Imobil. Contract de vânzare-cumpărare. Nulitate. Frauda săvârşită de proprietarul vânzător cu concursul cumpărătorului.
Decretul-Lege nr. 115/1938 – art. 25
Cum reclamantul a fost de rea-credinţă la încheierea actului autentic, deoarece a cunoscut că pârâta deţine imobilul de peste 24 de ani în baza convenţiei de vânzare încheiată sub forma înscrisului sub semnătură privată, iar dreptul de proprietate al pârâtei, neînscris în cartea funciară, este apărat prin acţiunea în prestaţie tabulară exercitată în cauză în temeiul art. 25 din Decretul-Lege nr. 115/1938, acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare formulată de pârâtă apare ca întemeiată.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1428 din 26 iunie 2006
Prin decizia civilă nr. 1428 din 26 iunie 2006 Curtea a respins recursul declarat de reclamantul S.I.N. împotriva deciziei civile nr. 199 din 13 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Timiş.
A reţinut că Judecătoria Timişoara prin sentinţa civilă nr. 7133 din 30 iunie 2005 a admis acţiunea principală formulată de reclamant contra pârâtei C. S. şi a dispus evacuarea pârâtei din imobilul în cauză, respingând ca neîntemeiată acţiunea conexă formulată de pârâtă contra reclamantului şi a vânzătoarei B.M. având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceştia în frauda pârâtei.
Instanţa de fond a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 948 din Codul civil contractul de vânzare-cumpărare autentificat, în baza căruia imobilul a fost înstrăinat reclamantului de către pârâta din acţiunea conexă B.M., respectă condiţiile prevăzute de lege, apreciind că nu poate fi reţinută susţinerea pârâtei în ce priveşte cauza ilicită a acestei convenţii.
A mai reţinut că promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată de pârâtă a dat naştere numai unui drept de creanţă, iar atâta timp cât imobilul nu se mai află în patrimoniul vânzătoarei nu se poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Prin decizia civilă nr. 199 din 13 martie 2006 Tribunalul Timiş a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul că a admis acţiunea conexă, a constatat nulitatea absolută a contractului autentic de vânzare-cumpărare, a constatat că prin înscris sub semnătură privată pârâta a cumpărat de la vânzătoarea B.M. imobilul în anul 1982, preţul fiind achitat integral, hotărârea urmând să ţină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare şi a respins acţiunea principală formulată de reclamant.
Tribunalul a avut în vedere că între pârâtă şi vânzătoarea B.M. s-a încheiat o convenţie de vânzare-cumpărare în baza căreia imobilul a fost predat pârâtei, care l-a folosit din anul 1982, aşa încât această vânzare este perfectă, conform art. 969 şi 1295 C. civ.
A mai reţinut că reclamantul nu a fost de bună-credinţă, câtă vreme el nu a primit şi posesia imobilului, ce aparţinea pârâtei, şi nu a depus minime diligenţe pentru a afla situaţia reală a bunului ce a făcut obiectul contractului.
În aceste condiţii, a apreciat că reclamantul a avut cunoştinţă de convenţia încheiată de vânzătoarea B.M. cu pârâta, încheind totuşi contractul de vânzare-cumpărare.
Împotriva deciziei tribunalului reclamantul a declarat recurs, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului şi păstrării sentinţei primei instanţe.
Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat.
Imobilul în cauză a fost vândut pârâtei de către vânzătoarea B.M. în anul 1982, dată de la care pârâta îl deţine în posesie.
Reclamantul nu numai că nu a dat dovadă de minime diligenţe la încheierea actului autentic, ci avut cunoştinţă de actul sub semnătură privată încheiat de pârâtă, în baza căruia aceasta deţine imobilul de peste 24 de ani, a achitat impozitele şi taxele aferente.
Curtea a avut în vedere astfel că vânzarea imobilului a avut loc prin frauda dreptului pârâtei vânzătoarea B.M., cu concursul reclamantului, terţ dobânditor cu titlu oneros.
Cum reclamantul a fost de rea-credinţă la încheierea actului autentic, deoarece a cunoscut că pârâta deţine imobilul de peste 24 de ani, în baza convenţiei de vânzare încheiată sub forma înscrisului sub semnătură privată, iar dreptul de proprietate al pârâtei, neînscris în cartea funciară, este apărat prin acţiunea în prestaţie tabulară exercitată în cauză, în temeiul art. 25 din Decretul-lege nr. 115/1938 acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare formulată de pârâtă apare ca întemeiată.
În baza acestor considerente Curtea a apreciat că se impune respingerea recursului.
1
