila nr. 832 din 6 februarie 2007 pronuntata de Judecatoria Oradea în dosar nr. 3845/2006, s-a admis cererea reclamantei M.B.S. E. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local si s-a constatat ca reclamanta a dobândit cu titlu de uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 97 Seleus, sub A 27, având nr. top. 664, în cota de 227 mp.; s-a dispus întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în C.F. nr. 97 Seleus, sub A 27, având nr. top. 664, în cota de 227 mp.
Prin considerentele sentintei se retine în esenta ca în anul 1945 antecesoarea reclamantei, M.M., a cumparat la data de 20.10.1945 imobilul în suprafata de 770 mp., înscris în C.F. nr. 200 Seleus. În anul 1961 a introdus actiune în prestatie tabulara, admisa prin sentinta civila nr. 4506/1961 dar neînscrisa în cartea funciara datorita neglijentei, intervenind prescriptia. Dreptul de proprietate al antecesoarei reclamantei asupra acestei suprafete a fost stabilit ulterior, initial în baza sentintei civile nr. 5483/1979 a Judecatoriei Oradea, prin care s-a recunoscut dreptul acesteia asupra unei bataturi de 250 mp., si ulterior în baza Legii nr. 18/1991 asupra diferentei de 519 mp. Pe lânga aceasta suprafata de 770 mp. antecesoarea si apoi reclamanta, au mai utilizat o suprafata de 277 mp. ca si gradina.
Având în vedere ca autoarea reclamantei, M.M., a intrat în posesia terenului înca din 1945, iar reclamanta în calitate de succesoare a acesteia a înteles sa uzeze de facultatea jonctiunii posesiilor, instanta a retinut îndeplinita si conditia termenului necesar pentru recunoasterea dreptului de proprietate în patrimoniul acesteia.
Împotriva hotarâri primei instante a declarat apel pârâtul Consiliul Local solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentintei apelate si pe cale de consecinta, respingerea actiunii.
Tribunalul Bihor, prin decizia civila nr. 238 din 11 aprilie 2008 pronuntata în dosar nr. 3845/271/2006, a admis ca fondat apelul si a schimbat în tot sentinta atacata, în sensul ca a respins actiunea formulata de reclamanta, fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta astfel, instanta de apel a retinut în motivarea hotarârii, urmatoarele:
Prin decizia nr. 86/10.12.2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a admis recursul în interesul legii si s-a stabilit ca în situatia prescriptiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-Lege nr. 115/1938 si împlinite dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, actiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciara sunt guvernate de dispozitiile legii vechi, respectiv cele ale Decretului-Lege nr. 115/1938.
În speta, din probele administrate în cauza – declaratiile martorilor si expertiza topografica – rezulta ca mama reclamantei si în continuare reclamanta, au folosit neîntrerupt imobilul identificat cu nr. top. 664 în suprafata de 277 mp., reprezentând în natura gradina în intravilan, aflata în prelungirea suprafetei de 770 mp., aferenta nr. top. 687 Seleus.
Posesia este exercitata de aproximativ 50 de ani, potrivit declaratiei martorei B.E., deci din anul 1956 (raportat la data audierii martorei 2006). Declaratia acestei martore este mai veridica în comparatie cu declaratia martorului P.P. care a raportat momentul începerii posesiei la data nasterii sale, ori perceptia acestui martor la acel moment este îndoielnica dat fiind specificul vârstei.
Întrucât pentru posesiile începute în anul 1956 se aplica Decretul-Lege nr. 115/1938 si având în vedere decizia pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, instanta a constatat ca în speta nu sunt aplicabile cazurile de uzucapiune prevazute de Codul civil ci acelea prevazute de Decretul-Lege nr. 115/1938, si anume uzucapiunea tabulara si cea extratabulara.
Posesia exercitata de catre reclamanta intimata nu se încadreaza în nici una din modalitatile de dobândire a dreptului de proprietate prevazute de Decretul-Lege nr. 115/1938.
În ceea ce priveste categoria din care face parte imobilul în litigiu, instanta retine ca potrivit adresei nr. 111199/20.02.2008 emisa de Consiliul Local imobilul cu nr. top. 664 înscris în C.F. nr. 97 Seleus, în suprafata de 277 mp., nu face parte din domeniul public al municipiului Oradea.
Împotriva acestei decizii, în termen si legal timbrat a declarat recurs reclamanta M.B.S.E., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului si rejudecând în fond, a pastra în totalitate sentinta civila nr. 832 din 6 februarie 2007 a Judecatoriei Oradea, fara cheltuieli de judecata.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat ca decizia atacata este nelegala, deoarece raportat la probele administrate în cauza, din care reiese ca anul începerii cursului prescriptiei achizitive este anul 1945, în mod gresit instanta de apel a retinut ca în speta sunt aplicabile dispozitiile Decretului-Lege nr. 115/1938, iar conditiile impuse de art. 27 si 28 din acest act normativ, nu sunt îndeplinite în cauza.
Recurenta a mai sustinut ca uzucapiunilor începute între momentul extinderii legislatiei române în Transilvania prin Legea nr. 389/22.06.1943 si data intrarii în vigoare a Decretului-Lege nr. 115/1938, prin Legea nr. 241/12.07.1947, cum este cazul în speta, li s-au aplicat si li se aplica reglementarile Codului civil.
Pe de alta parte, sub aspectul naturii juridice a imobilului din litigiu, potrivit adresei nr. 111199/20.02.2008 emisa de Consiliul Local imobilul cu nr. top. 644, în suprafata de 277 mp., nu face parte din domeniul public al Municipiului.
În drept au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Prin întâmpinarea depusa la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursului civil de fata.
Verificând decizia atacata prin prisma motivelor de recurs cât si din oficiu, conform art. 306 sub aspectul tuturor nulitatilor prevazute de art. 304 Cod procedura civila, Curtea de Apel Oradea a retinut urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 5483 din 10 septembrie 1979 a Judecatoriei Oradea (filele 20 – 21 dosar fond), a fost admisa actiunea formulata de catre reclamanta M.M.care a fost mama recurentei reclamante din prezenta cauza, împotriva pârâtei V.M., în sensul ca s-a stabilit ca reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra bataturii de 250/921 mp. teren din imobilul înscris în C.F. nr. 200 Oradea, nr. top. 687, pe care are construita o casa si anexe gospodaresti, cu titlu de cooperativizare, dispunându-se întabularea dreptului de proprietate în cartea funciara.
Din considerentele sentintei de mai sus rezulta ca parintii recurentei au cumparat în anul 1945 imobilul înscris în C.F. nr. 200 Oradea de la proprietarii tabulari Varga Iuliu si Varga Maria, pe care au edificat o casa de locuit, ca prin sentinta civila nr. 4724/1961 a fostului Tribunal Raional Oradea s-a admis actiunea în prestatie tabulara, însa s-a neglijat întabularea în termenul de prescriptie, iar reclamanta Magulas Maria, care a fost membra cooperatoare, s-a înscris în C.A.P. cu întreaga suprafata de teren înscrisa în C.F. nr. 200 Oradea, potrivit adeverintei nr. 11104/1979 emisa de C.A.P. “Ogorul Nou” Seleus.
Ulterior, în baza Legii nr. 18/1991, antecesoarei recurentei i s-a reconstituit dreptul de proprietate si asupra suprafetei de 519 mp. teren.
Alaturi de suprafetele indicate mai sus, reclamanta a sustinut ca antecesoarea sa a mai folosit o bucata de teren în suprafata de 277 mp., în aceleasi conditii si de la aceeasi data, respectiv din anul 1945 si pâna la decesul acesteia, iar ulterior de catre ea, în calitate de mostenitoare a mamei sale.
Martorii audiati în cauza în fata instantei de fond au relatat ca au fost vecini cu mama recurentei, iar aceasta din urma a locuit în imobilul din litigiu în mod neîntrerupt si a avut o gradina aferenta, împrejmuita de un gard care nu a suferit modificari, suprafata identificata de catre expertul Mutiu Nichita în raportul întocmit ca fiind de 277 mp. din nr. top. 664, împrejmuita de un gard.
În mod gresit instanta de apel a apreciat ca antecesoarea recurentei a început posesia în anul 1956, nici un martor nu a indicat acest an ca început al posesiei, doar martora Balaton Etelca a facut precizarea ca a fost vecina cu mama recurentei de aproximativ 50 de ani, când aceasta locuia deja în imobilul din litigiu.
De asemenea, în mod gresit a fost înlaturata depozitia martorului Schmidt Petru, care a relatat ca de când s-a nascut (martorul având vârsta de 64 de ani) acesta a fost vecin cu mama reclamantei si apoi cu aceasta din urma, care au folosit imobilul în suprafata de circa 10 ari, în mod neîntrerupt si sub nume de proprietar.
Coroborate cele doua declaratii de martori si cu raportul de expertiza, din care rezulta ca imobilul a fost delimitat asa cum a fost folosit, printr-un gard, rezulta ca anul începerii cursului prescriptiei achizitive este 1945, anul în care s-a cumparat terenul pentru edificarea casei de locuit.
Art. 6 alin. 2 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare din 27 aprilie 1938, prevedea ca prescriptiile împlinite, precum si cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi, sunt cârmuite în ceea ce priveste natura, durata si efectele lor, de dispozitiile legii sub care au început.
Astfel, uzucapiunilor începute înainte de 15 septembrie 1943 li se aplicau Codul civil austriac sau, dupa caz, legile locale maghiare, uzucapiunilor începute între 15 septembrie 1943 si 12 iulie 1947 li se aplicau dispozitiile Codului civil român, iar uzucapiunilor începute dupa data de 12 iulie 1947 li se aplicau dispozitiile art. 27 si art. 28 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
Cum în speta, asa cum s-a aratat mai sus, cursul prescriptiei achizitive a început în anul 1945, aceasta intra sub incidenta Codului civil român si nu a dispozitiilor Decretului-Lege nr. 115/1938.
Instanta de fond în mod corect a apreciat ca în cauza sunt îndeplinite cerintele impuse de art. 1846, 1847 si 1860 Cod civil, considerente fata de care Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 312 alin. (1), combinat cu art. 296, 316 si 304 pct. 9 Cod procedura civila, urmeaza sa admita prezentul recurs, va modifica decizia civila nr. 238/2008 a Tribunalului Bihor în sensul ca va respinge ca nefondat apelul declarat împotriva sentintei civile nr. 832/2007 a Judecatoriei Oradea, pe care o va pastra în totalitate, constatând ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
