Cod operator nr. 11276
Dosar nr. 3972/296/2008
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SATU MARE
SECTIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 17/R
Şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2010
Uzucapiune. Condiţii.
(…)
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 7719/17.12.2008 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. unic de mai sus a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta H împotriva pârâţilor (…) toţi cu domiciliul necunoscut, pentru constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că potrivit extrasului CF 245 Sătmărel cu nr. top.274, căruia îi corespunde în natură curte intravilan în suprafaţă de 399 mp şi nr. top. 275, căruia îi corespunde în natură arător intravilan în suprafaţă de 2546 mp, figurează ca proprietar tabular K şi soţia D în cote de 1/1 parte cu titlul juridic cumpărare.
Conform extraselor CF 246 Satu Mare cu nr. top. 271/1, 272/2 şi 273 cărora le corespunde în natură arător cu casă şi curte în suprafaţă totală de 1751 mp figurează ca proprietar tabular P asupra cotei de 2/15 parte, K asupra cotei de 3/15 parte, iar conform extrasului CF 247 Sătmărel cu nr. top. 271/2, arător intravilan de 1345 mp, nr. top. 271/1 – casă în intravilan în suprafaţă de 32 mp şi curte intravilan în suprafaţă de 374 mp pe nr. top. 273 figurează ca proprietar KG căsătorit cu TR asupra cotei de 3/18 parte, KF căsătorită cu VG asupra cotei de 3/18 parte, KA asupra cotei de 3/18 parte, KJ asupra cotei de 3/18 parte, PM, PL, PM minori asupra cotei de 1/18 parte fiecare, K şi soţia D asupra cotei de 3/18 parte.
Reclamanta a depus în probaţiune un plan de situaţie cu privire la imobilul teren din litigiu avizat în 2001 şi apoi un plan de amplasament al imobilului căreia îi corespunde în natură casă şi teren situate pe raza localităţii Sătămărel.
În dovedirea acţiunii sale reclamanta s-a obligat să prezinte doi martori astfel că a fost audiaţi S şi R, care au arătat că reclamanta deţine imobilul casă şi teren, precum şi grădina aferentă în suprafaţă de 60 ari şi că aceste imobile au fost deţinute de antecesorii ei, respectiv părinţii şi bunicii reclamantei, fiind transmise ulterior în posesia reclamantei. Au mai arătat că bunicii reclamantei au stăpânit aceste imobile înaintea anilor 1940.
Raportat la faptul că reclamanta nu a făcut dovada cu acte de stare civilă că este moştenitoarea antecesorilor înscrişi în cartea funciară, iar pe de altă parte din schiţa de parcelare depusă la fila 6 figurează ca proprietar tabular şi ZV asupra imobilelor care fac obiectul litigiului, terenul aferent casei făcând obiectul Legii nr. 18/91 şi nu a depus în acest sens titlul de proprietate cu privire la aceste imobile, instanţa de fond a apreciat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 1846-1890 Cod civil, respingând acţiunea promovată.
Împotriva sentinţei civile reclamanta H a declarat recurs, solicitând în baza art. 312 C.proc.civ. admiterea acestuia, modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost ea formulată, pentru următoarele motive:
1. Recurenta apreciază că din depoziţia martorilor audiaţi în cauză a rezultat destul de clar relaţia de rudenie dintre reclamantă, pe de o parte şi ZaV, K şi soţia D – ultimii doi fiind bunicii materni ai recurentei-reclamante, în acest sens depunând actele de stare civilă şi schiţa arborelui genealogic.
2. Recurenta arată că instanţa de fond reţine în mod greşit că numitul ZV este proprietar tabular, făcând afirmaţia că această calitate rezultă „din schiţa de parcelare depusă la fila 6″. În primul rând, calitatea de proprietar tabular rezultă dintr-un extras de CF şi nu dintr-o schiţă de parcelare. Când s-a întocmit acea schiţă, tatăl reclamantei – ZV – era în viaţă şi schiţa s-a întocmit în favoarea acestuia, cu scopul de a dobândi el proprietatea. Ulterior, după deces, schiţa a fost modificată în favoarea reclamantei. Din extrasele de CF depuse nu există nici o înscriere în favoarea tatălui recurentei.
3. Recurenta mai arată că nu înţelege de unde instanţa de fond a tras concluzia că terenul aferent casei a făcut obiectul Legii nr. 18/1991. Dacă ar fi fost aşa, atunci era evident că având titlul de proprietate, promovarea acestei acţiuni ar fi fost nu numai inutilă, dar şi lipsită de interes.
Apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1846 -1890 Cod civil având în vedere faptul că prescripţiilor achizitive începute în perioada 15 septembrie 1943 -12 iulie 1947 li se aplică, urmând regulile dreptului comun în materie, dispoziţiile Codului civil român extins, din dispoziţiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 241/1947 (care prevăd că prescripţiile începute înaintea punerii în aplicare a acestei legi sunt cârmuite, în ce priveşte natura, durata şi efectele lor, de dispoziţiile legii sub care au început) rezultând cu claritate că dispoziţiile art. 27 şi art. 28 din Decretul -Lege nr. 115/1938 nu pot fi extinse deoarece ar însemna să li se dea efect retroactiv.
De asemenea, apreciază că în cauză a făcut dovada, prin joncţiunea posesiilor, a faptului că posesia a început în anul 1946 şi că ea a fost pe întreaga ei durată continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, fiind îndeplinită cerinţa art. 1847 Cod civil.
Recursul este fondat şi va fi admis conform art.312 C.proc.civ., cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare în fond.
Judecătoria nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, limitându-se să constate că nu s-a făcut dovada calităţii de moştenitor după proprietarii tabulari, că proprietar tabular al terenurilor, în baza menţiunilor inserate pe o schiţă, este ZV şi că terenul a făcut obiectul legii fondului funciar.
Se impune aşadar rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, fiind necesară suplimentarea probatoriului cu probe inclusiv testimoniale, a căror administrare în faza recursului este prohibită prin art.305 C.proc.civ., pornind de la următoarele argumente de drept:
Nu se poate invoca joncţiunea posesiei unui neproprietar cu cea a adevăratului proprietar, întrucât prescripţia achizitivă operează ca o sancţiune tocmai ca urmare a pasivităţii acestuia din urmă.
Joncţiune posesiilor este posibilă doar dacă autorul avea el însuşi calitatea de posesor şi nu de simplu detentor precar. În cazul coproprietarilor asupra unui imobil, pentru a reţine posesia utilă, este necesară dovada intervertirii precarităţii, conform art.1858 Cod civil.
Astfel, văzând înscrierile din cărţile funciare depuse în extras la dosar, respectiv înscrierea ca proprietari tabulari a antecesorilor reclamantei, ca dobânditori ai drepturilor reale exclusiv sau în cotă parte, fie prin moştenire, fie prin cumpărare, se impune a se clarifica în ce măsură dreptul de proprietate a trecut asupra reclamatei prin moşteniri succesive şi dacă antecesorii săi, în calitate de coproprietari, au intervertit detenţia precară în posesie exclusivă, momentul în care a început astfel posesia aptă să producă efect achizitiv, pentru a se stabili atât legea aplicabilă, cât şi aplicabilitatea instituţiei joncţiunii posesiei.
3
