Sentinţa civilă nr. 852/17.05.2011 Uzucapiune. Neîndeplinirea condiţiei posesiei neechivoce
Asupra acţiunii civile de faţă instanţa constată următoarele
Prin cererea nr.54/188/2011 înregistrată la această instanţă, reclamanţii A,B au chemat în judecată pârâţii Ţ V, Ţ I, N A, şi COMUNA B pentru a se constata în contradictoriu cu aceştia dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune cu privire la suprafaţa de 705 m.p.teren curţi construcţii şi arabil şi construcţiile edificate pe acest teren, constând într-o casă în suprafaţă de 96 m.p. şi o anexă gospodărească în suprafaţă de 46 m.p.
În motivarea acţiunii, reclamanţii arată că s-au căsătorit în anul 1975 iar suprafaţa de teren arătată o are în folosinţă din acelaşi an, fiind primită cu titlu de zestre şi avans la succesiune de la părinţii reclamantului. Casa bătrânească a fost renovată din temelie iar în anexa la casă au locuit părinţii până la deces, anexa fiind edificată împreună cu tatăl părţilor. În registrul agricol figurează ca posesor din 1976, fapt cunoscut de pârâţi care au acceptat posesia îndelungată până în prezent şi nu au existat divergenţe. După decesul autorului comun, survenit în august 2010, doar fratele Ţ V pretinde cu titlu de teren indiviz o servitute de trecere.
În dovedirea acţiunii reclamanţii au depus la dosar planul de situaţie, adeverinţa de la Registrul agricol, acte de stare civilă.
Pârâţii legali citaţi, s-au prezentat în instanţă, şi cu excepţia pârâtului Bondar Petrică au arătat că nu sunt de acord cu acţiunea deoarece reclamantul urmăreşte să obţină un bun succesoral pe calea unei acţiuni în constatare.
În cauză s-a dispus la cererea pârâtului Ţ V audierea martorilor G D şi H P.
Acţiunea a fost timbrată cu suma de 711 lei taxa judiciară şi 5 lei timbru judiciar.
Din probatoriul administrat în cauză instanţa reţine următoarele:
Reclamantul a fost înzestrat începând cu anul 1974 cu suprafaţa de 705 m.p. teren curţi construcţii şi arabil situat în intravilanul satului Sabasa Comuna Borca, aşa cum rezultă din adeverinţa depusă la fila 9. Din acest an, reclamantul s-a înregistrat într-un rol agricol propriu ca urmare a înzestrării, fapt confirmat şi de ceilalţi pârâţi care au arătat că autorii i-au înzestrat pe fiecare în parte cu terenuri.
Reclamantul este descendent de gradul I alături de ceilalţi pârâţi în cauză, după defuncţii Ţ I şi E fapt ce rezultă din actele de stare civilă depuse în cauză.
Din anul 1974 până în prezent, reclamantul a stăpânit suprafaţa de teren invocată în petitul acţiunii, însă posesia comportă o serie de discuţii în raport de faptul că reclamantul urmăreşte să o opună în primul rând celorlalţi cosuccesori, la rândul lor descendenţi din acelaşi autor.
Însuşi reclamantul în motivarea acţiunii îşi fondează acţiunea pe premiza că terenul i-a fost dat cu titlu de zestre şi „avans la succesiune”. Dacă oricare alt terţ ar putea percepe legătura dintre reclamant şi bunuri ca o posesie, din punctul de vedere al celorlalţi cosuccesori aceasta prezintă un caz tipic de echivocitate.
Conform art.1846 Cod Civil, posesia constă în deţinerea unui lucru exercitată de titular în numele său. Decurgând de aici, posesia ca o stare de fapt, o stăpânire materială asupra unui bun ce permite posesorului să se comporte ca şi cum ar fi titularul adevărat al dreptului real. Nu este suficient ca posesia să cumuleze elementele constitutive corpus şi animus ci conform art.1847 Cod Civil, pentru a putea prescrie, se cere ca posesia să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar. Alăturat acestor condiţii, practica instanţelor judecătoreşti a omologat astfel cum se prevede şi în Codul civil francez, necesitatea ca posesia să fie neechivocă.
În speţă, dacă sub aspect formal reclamantul a exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, nu a fost tulburat de nici un terţ şi s-a manifestat public şi sub nume de proprietar, în privinţa intenţiei cu care reclamantul a posedat, raportat şi la atitudinea şi a celorlalţi coindivizari, există îndoială în a se califica posesia ca fiind exercitată în numele reclamantului şi nu în numele succesiunii. Ca şi ceilalţi pârâţi, şi reclamanţii au stăpânit permanent conştienţi fiind că terenul provine de la părinţii reclamantului pe calea înzestrării. Acest fapt a făcut posibilă, după decesul autorilor, reprezentarea în mintea oricăruia dintre succesori a iminenţei unei acţiuni de partaj succesoral.
Este adevărat că în aparenţă, atât acţiunea de partaj succesoral cât şi o acţiune în constatare ar avea drept finalitate naşterea în patrimoniul reclamantului a dreptului de proprietate asupra imobilului în speţă. Se impune însă a fi nuanţată o disticţie foarte importantă sub aspect patrimonial. Astfel, în cazul unei acţiuni de partaj succesoral, cu toate că înzestrările de cele mai multe ori în mod firesc sunt atribuite în loturile titularilor, nu poate fi neglijat faptul că există diferenţe valorice între loturi, diferenţe care pe considerentul echităţii se impun a fi egalizate prin sultă, sau că uneori aceste echităţi se rezolvă prin corecţii calitative şi cantitative ale loturilor prefigurate iniţial prin înzestrare. În cazul particular al acţiunii în constatare, egalizarea valoric înzestrărilor este evitată în defavoarea celor care au primit terenuri de o valoare scăzută, fapt care este inechitabil, nepermis, iar judecătorul nu poate să-şi dea concursul într-o asemenea actiune de eschivare de la plata sultei.
Martorii audiaţi în cauză confirmă ceea ce şi pârâţii au arătat respectiv faptul că întreaga comunitate cunoştea provenienţa terenului şi faptul că reclamantul deţine o înzestrare, astfel că posesia nu era exercitată în nume propriu ci în numele succesiunii. Înscrierea bunurilor în registrul agricol al reclamanţilor şi plata impozitelor nu oferă legitimitate în sensul unei posesii neechivoce. Această operaţiune are menirea de a pune cheltuielile aferente folosirii unui bun în sarcina celui care îl utilizează efectiv. Ar fi fost lipsit de moralitate ca reclamanţii, locuind în casa şi pe terenul părinţilor, să lase obligaţiile fiscale tot în sarcina acestora.
Cât priveşte construcţiile edificate, acestea sunt prezumate a aprţine proprietarului fondului pe care sunt construite, adică aparţin succesiunii. Lucrările de renovare invocate de reclamanţi pot îmbrăca forma unor creanţe împotriva patrimoniului succesoral dar nu conferă un drept de proprietate. În mod similar, şi în situaţia anexei edificată lângă casă, despre care s-a arătat că a fost construită împreună cu autorul.
În concluzie, judecătorul nu neagă eventualele drepturi subiective dobândite de reclamanţi fie prin înzestrare fie prin executarea lucrărilor de construcţie, aceste drepturi însă, în probabilitatea existenţei lor nu pot fi apărate pe calea acţiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, întrucât nu este dovedit un element fundamental pentru acest mod de dobândire a proprietăţii şi anume posesia, cu toate elementele cumulativ cerute.
În raport de toate aceste considerente, instanţa apreciind că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.1847 Cod Civil, urmează să respingă acţiunea ca nefondată.
