DECIZIE Nr. 335
Şedinţa publică de la 07 Iulie 2010
Asupra apelului civil de faţă;
La data de 08.04.2008, reclamantul D. D. a chemat în judecată pârâta S.C. S.A. PLOIEŞTI – FILIALA PITESTI, prin ADMINISTRATOR JUDICIAR S.P. L D I şi ADMINISTRATOR JUDICIAR G. G.E. SRPL, pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să îi vândă locuinţa pe care o deţine în Craiova, strada, nr. 106, bl., sc., ap., compusă dintr-o cameră şi dependinţe comune.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, împreună cu familia sa, deţine, în calitate de chiriaş, locuinţa menţionată anterior şi că, în această calitate, a efectuat demersuri în vederea cumpărării acestei locuinţe, în baza art.7 din Legea nr. 85/1992, dar că pârâta a refuzat să o vândă.
La termenul din 20.06.2008, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art.36 din Legea nr. 85/2006, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că prin sentinţa nr. 1073/F/14.11.2007, pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş, s-a declanşat procedura insolvenţei faţă de S.C S.A. – Filiala Piteşti, astfel încât nu se poate dispune înstrăinarea nici unui bun din patrimoniul acesteia decât în condiţiile legii speciale, respective, Legea nr. 85/2006, act normativ care are prioritate faţă de dispoziţiile Legii nr. 85/1992.
La termenul din 12.09.2008, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, învederând faptul că bunul în litigiu nu face parte din patrimoniul său.
La acelaşi termen de judecată, instanţa a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 36 din OG nr.85/2006, până la definitivarea procedurii insolvenţei.
Împotriva încheierii de suspendare a judecăţii, reclamantul a formulat recurs, iar prin decizia civilă nr. 934/22.04.2009 Tribunalul Dolj a admis recursul formulat de reclamant, a casat încheierea de suspendare şi a trimis cauza primei instanţe pentru continuarea judecăţii, cu motivarea că, în cauză, este necesară atât o interpretare sistematică, cât şi o interpretare raportată la raţiunea şi finalitatea actelor normative care se intersectează, respectiv, Legea 85/1992 şi Legea 85/2006.
Tribunalul a conchis că acţiunea reclamantului este o acţiune pentru realizarea dreptului de creanţă afirmat, în speţă, dreptul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul pe care reclamantul îl deţine cu titlu de chiriaş, iar acest drept nu intră în categoria drepturilor de creanţă ce fac obiectul Legii insolvenţei nr. 85/2006.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub acelaşi număr.
Prin sentinţa civilă 3712 din 26.02.2010 a Judecătoriei Craiova, fost admisă acţiunea formulată de reclamantul D. D. şi obligată pârâta să vândă reclamantului locuinţa situată în Craiova, str. strada, nr. 106, bl., sc., ap., judeţul Dolj, la preţul de 3.430,31 lei, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul Pătru Mic Adela .
A fost obligată pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.108,3 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei este neîntemeiată, întrucât imobilul în litigiu face parte din patrimoniul pârâtei SC SA Ploieşti – Filiala Piteşti; pe fondul cauzei s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art.7 din Legea nr.85/1992, întrucât reclamantul ocupă locuinţa în litigiu în baza contractului de închiriere nr.1368/07.08.2006, încheiat cu pârâta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC SA – Filiala Piteşti, reprezentată legal prin lichidatorul judiciar S.P. şi SC General SRPL, care a arătat că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, care este o lege organică faţă de Legea nr.85/1992, care o lege ordinară; ambele legi reglementează modalitatea de valorificare a bunurilor din patrimoniul unor societăţi comerciale, legea insolvenţei urmărind maximizarea valorii averii debitorului, scopul edictat de lege fiind acela al acoperirii pasivului debitorului aflat în insolvenţă; se mai arată că, potrivit art.156 din Legea insolvenţei nr.85/2006, la data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, precum şi orice altă dispoziţie contrară se abrogă; de asemenea, nu poate fi ignorată starea specială, de faliment, în care se află societatea în momentul în care se analizează înstrăinarea unor active din patrimoniul acesteia; se invocă şi jurisprudenţa CEDO în aplicarea art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie privind respectarea unui just echilibru între dreptul individual de proprietate şi interesele generale ale societăţii, care presupune, cu excepţia unor cazuri excepţionale, necesitatea ca proprietarul deposedat silit să primească o indemnizaţie la valoarea reală de circulaţie a bunului.
Apelul este nefondat.
Nu pot fi primite susţinerile apelantei privind prevalenţa Legii nr.85/2006 faţă de dispoziţiile Legii nr.85/1992, caracterul de lege organică al primeia neconstituind, în sine, un temei de aplicare prioritară. Legea nr.85/2006 are ca domeniu de reglementare rezolvarea situaţiei patrimoniale a comercianţilor aflaţi în stare de insolvenţă prin lichidarea averii acestora ori prin reorganizarea patrimoniului lor, iar aceasta nu exclude aplicabilitatea unor dispoziţii legale speciale cu privire la unele bunuri din patrimoniul debitorului. Legea nr.85/1992 este o lege specială faţă de dreptul comun din materia raporturilor juridice obligaţionale, a actelor de înstrăinare cu titlu oneros, întrucât normele de justiţie socială care prevăd posibilitatea cumpărării locuinţelor ce fac parte din fondul locativ de stat la preţuri reduse au caracter special şi excepţional faţă de regulile de drept ale libertăţii contractuale, care stau la baza formării acordului de voinţă al părţilor contractante pe piaţa liberă.
În acest context legislativ, un litigiu izvorând din aplicarea prevederilor Legii nr.85/1992 se poate derula şi în condiţiile în care pârâtul se găseşte în procedura reglementată de Legea nr.85/2006, neputându-se considera că normele de justiţie socială invocate de reclamant îşi încetează aplicarea din cauza situaţiei speciale, de faliment, în care se află pârâtul.
În speţă, acţiunea în obligaţie de a face întemeiată pe art. 7 din Legea nr.85/1992 a fost promovată de intimatul reclamant la data de 08.04.2008, iar apelanta pârâtă a intrat în procedura prevăzută de Legea nr.85/2006 la data de 27.11.2008 ( sentinţa comercială nr.1129/E/2008 a Tribunalului Argeş), aşadar ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată la Judecătoria Craiova.
Faţă de finalitatea Legii nr.85/1992, este evident că starea de insolvenţă în care se găseşte pârâta nu-i poate fi opusă reclamantului şi nu poate afecta dreptul subiectiv al acestuia, pentru că aceasta ar presupune că, ori de câte ori s-ar declanşa starea de insolvenţă, s-ar stinge însuşi dreptul subiectiv născut din aplicarea prevederilor art.7 din Legea nr.85/1992, dintr-un considerent ce nu este imputabil titularului acestui drept.
Totodată, regimul juridic al locuinţelor construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat rămâne cel reglementat de Legea nr.85/1992, legea fiind aplicabilă in rem, cu privire la bunurile imobile pe care legiuitorul le-a avut în vedere.
Tribunalul apreciază că prin această modalitate de aplicare a dispoziţiilor legale analizate nu se încalcă dreptul apelantei la respectarea unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât raţiunile pentru care legiuitorul a permis vânzarea unor categorii de locuinţe la preţuri mai mici decât cele practicate pe piaţa liberă trebuie să subziste indiferent de situaţia subiectului de drept căruia îi incumbă obligaţia de vânzare, normele legale fiind adoptate în considerarea persoanei cumpărătorului, şi nu a vânzătorului, astfel încât nu se poate aplica un tratament juridic diferenţiat titularilor dreptului de a cumpăra locuinţa în funcţie de situaţia juridică a vânzătorului.
Este neîntemeiată susţinerea apelantei conform căreia dispoziţiile legale de care s-a prevalat intimata reclamantă şi care au fost avute în vedere de prima instanţă la pronunţarea soluţiei ar fi fost abrogate în baza art. 156 din Legea nr.85/2006, întrucât Legea nr.85/1992 nu reprezintă o dispoziţie contrară Legii nr.85/2006, textul de lege respectiv vizând legea anterioară a falimentului, adică Legea nr.64/1995, precum şi alte dispoziţii de aceeaşi materie.
Faţă de cele arătate , în temeiul art.296 C.pr.civ., apelul va fi respins ca nefondat.
In temeiul art. 274 C.pr.civ., va fi obligată apelanta către intimat la 500 lei cheltuieli de judecată.
