DECIZIA CIVILA NR.302/R 12 aprilie 2006
Legea nr. 112/1995. Caracterul intuituu personae a dreptului chiriaşului de a cumpăra apartamentul deţinut în chirie. Consecinţe.
Judecătoria Arad a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta G. E în contradictoriu cu pârâţii S.C. Recons S.A. Arad şi Municipiul Arad reprezentat prin primarul municipiului Arad, având ca obiect prestaţie tabulară.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că imobilul a făcut obiectul contractului de închiriere încheiat între pârâta S.C. Recons S.A. Arad şi antecesoarea reclamantei, numita P. E, care ulterior a decedat, anterior încheierii vreunui contract de vânzare-cumpărare, deşi prin hotărâre judecătorească S.C. Recons S.A. a fost obligată să îi vândă apartamentul. În raport de această stare de fapt, instanţa de fond a concluzionat că, în calitate de succesoare în drepturi – legatară universală – a defunctei P. E., cererea formulată de reclamantă nu este fondată deoarece între reclamantă pe de o parte şi pârât, pe de altă parte, nu există nici un raport juridic, iar dreptul chiriaşei P. E. de a cumpăra apartamentul deţinut cu chirie s-a stins la decesul acesteia şi nu s-a transmis prin succesiune reclamantei, care astfel nu se subrogă în drepturile antecesoarei sale.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta G. E., care a susţinut că dreptul ei subiectiv nu îşi are izvorul în art.9 din Legea nr.112/1995, ci îşi are cauza-izvor juridic în decizia civilă rămasă irevocabilă, prin care S.C. Recons S.A. a fost obligată să vândă autoarei sale, fosta chiriaşă P.E. astfel că prin devoluţiunea testamentară reclamantei i s-a transmis dreptul recunoscut prin hotărârea judecătorească, iar nu dreptul consacrat de art.9 din Legea nr.112/1995. Pe de altă parte, recurenta a mai arătat că antecesoarea sa şi-a manifestat acordul de a cumpăra locuinţa încă în timpul vieţii şi că neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare în timpul vieţii acesteia se datorează exclusiv conduitei pârâtei care a refuzat sistematic încheierea contractului, în plus promovând şi o acţiune în rezilierea contractului de închiriere în scopul tergiversării semnării contractului. În esenţă însă, recurenta a susţinut că instanţa de fond a săvârşit o confuzie în ceea ce priveşte situaţia ei, deoarece dreptul a cărui recunoaştere s-a solicitat prin prezenta acţiune este cel izvorât din hotărârea judecătorească şi care nu s-a stins la data decesului autoarei sale.
Recursul nu este fondat.
Dispoziţiile art.9 din Legea nr.112/1995 constituie izvorul juridic al unui drept subiectiv al chiriaşilor titulari de contract ai apartamentelor preluate de Statul Român în perioada comunistă, ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora conform Legii nr.112/1995, în virtutea cărora chiriaşii pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului. Acest drept este un drept intuituu personae, care este strict legat de calitatea de chiriaş a celui ce solicită recunoaşterea şi satisfacerea acestui drept. Reclamanta nu are această calitate şi nu a avut-o niciodată. Împrejurarea că reclamanta este succesorul în drepturi a fostei chiriaşe, în calitate de legatar universal, este lipsită de relevanţă deoarece drepturile intuituu personae se sting la moartea titularului şi nu se transmit prin nici prin moştenire legală şi nici prin moştenire testamentară. Faptul că anterior, dreptul autoarei reclamantei la cumpărarea apartamentului a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, nu schimbă natura juridică intuituu personae a dreptului chiriaşului la cumpărarea apartamentului în baza Legii nr.112/1995. În acelaşi timp, susţinerea recurentei că izvorul pretenţiilor sale îl constituie hotărârea judecătorească este vădit nefondată atâta timp cât decizia civilă în cauză nu a avut efect constitutiv ci declarativ de drepturi, iar eventualul contract de vânzare-cumpărare dintre autoarea reclamantei şi pârât, dacă s-ar fi încheiat, s-ar fi încheiat tot în temeiul art.9 din Legea nr.112/1995, acesta fiind temeiul de drept în baza căreia autoarea reclamantei avea vocaţie de cumpărare a imobilului.
