Civil – constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare. Nu pot fi reţinute drept
cauze de nulitate a contractului încheiat de părţi, frauda la lege şi eroarea obstacol, atât timp cât
preţul plătit nu poate fi considerat derizoriu, iar intenţia vânzătorilor a fost clar aceea de a vinde,
rezervându-şi numai dreptul de uzufruct viager şi nu au avut reprezentarea că au încheiat un
contract de întreţinere.
Prin sentinţa civilă nr. 103/20.02.2008, Judecătoria Lieşti a respins acţiunea de constatare
nulitate formulată de reclamanţi, ca nefondată.
Motivele invocate pentru constatarea nulităţii contractului au fost frauda la lege şi eroarea
obstacol. Frauda la lege s-a invocat ca urmare a preţului derizoriu, au susţinut reclamanţii, iar
eroarea obstacol a fost motivată pe reprezentarea avută de reclamanţi la încheierea actului în sensul
că au crezut că încheie un contract cu clauză de întreţinere.
Instanţa de fond nu a reţinut însă niciunul dintre aceste motive de nulitate invocate,
constatând că preţul imobilului vândut de către reclamanţi pârâţilor care le sunt copii, a fost de
comun acord stabilit, la data încheierii actului, vânzătorii aveau discernământ şi din conţinutul
actului rezultă că voinţa lor a fost de a-şi lăsa averea celor doi copii.
S-a mai reţinut că de eroare obstacol nu poate fi vorba deoarece actul încheiat e clar, iar
vânzătorii au înţeles să-şi rezerve dreptul de uzufruct pe timpul vieţii, fără a face vreo menţiune
referitoare la obligaţia de întreţinere.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii, în motivarea căruia au reiterat
motivele de nulitate ale contractului, arătate în acţiune, respectiv disproporţia exagerată între
valoarea imobilului şi preţul practicat, ceea ce presupune o cauză ilicită, de natură să afecteze
validitatea contractului, precum şi eorarea asupra naturii actului ce s-a încheiat.
Prin decizia civilă nr. 246/13.05.2008 Tribunalul Galaţi, analizând legalitatea şi temeinicia
sentinţei apelate prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, a constatat că apelul este nefondat şi
l-a respins ca atare.
Tribunalul, a reţinut că în mod corect instanţa de fond a statuat că în cauză nu poate fi
reţinută nici frauda la lege, nici eroarea obstacol, drept cauze de nulitate a contractului încheiat de
părţi.
Intenţia reclamanţilor a fost să vândă imobilul celor doi copii, amândoi căsătoriţi, în părţi
egale, fără să se stipuleze vreo obligaţie de întreţinere a vânzătorilor, în sarcina cumpărătorilor.
Reclamanţii nu şi-au rezervat decât uzufructul viager. Contractul a fost încheiat în faţa notarului şi
prin semnătură părţile şi-au însuşit cele declarate, astfel încât toate fac credinţă până la înscrierea în
fals. De altfel, dacă actul încheiat s-ar fi vrut un contract de vânzare cumpărare cu clauză de
întreţinere, date fiind relaţiile dintre părţi, respectiv părinţi şi copii, cea mai mare parte a preţului s-
ar fi convertit într-o obligaţie de întreţinere, ştiut fiind faptul că şi proporţia dintre preţul în bani şi
cel în natură poate califica un act juridic încheiat ca fiind contract de vânzare cumpărare pur şi
simplu sau un contract de întreţinere.
Cât priveşte preţul vânzării, el nu poate fi considerat derizoriu la nivelul anului1994 când
s-a încheiat contractul, iar pe de altă parte el a fost stabilit de comun acord, părţile înţelegându-se în
această privinţă.
Împotriva acestei decizii au formulat apel reclamanţii, reiterând acelaşi motive invocate la
fond sau apel.
Prin decizia civilă nr. 674/R/19.11.2008 a Curţii de Apel Galaţi, a fost respins ca nefondat
recursul formulat de recurenţii – reclamanţi.
sentinţa civilă nr. 103/20.02.2008 a Judecătoriei Lieşti
