Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr.401/324/2012 din 25.01.2012, reclamanta I F, domiciliată în T a chemat în judecată pe pârâţii IR şi I L domiciliaţi în T pentru :
a) anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.3147/28.10.2003 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară;
b) în subsidiar, obligarea pârâţilor la plata sumei de 30.000 lei – sumă actualizată la zi c u dobânda legală prev. de OG nr.2/2002 şi cu indicele de inflaţie;
c) obligarea pârâţilor la plata de daune pentru prejudiciul psihic şi fizic cauzat în sumă de 100 lei/zi calculate de la data înregistrării cererii şi până la rămânerea irevocabilă a prezentei cauze.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă următoarele:
În fapt, arată reclamanta, în esenţă în cererea introductivă şi cele precizatoare ulterioare că a locuit cu chirie subvenţională acordată de primăria mun.T, conform contractului de închiriere nr.24661/28.07.2003 . Ulterior, ţinând cont de faptul că avea posibilitatea de a cumpăra apartamentul la un preţ subvenţionat de stat, că se afla în nevoie şi avea în întreţinere un copil minor cu probleme de sănătate , a hotărât cumpărarea apartamentului închiriat iniţial. S-a împrumutat de bani de la părinţii săi şi de la alte persoane, iar la data de 30.09.2003 prin contractul de vânzare – cumpărare nr.6967/30.09.2003 a achiziţionat apartamentul de la Primăria Tecuci prin SC L – SA , la preţ subvenţionat. Apartamentul a fost evaluat şi cumpărat cu suma de 14.549.981 lei ROL. la cumpărare, i s-a pus în vedere că nu poate vinde apartamentul timp de 10 ani , deoarece în caz contrar avea obligaţia să restituie statului subvenţia ce i-a fost acordată. În cazul în care va vinde apartamentul, fără restituirea subvenţiei, vânzarea urma să fie lovită de nulitate absolută .
În perioada în care îşi pregătea dosarul pentru cumpărarea apartamentului l-a cunoscut pe pârât care s-a oferit să o ajute, invocând faptul că are cunoştinţe la primărie . Ulterior a început cu pârâtul o relaţie de concubinaj.
La data de 30.09.2003 a semnat contractul de vânzare – cumpărare a apartamentului, cu Primăria mun. T. Pârâtul i-a spus însă că acest contract trebuie să fie autentificat de notar, ca ea să devină într-adevăr proprietar. La data de 28 octombrie 2003, la nici o lună de când a semnat contractul cu Primăria, a fost anunţată de către pârât să meargă urgent la Notariatul G şi să semneze pentru a autentifica actul încheiat cu Primăria . Ea neavând nici un fel de noţiuni juridice, a alergat împreună cu o prietenă la notariat, a semnat actul , însoţită fiind de pârât. Nimeni nu i-a spus nimic, ea rămânând în continuare cu ideea că a semnat autentificarea actului încheiat cu Primăria mun.T.
Actul a fost ţinut de către pârât deoarece ea avea mare încredere în el deoarece era mai în vârstă decât ea .
Din anul 2007 a aflat că este căsătorit, iar relaţiile dintre ei au devenit mai tensionate.
In anii 2009 – 2010 pârâtul a început să-i spună că apartamentul în care locuieşte ea şi fiica sa, este proprietatea sa şi le ameninţa cu evacuarea . A crezut că este o glumă, iar la data de 10.01.2012, în plină iarnă a fost izgonită din apartament.
Arată că intenţia sa nu a fost aceea de a-şi vinde propria sa casă pe care s-a chinuit foarte mult să o cumpere cu bani împrumutaţi .
Mai arată că preţul trecut în act ca primit este neserios, infim şi derizoriu, preţ ce nu i-a fost plătit vreodată.
Consideră că actul 3147/28.10.2003 este lovit de nulitate absolută , deoarece bugetul de stat a fost prejudiciat prin neplata subvenţiei, apoi consimţământul său nu a fost exprimat la încheierea actului, fiind indusă în eroare.
In drept, reclamanta a invocat ( fila 70-71 dosar) : art.7 din Legea 114/1996, art.1 şi art.19 din Legea 85/1992, art.7 al.2 din OG nr.19/1994 , anexa 1 la Legea 85/1992 şi anexa 1 la Decretul – Lege nr.61/1990.
Reclamanta a depus la dosar următoarele înscrisuri în fotocopie: adresa nr.114029/26.01.2012 eliberată de Poliţia mun.T către I F , contractul de vânzare – cumpărare cu plata integrală nr.6867/30.09.2003 , contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.3147/28 octombrie 2003 la BN G din T, chitanţe de plată a utilităţilor pe numele I F.
Pârâţii au formulat întâmpinare ( f.46-47) solicitând respingerea acţiunii ca nefondate pentru următoarele motive :
Au cumpărat apartamentul pentru a face o investiţie, dar şi din dorinţa ca fiul lor să aibă o locuinţă.
A avut cu reclamanta o convenţie în sensul că aceasta se obliga să părăsească imobilul în termen de 3 luni, dar la rugăminţile reclamantei au convenit cu aceasta să locuiască în continuare în apartament, încheind cu aceasta un contract de comodat.
Arată că preţul plătit pentru apartament era sincer şi serios la acel moment, că preţul se încadra în limitele prevăzute de expertizele notariale.
Din relaţiile solicitate de la BCPI T rezultă că apartamentul are carte funciară şi aparţine proprietarilor I R şi I L, ca bun comun, dobândit în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.3147/28.10.2003; că nu este grevat de sarcini ( adresa de la fila 57 dosar).
Pârâţii au depus la dosar următoarele înscrisuri : contractul de comodat autentificat sub nr.729/4.02.2009 la BNP M din T , adresa nr.96/21.02.2012 eliberată de BNP Manoliu din Tecuci din care rezultă că valoarea unui apartament u două, camere situat în mun.T, str.V A, blocul ., jud.G, conform expertizei Camerei Notarilor publici G, în vigoare în anul 2003, era de 500 euro ( fila 75 dosar).
La solicitarea reclamantei, Primăria mun.T a comunicat instanţei copia contractului de închiriere nr.24661/28.07.2003 ( fila 93-94 dosar fond).
S-a administrat interogatoriul reclamantei ( f.118-119) .
S-au audiat martorii T O – G la propunerea reclamantei şi I I la propunerea pârâţilor ( declaraţii filele 120, 121).
Pârâţii au mai depus la dosar copia rezoluţiei nr.273/P/2009 din 1.06.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria T şi declaraţia numitei I F dată în faţa organelor de urmărire penală ( filele 128 – 130 dosar fond), copii de pe SMS-urile primite de la reclamantă.
Instanţa, examinând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Reclamanta a locuit mai întâi ca şi chiriaşă a Primăriei mun.T ( contract fila 94 dosar) în apartamentul situat în T, str.V A, nr., bloc ap.
Ulterior, reclamanta a cumpărat acest apartament de la SC L – SA G, conform contractului de vânzare – cumpărare nr.6867/30.09.2003, contract încheiat în baza următoarelor acte normative. Decretul – Legea 61/1990 , HGR 608/1990, HGR 562/1992 şi Legea 85/1992 R.
Preţul plătit integral de către reclamantă către SC L – SA cu sediul în G a fost de 14.549.981 lei ROL:
Ulterior la data de 28 octombrie 2003 reclamanta a vândut apartamentul către pârâţi pentru un preţ de 30.000.000 lei ROL, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.3147/28 oct.2003 la BNP G din Tecuci ( actul de la fila 20 dosar).
Reclamanta şi pârâtul au trăit în concubinaj în perioada 2003 şi până la izgonirea reclamantei din apartament.
Reclamanta după vânzare, a mers să locuiască în continuare în apartament cu voia pârâtului, iar ulterior conform contractului de comodat autentificat la notarul public, contract cu o durată prevăzută de 3 ani – 4.02.2009 – 3.02.2012 ( contractul de la fila 91 dosar).
Invocarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.3147/28 octombrie 2003 la BNP G din T pentru motivele: încălcarea dispoziţiilor legale cuprinse în lege – Decretul – Lege 61/1990 privind interdicţia de vânzare, eroarea obstacol ca viciu de consimţământ şi preţul neserios, nu poate fi primită de către instanţă pentru următoarele argumente:
Art.4 din Decretul – Lege 61/1990 care prevedea „ Cumpărarea de locuinţe în scopul revânzării sau închirierii este interzisă „ a fost abrogat. Nici unul din celelalte acte normative în baza cărora s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare enumerate în cuprinsul contractului ( HGR 608/1990, HGR 562/1992 şi Legea 85/1992 R.) nu conţine o astfel de interdicţie.
In al doilea rând, viciul de consimţământ al erorii – obstacol ( numită şi distructivă de voinţă) nu a fost dovedit de către reclamantă în sensul că aceasta a avut o falsă reprezentare asupra naturii actului ce se încheie : a crezut că semnează autentificarea actului încheiat cu Primăria mun.T, şi nu contractul de vânzare – cumpărare cu pârâţii .
Din probele dosarului rezultă că anterior reclamanta încheiase cu pârâtul un contract de comodat privind apartamentul ( fila 66 dosar) , deci ştia că foloseşte apartamentul ca şi comodatară, nu ca proprietară .
Apoi în declaraţia dată de I F în anul 2009, în faţa organelor de urmărire penală în cauza 273/P/2009, aceasta arata că în anul 2003 a vândut apartamentul soţilor I R şi L.
Din conţinutul rezoluţiei nr.273/P/2009 rezultă că între I F şi I R a intervenit o înţelegere conform căreia, I F era lăsată în continuare în posesia imobilului, cu obligaţia de a plăti cheltuielile aferente.
Cu privire la preţ, instanţa faţă de actul aflat la fila 75 dosar, faţă de faptul că apartamentul a fost cumpărat de la Primărie cu suma de 14 milioane lei şi apoi revândut cu suma de 30 milioane lei, faţă de relaţiile existente între reclamantă şi pârât, apreciază că preţul, ca şi condiţie a vânzării – cumpărării, a fost raportat la condiţiile pieţii imobiliare la acel moment, sincer şi serios.
Contractul de vânzare – cumpărare, în principiu, este valabil, chiar dacă preţul este mult inferior ( sau superior) valorii reale a lucrului vândut, întrucât părţile sunt libere să determine preţul sub ( sau peste) valoarea lucrului, iar echivalenţa este relativă, fiind raportată nu numai la valoarea bunului vândut, dar şi la subiectivismul părţilor.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanţa va respinge acţiunea având ca obiect – nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3147/28 oct 2003 la B.N.P. G din T şi în subsidiar obligarea pârâţilor la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de dobânzi legale aferente si actualizată conform indicelui de inflaţie-reprezentând contravaloarea apartamentului – ca nefondată.
Conform art.19 alin 2 din OUG 51/2008 M , cheltuielile procesuale avansate de stat ( scutire de plata taxei judiciare de timbru) urmează a rămâne în sarcina statului .
Va obliga pe reclamantă să plătească pârâtului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
