Uzucapiune de lungă durată. Condiţii.
– art.1847, 1890 Cod civil
SENTINŢA CIVILĂ NR.1201 DIN 24.05.2012
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 26.03.2012 sub nr./269/2012, reclamanţii SA şi SD au chemat în judecată Municipiul Olteniţa, prin Primar, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate că autoarea lor, defuncta SI, a dobândit calitatea de proprietar, prin împlinirea termenului de prescripţie achizitivă de lungă durată cu privire la terenul intravilan în suprafaţă de 192,68 mp ce se desprinde din întreaga suprafaţă de 592,68 mp situat în Olteniţa, str. V.
În motivare au arătat că în fapt, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr./13.10.2004 au dobândit de la SI dreptul de proprietate cu privire la imobilul situat în str. V nr., compus din teren în suprafaţă de 592,68 mp şi locuinţă.
Actul de proprietate pe care autoarea lor îl avea la momentul vânzării îl reprezintă sentinţa civilă nr./11.12.2002 a Judecătoriei Olteniţa prin care aceasta dobândise ca efect al prescripţiei achizitive de lungă durată dreptul de proprietate cu privire la locuinţa şi suprafaţa de 400 mp teren situate în str. V nr., teren ce a fost primit de la CAP în anul 1970.
De efectele prescripţiei a profitat doar SI, deoarece soţul său, SV era decedat din anul 1994, iar în persoana lui nu se împlinise acest termen.
La momentul administrării probelor în acest dosar nu s-a efectuat şi o măsurătoare a suprafeţei de teren aferentă casei, care să reflecte suprafaţa exactă a terenului, ci a fost trecută suprafaţa de teren existentă în evidenţele fiscale la acea dată.
Urmare a efectuării documentaţiei cadastrale s-a constatat existenţa unei diferenţe de 192,68 mp teren deţinut fără acte de autoarea reclamanţilor, motiv pentru care întabularea s-a făcut pentru suprafaţa de 400 mp teren intravilan, care din măsurători este de 592,68mp.
Deşi actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr./2004 s-a întocmit pentru suprafaţa de 592,68 mp teren şi locuinţă, pentru suprafaţa de 192,68mp reclamanţii nu pot dovedi că a fost deţinută de autoarea lor în proprietate. Această situaţie le-a fost prezentată de notar, care a refuzat să întocmească actul de vânzare-cumpărare prin care doreau să înstrăineze imobilul fiicei lor.
Mai arată că suprafaţa de 192,68 mp a fost încă din anul 1970 parte integrantă din curtea autoarei lor, curte ce are o suprafaţă de 592,68mp, fiind posedată de către aceasta în mod public, netulburat şi în calitate de proprietar de peste 30 de ani, până la momentul vânzării în anul 2004.
În drept au invocat art.645,1837, 1847C.civ. şi art.111 C.pr.civ.
În dovedire au solicitat proba cu înscrisuri şi martori.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorii PC, TE şi PI.
Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:
În fapt, prin sentinţa civilă nr./11.12.2002 pronunţată de Judecătoria Olteniţa a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SI în contradictoriu cu Primăria Olteniţa şi s-a constatat faptul că reclamanta este proprietară prin efectul uzucapiunii de lungă durată asupra unui imobil casă de locuit şi teren aferent de 400 mp situat în mun. Olteniţa, str. V nr.. Din considerentele sentinţei menţionate rezultă că stabilirea suprafeţei s-a bazat exclusiv pe înscrisurile existente la dosar şi pe declaraţiile martorilor, în cauză nefiind efectuată o expertiză prin care să se stabilească dimensiunea reală a terenului.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr./2004 la BNP SB, SI a înstrăinat fiului, respectiv nurorii sale, reclamanţii din prezenta cauză, dreptul de proprietate asupra imobilului dobândit în baza sentinţei civile nr./2002.
SI a fost căsătorită cu SV, care a decedat la data de 28.03.1994. La rândul său, SI a decedat la data de 11.08.2007, conform certificatului de deces seria nr..
Din analiza planului de amplasament şi delimitare depus la dosar reiese faptul că suprafaţă reală a terenului, rezultată din măsurători, este de 592,68 mp. Totodată, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că vecinătăţile acestui teren nu au fost niciodată mutate, terenul fiind împrejmuit, iar amplasamentul a rămas acelaşi de peste 30 de ani. De asemenea, din declaraţiile martorilor rezultă faptul că autoarea reclamanţilor a stăpânit acest imobil fără a fi tulburată de vreun terţ, iar în comunitate a fost privită ca proprietar al acestuia.
Din relaţiile solicitate din partea Primăriei Olteniţa reiese că pentru suprafaţa de teren în litigiu nu s-a solicitat constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate de către nici o persoană interesată. De asemenea, suprafaţa de teren nu face parte din domeniul public sau privat al municipiului şi pentru aceasta nu a fost emis titlu de proprietate. Se confirmă de asemenea faptul că pentru acest imobil a fost achitat impozit încă din anul 1966 de către soţul autoarei reclamanţilor, SV. De asemenea, cu certificatul de atestare fiscală depus la dosar, reclamanţii au făcut dovada că achită şi în prezent impozit pentru suprafaţa reală a terenului, respectiv 592,68mp.
În drept, faţă de prevederile art.6 al.4 din noul Cod Civil, instanţa reţine incidenţa Codului civil de la 1865.
Astfel, potrivit art.645 C.civ. proprietatea poate fi dobândită prin prescripţie, iar potrivit art.1847 C.civ. ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.
Potrivit art.1890 C.civ. toate acţiunile atât reale cât şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a defipt un termen de prescripţie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu, şi fără să i se poată opune reaua-credinţă.
Rezultă că, pentru a putea dobândi proprietatea unui bun prin uzucapiune prelungită, posesorul trebuie să îndeplinească două condiţii:
a) să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, adică 30 de ani;
b) posesia să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu.
În ceea ce priveşte aceste condiţii, din declaraţiile martorilor audiaţi, coroborate cu înscrisurile mai sus menţionate, rezultă că autoarea reclamanţilor a exercitat posesia asupra imobilului încă înainte de anul 1970, termenul de 30 de ani fiind deci cu prisosinţă îndeplinit până la data decesului acesteia. În tot acest interval de timp, defuncta a întrunit ambele elemente ale posesiei, corpus şi animus, şi a stăpânit bunul în mod continuu, public (s-a înregistrat în evidenţele primăriei), nu a fost tulburată de nici o altă persoană şi a fost considerată proprietar în comunitate. Practic, în materialitatea ei, suprafaţa de teren coincide cu cea care a făcut obiectul sentinţei civile nr. /11.12.2002, cu menţiunea că suprafaţa reţinută prin această hotărâre nu corespunde cu situaţia reală din teren .
Faţă de aceste considerente, instanţa va admite acţiunea şi va constata că autoarea reclamanţilor, numita SI, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren intravilan în suprafaţă de 192,68 mp ce se include în suprafaţa totală de 592,68 mp teren situat în mun. Olteniţa, str. V nr., jud. Călăraşi, prin efectul prescripţiei achizitive de 30 de ani.
