Condiţiile admiterii în principiu a cererii de intervenţie principală.


Condiţiile admiterii în principiu a cererii de intervenţie principală.

Potrivit  art.61 Cod procedură civilă oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. Intervenţia este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta. Aşadar, pentru admisibilitatea cererii de intervenţie principală se impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: intervenientul să aibă interes şi să pretindă, pentru sine un drept-cel dedus judecăţii sau în strânsă legătură cu dreptul dedus judecăţii. Doar îndeplinirea condiţiei interesului în cauză nu este suficientă pentru admisibilitatea cererii de intervenţie principale.

Aşa cum rezultă din analiza cererii de intervenţie, intervenientul nu pretinde pentru sine nici un drept, ci solicită respingerea acţiunii reclamantului, prin constatarea nulităţii absolute a promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare încheiată între reclamant şi pârâtă. Constatarea nulităţii absolute a promisiunii de vânzare cumpărare nu are legătură cu vreun drept recunoscut reclamantului în legătură cu imobilul care face obiectul contractului, şi nu conduce la obţinerea vreunui beneficiu în favoarea acestuia.

Pe de altă parte, afirmaţia intervenientului în sensul că prin încheierea acestui contract, pârâta devine insolvabilă, nu este de natură a conduce la admiterea cererii de intervenţie, pentru că nu s-a dovedit că reclamanta nu are alte bunuri în proprietate (şi nu face obiectul cauzei), sau că ar deveni insolvabilă, condiţie care ar conferi interes intervenientului să promoveze acţiunea oblică.

Pe de altă parte, afirmaţia intervenientului în sensul că prin încheierea acestui contract, pârâta devine insolvabilă, nu este de natură a conduce la admiterea cererii de intervenţie, pentru că nu s-a dovedit că reclamanta nu are alte bunuri în proprietate (şi nu face obiectul cauzei), sau că ar deveni insolvabilă, condiţie care ar conferi interes intervenientului să promoveze acţiunea oblică.

O altă condiţie pentru admisibilitatea acţiunii oblice o constituie caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei creditorului, în speţă a intervenientului. Însă în cauză, intervenientul nu avea la momentul promovării acţiunii o creanţă, certă, lichidă şi exigibilă.

O altă condiţie pentru admisibilitatea acţiunii oblice o constituie caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei creditorului, în speţă a intervenientului. Însă în cauză, intervenientul nu avea la momentul promovării acţiunii o creanţă, certă, lichidă şi exigibilă.

Secţia I Civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr.108/04 aprilie 2015.

 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe  rolul Tribunalului Sibiu reclamantul  J.C.G. în contradictoriu cu pârâta S.A. a solicitat ca prin hotărârea  ce  se  va pronunţa  să  se dispună obligarea pârâtei să elibereze  act  apt de  întabulare  a dreptului  de  proprietate  asupra  imobilului  teren de 20 000 mp înscris în CF  Ş.M., iar în caz de refuz hotărârea să ţină loc de  contract autentic de vânzare-cumpărare; să se dispună ca  O.C.P.I., în baza hotărârii definitive, să procedeze la întabularea  în CF a dreptului de proprietate pe numele reclamantului; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, în fapt s-a arătat că între părţi s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul teren de 20 000 mp înscris în CF  Ş.M.  pentru un preţ de 80 000 euro urmând ca actul autentic de vânzare-cumpărare să se încheie cel mai  târziu la data de 1.12.2013. Prin actul adiţional nr.1, la solicitarea pârâtei, termenul s-a prelungit până la data de 3.01.2014. Preţul imobilului a fost integral achitat la data semnării promisiunii de vânzare-cumpărare.

Deşi a fost somată să se prezinte la notar, pârâta a refuzat.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 896, 1669 Cod civil, 411 alin. 1 pct. 2 şi 453 Cod procedură  civilă.

În cauză s-a formulat cerere de intervenţie principală de către R.G. prin care acesta a solicitat constatarea nulităţii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiată  între  reclamant  şi  pârâtă  la data de 10.01.2013, ca având o  cauză falsă şi fiind realizată în frauda creditorului, respingerea acţiunii reclamantului în baza art.5 din Legea nr.17/2014 şi obligarea reclamantului şi pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat, în fapt, că intervenientul are calitatea de creditor al pârâtei S.A.,  valoarea creanţei fiind de 120 000 euro. Titlul creanţei îl reprezintă convenţia autentică încheiată cu debitoarea, la data de 8 februarie 2008, rezoluţionată de Tribunalul Sibiu prin sentinţa civilă nr…/2013. Pentru a-şi provoca deplina insolvenţă pârâta şi-a vândut şi apartamentul deţinut în S.

Cererea de intervenţie principală a fost admisă în principiu la data de 28 mai 2014.

Prin sentinţa civilă nr…/2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu-secţia I civilă, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamantul J.C.G. în contradictoriu cu pârâta S.A. şi în consecinţă obligată pârâtă să elibereze reclamantului act apt pentru întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF  S.M.,  în suprafaţă  de  20.000 mp, pentru care s-a plătit  un  preţ de  80.000 euro şi pentru care s-a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare cu dată certă la data de 10.01.2013, iar în caz de refuz hotărârea să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, apt de întabulare. S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, pe numele reclamantului, cu titlu de cumpărare.

S-a respins în fond cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul R.G., prin mandatar C.M.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că între pârâta S.A.  şi reclamant s-a încheiat la data de 10.01.2013 o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare prin care pârâta se obliga să vândă reclamantului, pentru suma de  80 000 euro, ( în privinţa căreia se face menţiune în contract că a fost plătită integral la momentul redactării convenţiei) un teren în suprafaţă de 20 000 mp situat în comuna Ş.M. Se arată că transferul dreptului de proprietate se va face la momentul încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare  şi că părţile se obligă să încheie acest act până cel  mai  târziu la data de 1.12.2013.

La data  de  25.11.2013 părţile încheie un act adiţional, nr.1, la acest contract, în care  prelungesc termenul de încheiere a contractului autentic de vânzare-cumpărare  până cel  mai  târziu la data de 3.01.2014.

Din extrasul de carte funciară rezultă că proprietar al acestui imobil este  pârâta S.A., care a dobândit bunul prin cumpărare în februarie 2008.

Anterior notării în CF a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare dintre  pârâtă şi reclamant, dar după încheierea acesteia, la data de 4.09.2013 se notează în CF creanţa intervenientului de 120 000 euro împotriva proprietarei de CF.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul J.C.G. şi intervenientul R.G.

Se invocă nulitatea absolută a promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare, sub două aspecte: caracterul fals al contractului în privinţa semnăturii beneficiarului cumpărător (fals material realizat prin contrafacerea semnăturii), dar şi în privinţa cauzei privitoare la plata preţului, fiind un preţ fictiv. Al doilea aspect vizează cauza falsă şi imorală a contractului: fictivitatea clauzei implică fie lipsa cauzei fie caracterul ilicit al cauzei, iar imoralitatea cauzei este determinată de încercarea evidentă de fraudare a intereselor creditorului, intervenientul, prin provocarea stării de insolvabilitate a pârâtei debitoare.

Apelantul consideră evident falsul material în privința semnăturii, şi deşi în faţa instanţei de fond a solicitat verificarea de scripte în conformitate cu prev. art. 302 şi 303  Cod procedură  civilă  a fost respinsă cererea. Refuzul instanței s-a bazat pe faptul că reclamantul a cărui semnătură a fost contestată a recunoscut semnătura, şi a motivat că are două modalităţi de a semna. Recunoaşterea semnăturii este realizată de cel care săvârşeşte infracţiunea, astfel că poziţia lui nu poate asana o faptă ilicită cu caracter penal.

Apelantul consideră că acţiunea reclamantului nu este admisibilă întrucât terenul în suprafaţă de 2 ha este teren agricol extravilan şi nu au fost respectate dispoziție art.44 din Legea nr.17/2014. Condiţia admisibilităţii acţiunii în prestaţie tabulară de respectare a dreptului de preemţiune prevăzute de dispoziţiile Codului civil este legată de data promovării acţiunii şi nu de momentul încheierii contractului.

Prin apelul incident depus reclamantul solicită schimbarea încheierii de admitere în principiu a cererii de intervenţie principală din data de 28.05.2014  în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de intervenție principală.

În motivarea apelului reclamantul arată că cererea de intervenţie principală este o acţiune oblică prin care intervenientul solicită în numele debitoarei sale, pârâtă în cauză, să se constate nulitatea unui contract care a fost constituit într-o manieră fictivă în ideea fraudării intereselor sale. Această cerere de intervenţie principală care este o acţiune oblică este inadmisibilă, întrucât intervenientul nu pretinde pentru sine dreptul dedus judecăţii şi nici un drept strâns legat de acesta, acţionând în numele şi pe seama debitoarei. Conform art. 61 alin 2 Cod procedură  civilă intervenţia este principală când intervenientul pretinde pentru sine dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.

Curtea a admis apelul reclamantului şi a schimbat sentinţa în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de intervenţie şi a respins apelul intervenientului.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie principală, instanţa de apel a reţinut incidenţa art.61 Cod  procedură civilă, în conformitate cu care oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. Intervenţia este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta. Aşadar, pentru admisibilitatea cererii de intervenţie principală se impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: intervenientul să aibă interes şi să pretindă, pentru sine un drept-cel dedus judecăţii sau în strânsă legătură cu dreptul dedus judecăţii. Doar îndeplinirea condiţiei interesului în cauză nu este suficientă pentru admisibilitatea cererii de intervenţie principale.

Aşa cum rezultă din analiza cererii de intervenţie, intervenientul nu pretinde pentru sine nici un drept, ci solicită respingerea acţiunii reclamantului, prin constatarea nulităţii absolute a promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare. Constatarea nulităţii absolute a promisiunii de vânzare cumpărare nu are legătură cu vreun drept recunoscut reclamantului în legătură cu imobilul care face obiectul contractului şi nu conduce la obţinerea vreunui beneficiu în favoarea acestuia.

Acţiunea oblică poate fi promovată de creditorul unui debitor pentru valorificarea  unui  drept  a  debitorului  său. Ori, în cazul de faţă, dacă acţiunea ar fi fost promovată direct de debitor nu îşi putea invoca propria culpă, respectiv al caracterului fictiv al contractului sau falsitatea cauzei.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantului intervenient în sensul că promisiunea de vânzare cumpărare ar fi fost semnată în fals, în mod corect tribunalul a respins cererea de verificare de scripte, pentru că potrivit art.301 Cod procedură civilă, doar acela căruia i opune un înscris sub semnătură privată poate recunoaşte sau contesta scrierea ori semnătura, şi nu un terţ.

De asemenea, caracterul fals şi imoral al cauzei nu a fost probat, în condiţiile în care părţile au stipulat în act şi au recunoscut că preţul stabilit a fost achitat, fără a avea ca scop o eludare a drepturilor intervenientului.

Tribunalul a respins corect excepţia nulităţii promisiunii de vânzare cumpărare pe considerentul că nu s-a respectat dreptul de preemţiune prevăzut de art.5 din Legea nr.17/2014, pentru că se are în vedere la stabilirea aplicabilităţii actului normativ momentul încheierii promisiunii şi nu al promovări acţiunii în justiţie. Ori, înscrisul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr.17/2014.

Faţă de toate aceste argumente, în temeiul art.480  Cod procedură civilă, instanţa a  admis apelul reclamantului împotriva încheierii de admitere în principiu a cererii de intervenţie principală şi în consecinţă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul R.G.