JUDECĂTORIA MANGALIA
SENTINŢA CIVILĂ NR. 504/C DIN DATA DE 06.03.2008
Uzucapiune. Condiţii pentru dobândirea dreptului de proprietate prin prescripţie achizitivă. Caracterele posesiei. Posesie Clandestină. Detenţie precară.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. 1560 din 29.09.2006 reclamantul M.G. i-a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul local Mangalia şi municipiul Mangalia pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 500 mp situat în municipiul Mangalia, str. G.N., jud. Constanţa, prin prescripţie achizitivă şi prin joncţiunea posesiilor.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin decizia nr. 218/1959 a Consiliului Popular Mangalia, defuncta sa mamă, M. G., a dobândit un teren în suprafaţă de 1.400 mp situat în municipiul Mangalia, str. G.N., nr. 19, fost 17, care i-a fost atribuit ulterior în proprietate prin decizia nr. 82/1993, în baza art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.
Acest teren, a susţinut reclamantul, a fost stăpânit de mama sa din anul 1959, posesie pe care aceasta a exercitat-o în drept, însă, în fapt, a folosit o suprafaţă de 1.900 mp, aşa cum reiese şi din adeverinţa din 01.04.2003 eliberată de Primăria municipiului Mangalia.
Având în vedere că s-a exercitat o posesie utilă pe o perioadă mai mare de 30 de ani asupra diferenţei de teren în suprafaţă de 500 mp, precum şi împrejurarea că, de la decesul mamei sale, survenit în 1993, a folosit în mod continuu acest teren, reclamantul a promovat prezenta acţiune solicitând instanţei să constate că, prin uzucapiunea de 30 de ani şi joncţiunea posesiilor, a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeţei excedentare.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1846 şi următoarele din Codul civil, precum şi dispoziţiile art. 111 din Codul de procedură civilă.
Cererii i-au fost anexate, în copie, înscrisuri.
Pârâţii au formulat întâmpinare în care au arătat că nu sunt de acord cu acţiunea reclamantului întrucât, din actele depuse la dosar, nu se poate face o identificare exactă a terenului, iar reclamantul nu a prezentat înscrisuri din care să reiasă că a plătit taxe şi impozite pentru acesta şi că posesia sa ar fi fost una utilă, publică şi sub nume de proprietar.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi a probei cu expertiza tehnică imobiliară având ca obiective identificarea imobilului şi stabilirea valorii de circulaţie a acestuia, probe care, fiind pertinente şi utile, au fost admise de instanţă.
La solicitarea instanţei, Primăria municipiului Mangalia a înaintat contractul de concesiune nr…. din 18.06.2004 încheiat de autoritatea publică locală cu numitul B. V., hotărârea nr. 111 din 21.05.2004 a Consiliului local Mangalia şi planul de situaţie anexă la aceasta iar prin adresa din 28.01.2008 a comunicat că terenul menţionat în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză, denumit ,,teren grădină cu proprietar şi adresă poştală neidentificate”, este proprietatea privată a numiţilor M. V. şi M. I., are o întindere de 262 mp şi a fost inclus în nomenclatorul stradal al municipiului Mangalia la adresa str. E. nr. 44B.
Din oficiu, în baza rolului activ reglementat de dispoziţiile art. 129 alin. (5) din Codul de procedură civilă şi după punerea în discuţia părţilor, instanţa a dispus ataşarea dosarului civil nr. 684/1998 al Judecătoriei Mangalia.
Reclamantul, prin apărător, a precizat că îşi micşorează câtimea obiectului cererii şi solicită constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 266 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză.
Analizând acţiunea dedusă judecăţii, prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa a constatat următoarele:
Prin decizia nr. 82/1993 a Consiliului judeţean Constanţa, defuncta M. G., mama reclamantului M.G., a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1.400 mp situat pe str. G.N., nr. 19 din municipiul Mangalia, pe care îl deţinuse, până la acea dată, în folosinţă.
În tabelul anexă la această decizie s-a consemnat că actul de proprietate de care s-a prevalat beneficiarul, pentru dovedirea dreptului de proprietate şi redobândirea acestuia în condiţiile Legii nr. 18/1991, îl reprezintă decizia nr. 218 din 22.12.1959.
Reclamantul a susţinut că, în fapt, mama sa a stăpânit o suprafaţă de 1.900 mp, mai mare cu 500 de metri decât cea menţionată în acte, şi a depus în acest sens adeverinţa din 01.04.2003 eliberată de Primăria municipiului Mangalia.
În cuprinsul raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit în cauză s-a menţionat că nici decizia nr. 218/1959, prin care defuncta M. G. a primit în folosinţă un teren în suprafaţă de 1.400 mp, şi nici decizia nr. 82/1993, prin care aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra aceluiaşi teren, nu au fost însoţite de planuri de situaţie care să ateste forma şi dimensiunile parcelei, că, prin contractul de vânzare – cumpărare nr. …/1993, reclamantul şi soţia sa au dobândit de la mama reclamantului un teren în suprafaţă de 600 mp, că, ulterior, prin contractul de vânzare – cumpărare nr. …/1996, dobânditorii au vândut numiţilor G. I. şi C. terenul în suprafaţă de 400 mp şi că, prin sentinţa civilă nr. 1294/1999 a Judecătoriei Mangalia, s-a recunoscut vânzarea cumpărarea unei suprafeţe de 400 mp intervenită între reclamant şi numiţii B. V. şi C.
Faţă de aceste constatări, expertul a concluzionat că transferul repetat, în perioada 1959 – 1998, al unor părţi din terenul în suprafaţă de 1.400 mp a condus la configurarea imobilelor actuale şi că, în cadrul suprafeţei totale de 2.512 mp situată la intersecţia străzilor G. N. şi E., care cuprinde şi suprafaţa de 1.400 mp proprietatea defunctei M. G., a fost identificat un teren în suprafaţă de 266 mp, care aparţinea Consiliului local Mangalia şi care, în prezent, este concesionat numitului B. V. în baza contractului de concesiune din 18.06.2004.
În planul de situaţie anexă la raportul de expertiză, expertul a mai identificat un teren despre care a menţionat că ar fi o „grădină cu proprietar neidentificat”, iar, la solicitarea instanţei, Primăria municipiului Mangalia a comunicat, prin adresa din 28.01.2008, că acesta este proprietatea privată a numiţilor M. V. şi M. I., are o întindere de 262 mp şi a fost inclus în nomenclatorul stradal al municipiului Mangalia la adresa str. E. nr. 44B.
Martorii audiaţi au confirmat că, după decesul părinţilor reclamantului, acesta a înstrăinat, în două situaţii, părţi din teren şi locuinţa edificată de părinţii săi (unul dintre cumpărători fiind B.V.) şi au declarat că, în posesia reclamantului, a rămas o suprafaţă de teren mai mică.
În legătură cu acest teren, martorii au susţinut că a fost folosit de-a lungul timpului, ca şi grădină, de către reclamant şi de o soră a acestuia, atunci când reclamantul era plecat în străinătate, şi că, la un moment dat, a fost ocupat de numitul B. V., care i-a spus reclamantului că are aprobare de la primărie pentru a folosi terenul.
Contractul de concesiune din 18.06.2004 încheiat între Consiliul local Mangalia şi numitul B. V. atestă faptul că, de la data încheierii actului, acesta din urmă a dobândit dreptul de folosinţă a terenului în suprafaţă de 255 mp situat în municipiul Mangalia, str. G.N., nr. 19 A, pentru o perioadă de 25 de ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 1890 din Codul civil „toate acţiunile atât reale, cât şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a defipt un termen de prescripţie, se vor prescrie prin treizeci de ani fără ca cel ce invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu şi fără să i se poată opune reaua-credinţă”.
In conformitate cu dispoziţiile art. 1847 din Codul civil „ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar (…)”, iar art. 1837 din acelaşi act normativ prevede că „prescripţia este un mijloc de a dobândi proprietatea (…) sub condiţiile determinate prin această lege”.
Dispoziţiile legale susmenţionate reglementează uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate prin exercitarea unei posesii utile asupra unui imobil în timpul fixat de lege.
Totodată, art. 1860 din Codul civil, care reglementează joncţiunea posesiilor, prevede că „orice posesor posterior are facultatea spre a putea opune prescripţia, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său”.
Posesia, ca şi condiţie esenţială a uzucapiunii, este definită ca fiind stăpânirea de fapt a unui bun în astfel de condiţii încât, din punct de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real, iar pentru a-şi produce efectele prevăzute de lege este necesară nu numai existenţa elementelor sale constitutive, ci şi întrunirea anumitor calităţi de natură să o caracterizeze ca fiind o posesie utilă.
Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 1847 din Codul civil se pot desprinde viciile posesiei, a căror incidenţă ar împiedica intervenirea uzucapiunii, şi anume: discontinuitatea, violenţa, clandestinitatea şi echivocul.
Posesia este discontinuă când posesorul o exercită neregulat, adică cu intermitenţe anormale, este tulburată atunci când posesorul actual a dobândit-o prin violenţă, este clandestină când posesorul actual o exercită pe ascuns de adversarul său astfel încât acesta nu este în măsură să o cunoască şi este echivocă în situaţia în care nu este sigură nici existenţa, dar nici lipsa elementului psihologic, respectiv voinţa posesorului de a se comporta cu privire la bun ca un proprietar.
În speţă, este indiscutabil că, faţă de poziţia procesuală a reclamantului, care şi-a micşorat câtimea obiectului cererii doar cu privire la terenul în suprafaţă de 266 mp identificat în raportul de expertiză, de declaraţiile martorilor audiaţi, care au afirmat că terenul rămas în folosinţa reclamantului după înstrăinările succesive făcute de acesta cu privire la alte părţi ale imobilului a fost ocupat de numitul B. V., şi de concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară, în care se arată că singura suprafaţă în litigiu din terenul în suprafaţă totală de 2.512 mp situat la intersecţia străzilor G.N. şi E. (care cuprinde şi cei 1.400 mp proprietatea defunctei M. G.), este terenul de 266 mp, care aparţine Consiliului local Mangalia şi care a fost concesionat numitului B. V. în baza contractului de concesiune din 18.06.2004, numai acest teren (care ar reprezenta o suprafaţă excedentară celei menţionate în decizia nr. 82/1993) poate face obiectul cauzei, urmând ca instanţa să verifice îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii în persoana reclamantului şi a autorilor acestuia.
Or, coroborând probele administrate în cauză şi analizate anterior, instanţa constată că reclamantul, nici chiar continuând pretinsa posesia invocată în persoana mamei sale, defuncta M. G., nu a exercitat o posesie utilă, pe o perioadă mai mare de 30 de ani, asupra terenului în suprafaţă de 266 mp.
Astfel, adeverinţa din 01.04.2003 eliberată de Primăria municipiului Mangalia atestă faptul că, în perioada 1966 – 1975, numitul M.G., tatăl reclamantului, a fost înscris în registrul fiscal al oraşului Mangalia cu suprafaţa totală de 1.900 mp situată pe str. G.N., nr. 17, însă nu face dovada posesiei exercitată de autorii reclamantului şi după anul 1975 pentru a se putea reţine că aceştia şi, ulterior, reclamantul au avut o posesie continuă asupra suprafeţei excedentare celei de 1.400 mp pentru care s-a eliberat decizia nr. 82/1993 a Consiliului judeţean Constanţa.
De asemenea, reclamantul nu a făcut dovada că s-a înscris în registrul fiscal al municipiului Mangalia cu suprafaţa excedentară şi că a achitat taxele şi impozitele pentru aceasta, în aşa fel încât să se poată reţine că posesia sa, fiind cunoscută de proprietarul terenului (municipiul Mangalia), a fost una publică.
Dimpotrivă, împrejurarea că, prin contractul de concesiune din 18.06.2004, unitatea administrativ – teritorială, în calitate de proprietar al terenului în suprafaţă de 266 mp, uzând de prerogativele conferite de această calitate, a înstrăinat numitului B. V. folosinţa acestui teren, dovedeşte că reclamantul nu a exercitat decât o detenţie precară cu privire la teren până la momentul încheierii contractului menţionat.
Pentru aceste considerente, constatând că posesia reclamantului asupra terenului care face obiectul cauzei nu a fost una utilă, fiind clandestină, şi nici nu a fost exercitată timp de 30 de ani, chiar şi prin joncţiunea posesiei reclamantului cu cea a autorilor săi (dovedită doar pentru perioada 1966 – 1975), instanţa a respins acţiunea.
