DOMENIU. UZUCAPIUNE
Uzucapiune. Stăpânirea de către unul din moştenitori a unui bun succesoral. Intervertirea posesiei.
SENTINŢA CIVILĂ NR.6658/16.05.2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamanta R.M. i-a chemat în judecată pârâţii R.N., R.C.E. şi W.C.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate calitatea acesteia de proprietară asupra cotei-indivize de 1/3, care a aparţinut defunctei R.V. din imobilul situat în Bucureşti, sector 2, compus din teren în suprafaţă de 205 mp şi construcţie având trei camere şi anexe şi o cameră din paiantă, prin prescripţia achizitivă de 30 de ani, ca efect al joncţiunilor posesiilor.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că defunctul său soţ R.V. a moştenit împreună cu cele două surori ale sale R.V. şi L.G. casa părintească situată în Bucureşti, sector 2.
Potrivit reclamantei, în urma decesului socrilor acesteia conform certificatelor de moştenitor eliberate de Notariatul de Stat al Sectorului 2 s-a constatat că defunctul său soţ poseda 1/3 din imobil, iar surorile acestuia R.V. şi L.G., fiecare câte 1/3 din imobil.
S-a învederat că ulterior, soţul acesteia s-a înţeles cu cele două surori ale sale ca acesta să rămână singurul stăpân al casei părinteşti, sens în care după anul 1974 când numita R.V. s-a mutat din imobil împreună cu familia i-a înmânat acesteia suma de 5.000 de lei în schimbul renunţării la dreptul său asupra imobilului menţionat anterior şi a încheiat cu aceasta o chitanţă de mână la data de 17.09.1974.
Potrivit reclamantei această manifestarea exterioară a voinţei celor doi fraţi a echivalat cu o intervertire a posesiei în sensul că de atunci fostul său soţ a posedat ca proprietar şi cota indiviză de 1/3 care îi revenise iniţial surorii sale R.V. asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 2.
S-a arătat că din anul 1974, fostul său soţ a stăpânit întregul imobil ca proprietar, a achitat integral impozitele şi taxele aferente, exercitând neîntrerupt o posesie continuă, neîntreruptă şi netulburată sub nume de proprietar asupra imobilului în întregime. Ulterior, reclamanta a învederat că în anul 1999 a încheiat cu sora defunctului său soţ, L.G., un act autentic de înstrăinare către aceasta a cotei indivize de 1/3 pe care acesta din urmă o deţinea pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 2.
Reclamanta a învederat că este unica moştenitoare a soţului său în baza certificatului de moştenitor şi că după decesul acestuia a exercitat în continuare posesia asupra imobilului menţionat anterior, motiv pentru care operează joncţiunea posesiilor.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1837 şi urm. C.civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatorii, testimonială şi expertiză tehnică.
La termenul de judecată din data de 18.01.2010, reclamanta a formulat o cerere modificatoare a acţiunii în care a învederat că este chemat în judecată numai pârâtul R.N. în calitate de unic moştenitor al defunctei R.V..
Pârâtul R.N. a depus la termenul de judecată din 10.05.2010 un înscris prin care a arătat că acesta nu este singurul moştenitor al defunctei R.V., întrucât au această calitate şi descendenţii acesteia R.C. şi W.C.M., care nu au renunţat la moştenirea defunctei lor mame
La termenul de judecată din data de 21.06.2010, pârâtul a depus un înscris prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată promovate de reclamantă întrucât cota de 1/3 din imobil face parte din patrimoniul defunctei R.V., motiv pentru care acţiunea trebuie formulată şi împotriva celor doi descendenţi ai acesteia, care nu au renunţat la succesiunea defunctei lor mame.
A mai învederat acesta că actul de renunţare la cota succesorală care îi revenea semnat de R.V. este inform conform art.1897 C.civ. şi în consecinţă fără efecte juridice. S-a precizat că de către pârât că acesta împreună cu familia sa a locuit până în anul 1974 în imobilul care face obiectul litigiului, pe care l-au părăsit ca urmare a insistenţelor defunctului R.V., care o molesta pe sora acestuia R.V., ameninţând-o.
Potrivit pârâtului R.N. acţiunea exercitată de reclamantă este informă şi pentru faptul că este promovată numai de o singură moştenitoare a defunctului R.V., în timp ce din certificatul de moştenitor rezultă că au această calitate şi alte persoane: R.G.D. şi O.L..
S-a arătat că posesia defunctului R.V. a fost viciată de faptul că s-a bazat pe violenţă şi nu a fost exercitată sub nume de proprietar, în timp ce posesia reclamantei nu a fost exercitată sub nume de proprietar.
A concluzionat pârâtul R.N. că înscrisul semnat de soţia sa este rezultatul presiunilor exercitate asupra sa de către defunctul R.V. în timp ce banii primiţi de către R.V. reprezentau contravaloarea linoleumului pus în camerele în care locuiau, a conductei de apă trase din curte din casă şi a cheltuielilor aferente.
La termenul de judecată din data de 13.10.2008, instanţa de judecată a dispus în baza art.137 alin.2 C.pr.iv unirea cu fondul cauzei a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor.
Instanţa a încuviinţat şi a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială, şi expertiza tehnică specialitatea construcţii civile şi industriale astfel cum va rezulta mai jos din analiza detaliată a materialului probator pe care este întemeiată soluţia în cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Potrivit actului dotal s-a dat dotă la căsătoria lui M.R. cu M.R., teren situat în Bucureşti, având 46 ½ fata şi fundul, având lungimea de 13 metri pe ambele laturi.
În baza înscrisului autentificat de către Tribunalul Ilfov, familia R. a vândut către M.R. o porţiune din terenul viran din Bucureşti, sector 2, în suprafaţă de 25 mp.
Potrivit certificatelor de moştenitor emise de către Notariatul de Stat al Raionului 1 Mai Bucureşti s-a stabilit că numiţilor: R.V., R.V. şi L.G. în calitate de moştenitori ai defuncţilor R.A. şi R.M. le revine fiecăruia în parte cota succesorală de 1/3 din masa succesorală având în componenţa sa şi imobilul situat în Bucureşti, raionul 1 Mai, compus din teren în suprafaţă de totală de 200,75 mp şi din construcţie de cărămidă compusă din 2 camere, vestibul, antreu şi cameră de paiantă.
La data de 17.09.1974 s-a semnat de către R.V. un înscris sub semnătură privată denumit Act de renunţare, prin care aceasta a învederat că renunţă la partea de moştenire care i se cuvenea în urma decesului părinţilor acesteia Aurelia şi M.R., în favoarea fratelui său R.V.. De asemenea, în aceiaşi zi, numita R.V. a semnat un alt înscris sub semnătură privată denumit Chitanţă prin care arăta că a primit în schimbul părţii din moştenire pe care a donat-o fratelui său R.V., suma de 5.000 de lei (fila 5).
Potrivit certificatului de moştenitor emis de notarul public C.R. s-a stabilit că urmare a decesului defunctului R.V. au calitate de moştenitori R.M., R.G.D. şi O.L. De asemenea, la aceiaşi dată în cuprinsul aceluiaşi înscris s-a realizat partajul succesoral între moştenitorii indicaţi anterior potrivit căruia întreaga masa succesorală revenea în totalitate soţiei defunctului, reclamanta R.M., fără ca ceilalţi doi moştenitori să pretindă o sultă corespunzătoare.
În ceea ce priveşte excepţiile de lipsă calitate procesuală pasivă unite cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 13.10.2008, instanţa urmează a le respinge după cum urmează:
Astfel, în ceea ce îl priveşte pe pârâtul R.N., acesta are potrivit certificatului de moştenitor de către BNP B.N., calitate de unic moştenitor al defunctei R.V., căruia în calitate de soţ supravieţuitor îi revine întreaga masa succsorală.
Având în vedere aceste aspecte, instanţa apreciază excepţia lipsei calităţii procesualE pasive a pârâtului R.N. ca fiind neîntemeiată, urmând o a respinge ca atare.
Referitor la pârâţii din acţiunea iniţială: R.C.E. şi W.C.M., instanţa apreciază în raport de cererea modificatoare a cadrului procesual pasiv formulată de reclamantă la termenul de judecată din data de 18.01.2010, că excepţia lipsei calităţii procesualE pasive a rămas fără obiect. Prin cererea modificatoare reclamanta a modificat acţiunea în sensul că este chemat în judecată în calitate de pârât numai domnul R.N., în calitate de singur moştenitor al defunctei R.V., potrivit certificatului de moştenitor emis de BNP B.N.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa reţine că, la data de 17.09.1974 – data semnării de către autoarea pârâtului, R.N., a înscrisurilor sub semnătură privată denumit Act de renunţare şi Chitanţă, având ca obiect renunţarea la partea de moştenire care se cuvenea numitei R.V. în urma succesiunii părinţilor acesteia Aurelia şi M.R., în favoarea fratelui acesteia R.V., în schimbul sumei de 5.000 de lei-potrivit legislaţiei în vigoare înstrăinarea prin acte între vii a terenurilor şi a construcţiilor se putea face numai în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute, cu menţiunea specială că în cazul acestora din urmă era de asemenea necesară şi autorizaţia prealabilă administrativă de înstrăinare.
Prin urmare, vânzarea de drepturi succesorale intervenită prin actul sub semnătură privată menţionat anterior nu a îndeplinit cerinţele de validitate prevăzute la data încheierii actului, astfel încât instanţa constată că în patrimoniul autorului reclamantei şi ulterior al acesteia nu s-a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul actului respectiv. Autorul reclamantei şi ulterior aceasta au dobândit numai stăpânirea materială a imobilului.
Potrivit art. 1890 C.civ., pentru a se putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune, cel care invocă acest mod de dobândire al proprietăţii trebuie să îndeplinească două condiţii: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, şi anume 30 de ani şi posesia sa să fie utilă, în sensul că posesia nu trebuie să fie afectată de vreunul din viciile discontinuităţii, violenţei, clandestinităţii şi echivocului.
Referitor la prima dintre condiţiile enunţate anterior, instanţa reţine, din declaraţia martorului T.Ș. că în anul 1974 a intervenit o înţelegere între familia defunctului R.V. şi a doamnei R.V., concretizată într-un înscris sub semnătură privată prin care aceasta din urmă în schimbul unei sume de bani a renunţat la partea de moştenire care i se cuvenea referitor la terenul şi casa părintească din str. Lopătarilor. Acelaşi martor a arătat în depoziţia sa că defuncta R.V. a plecat din casa părintească în anul 1974, locaţiei în care defunctul R.V. a locuit de când s-a născut, 1933 şi ulterior a locuit şi soţia acestuia, reclamanta din prezenta cauză , neîntrerupt şi netulburat.
Martorul C.P. a arătat în depoziţia sa că în urma unei înţelegeri defunctul R.V. a plătit surorii sale R.V. o sumă de bani în schimbul renunţării sale la drepturile pe care le avea asupra imobilului, iar potrivit aceluiaşi martor, reclamanta şi defunctul său soţ au locuit în acest imobil începând cu anii 1960.
În consecinţă, fiind astfel dovedit în cauză elementul material al posesiei, instanţa constată – ca urmare a aplicării a prezumţiei instituite de art.1854 C.civ., care face din elementul material al posesiei dovada elementului intenţional, prezumţie ce nu a fost răsturnată în cauză printr-o dovadă contrară – că reclamanta R.M. a probat posesia exercitată de autorul acesteia din anul 1974 şi până la data decesului său, intervenit la data de 16.06.1999 şi ulterior de către aceasta ca titular al întregii masei succesorale a defunctului său soţ. Potrivit martorului C.P., după moartea soţului său reclamanta a continuat să folosească imobilul în raport de care s-a formulat prezenta cerere de chemare în judecată în mod neîntrerupt, în cartier aceasta şi soţul său fiind cunoscuţi drept proprietari ai acestuia.
Cu referire la cea de-a doua condiţie a uzucapiunii de 30 de ani, instanţa reţine că posesia exercitată de autorul reclamantei şi continuată ulterior de aceasta este utilă, fiind exercitată în mod continuu şi în mod public, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi, răspunsul pârâtului R.N. la întrebările 7 şi 9 precum şi în mod paşnic, nefiind administrate în cauză probe din care să rezulte că posesia a fost dobândită sau conservată prin acte de violenţă. De asemenea, instanţa constată că posesia autorului reclamantei şi ulterior a acesteia a fost exercitată şi fără echivoc.
Deşi pârâtul R.N. a susţinut în înscrisurile depuse la dosarul cauzei că defuncta sa soţie a semnat înscrisurile sub semnătură privată din data de 17.09.1974 ca urmare a ameninţările pe care le-a exercitat asupra acesteia fratele său, autorul reclamantei, numitul R.V., nu a administrat nici a dovadă în aceste sens, chiar mai mult de atât cu aceiaşi împrejurare a învederat că suma de 5.000 de lei care a constituit obiectul acestora reprezenta de fapt o despăgubire pentru lucrările de introducere de apă curentă şi linoleum (aspect care de asemenea pârâtul nu l-a dovedit).
Pârâtul R.N. în cadrul probei cu interogatoriul care a fost administrată în ceea ce-l priveşte a învederat prin răspunsurile la întrebările 11 şi 15 că nu a participat la introducerea gazelor şi a canalizării în imobil şi că nu a achitat niciodată impozitul aferent acestuia de când s-a mutat de acolo, la bloc.
În acest sens se impune a fi subliniat că martorii audiaţi în prezenta cauză au învederat că între fraţii Răducanu Vasilică şi sora acestuia R.V. au existat relaţii foarte bune, vizite, aceştia învederând că nu au auzit ca aceasta din urmă să invoce pretenţii asupra moştenirii.
Referitor la condiţia lipsei de echivoc a posesiei exercitate de autorul reclamantei şi ulterior de către aceasta asupra cotei indivize de 1/3 care a aparţinut defunctei R.V. din imobilul situat în Bucureşti, sector 2, compus din teren în suprafaţă de 205 mp şi construcţie având trei camere şi anexe şi o cameră din paiantă, instanţa apreciază în raport de întregul material administrat în cauză că este îndeplinită.
În acest sens s-a stabilit în practica judiciară că prin excepţie, stăpânirea de către unul din moştenitori a unui bun succesoral este aptă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune dacă a intervenit o manifestare exterioară din partea sa, care să demonstreze că a înţeles să transforme posesia din comună în exclusivă, adică s-a produs o intervertire în fapt a posesiei.
În prezenta cauză manifestarea exterioară de intervertire a posesiei exercitată de autorului reclamantei şi continuată de reclamantă asupra cotei indivize de 1/3 care a aparţinut defunctei R.V. din imobilul situat în Bucureşti, sector 2, compus din teren în suprafaţă de 205 mp şi construcţie având trei camere şi anexe şi o cameră din paiantă s-a realizat la 17.09.1974 prin semnarea de către defuncta R.V. a înscrisurilor sub semnătură privată denumite Act de renunţare şi Chitanţă în considerarea cărora aceasta din urmă a donat în schimbul sumei de 5.000 lei către fratele său R.V. partea de moştenire care îi revenea de la părinţii acesteia M.A. şi M.R., situată în Bucureşti, sector 2.
Ca urmare a acestuia acord de voinţa, care în lipsa formelor legale obligatorii nu a produs efectul translativ de proprietate prefigurat de părţi, s-a realizat intervertirea posesiei exercitate de autorul reclamantei asupra cotei indivize de 1/3 care a aparţinut defunctei R.V. din imobilul situat în Bucureşti, sector 2, compus din teren în suprafaţă de 205 mp şi construcţie având trei camere şi anexe şi o cameră din paiantă din comună în exclusivă.
De altfel, acest aspect este confirmat şi de ansamblul probator administrat în cauză. În acest sens martorul T.Ș. a declarat că R.V. şi soţia acestuia, au locuit împreună în locaţia respectivă, exercitând o posesie netulburată şi fără a fi tulburaţi, fiind cunoscuţi în cartier drept proprietari ai acestuia, posesia fiind continuată după moartea soţului său de către reclamantă care a continuat să folosească imobilul, potrivit depoziţiei martorului C.P.
În consecinţă, constatând că în cauză sunt îndeplinite cele două cerinţe prevăzute de art. 1890 C.civ., instanţa reţine că cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, astfel cum a fost modificată, este întemeiată, urmând a constata că aceasta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra cotei indivize de 1/3 care a aparţinut defunctei R.V., din imobilul situat în Bucureşti, sector 2, în suprafaţă de 205 mp şi construcţie edificată pe acesta compusă din trei camere şi anexe şi o cameră de paiantă.
În raport de toate aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa va admite acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta R.M. cu în contradictoriu cu pârâtul R.N. şi va constata că reclamanta a dobândit prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 1/3 care a aparţinut defunctei R.V., din imobilul situat în Bucureşti, sector 2, în suprafaţă de 205 mp şi construcţie edificată pe acesta compusă din trei camere şi anexe şi o cameră de paiantă.
