Prin cererea înregistrată la această instanţă sub dosar nr.2805/175/2008, ca urmare a disjungerii petitului 6 al contestaţiei la executare, înregistrată sub dosar nr. 2005/175/2008, reclamantul A.S.Ş. în contradictoriu cu pârâţii S.C. XXX, B.V.E., S.C. XXX S.R.L. şi M.L. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească:
– să fie obligată pârâta B.V.E. la restituirea integrală a valorii autoturismului marca Dacia Solenza având număr de înmatriculare XX-XX-XX şi a tuturor cheltuielilor ocazionate, în conformitate cu obligaţia de garanţie pentru evicţiune a vânzătorului sau a creditorului, pârâta S.C. XXX, în condiţiile art.1910 teza ultimă, faţă de care invocă un drept de retenţie;
În motivare reclamantul arată că a cumpărat autoturismul marca Dacia Solenza , având serie motor UA 85778, carte de identitate XXXX ca autovehicul folosit de la târgul de maşini din XXX la data de XXX de la B.V.E., încheind în acest scop un contract de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit, plătind preţul convenit şi preluând în posesie atât autoturismul cât şi toate actele acestuia , respectiv cartea de identitate, certificatul de radiere precum şi un exemplar din contractul de vânzare-cumpărare anterior prin care vânzătoarea a intrat în posesia şi proprietatea autoturismului pe care l-a cumpărat de la pârâta SC XXX. La data cumpărării autoturismul era înmatriculat cu nr. XXX şi a fost reînmatriculat pe numele reclamantului cu nr. XXX la data de XXX.
La data de XXX a primit de la Biroul Executorului Judecătoresc S.F. din circumscripţia Judecătoriei XXX o somaţie de predare a autoturismului, însoţită de un set de acte contabile din care nu rezultă dacă numita M.L., prima proprietară a autoturismului are sau nu debite la societate şi respectiv un contract de gaj fără deposedare care precizează în mod expres obligaţia creditorului de a păstra careta de identitate a autoturismului până la achitarea integrală a preţului maşinii către debitor. Ori cartea de identitate a autoturismului a fost în posesia primului proprietar, în speţă pârâta M.L. care a transmis-o împreună cu autoturismul către intimatul S.C. XXX prin vânzare şi care la rândul său a înstrăinat autoturismul către B.V.E..
Actele de înstrăinare succesive materializate prin contracte de vânzare-cumpărare tip urmate de înmatricularea autoturismului pe numele dobânditorului au transmis dreptul de proprietate şi nu o simplă posesie asupra bunului , contractele având menţiunea expresă prin care vânzătorul declară că vehiculul proprietatea lui este liber de orice sarcini. În atare situaţie calitatea contestatorului de cumpărător de bună credinţă şi proprietar al autoturismului şi nu simplu posesor în condiţiile art. 1909 şi 1910 Cod civil, respectiv 480 Cod civil îl pune la adăpost de orice încercare de uzurpare a dreptului său de proprietate , aşa cum se încearcă prin cererea de executare silită. Susţine reclamantul că dreptul său de proprietate asupra bunului nu poate fi pus discuţie , în condiţiile în care acesta a fost dobândit cu respectarea tuturor prevederilor legale şi cu bună credinţă.
Contractul de gaj invocat este un res inter alios şi dacă ar fi fost încălcat de către pârâta M.L. cu care reclamantul nu are nici un raport juridic, creditoarea-pârâtă S.C. XXX nu are decât să uzeze de toate mijloacele legale, inclusiv de natură penală împotriva acesteia.
Arată reclamantul că invocă dreptul de proprietate asupra autoturismului dobândit în condiţiile art.1909 şi art.1910 Cod civil şi solicită ca, în caz de evicţiune, să i se restituie preţul plătit şi celelalte cheltuieli de la vânzătorul autoturismului către el, pârâta B.V.E., sau de la pârâta S.C. XXX în condiţiile art.1910 Cod civil.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.380, art.1909, art.1910 Cod civil.
Prin precizarea de acţiune depusă la fila 28, reclamantul A.S.Ş. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească:
– să se constate calitatea sa de proprietar asupra autoturismului marca Dacia Solenza având număr de înmatriculare X, dobândit prin cumpărare prin act de vânzare-cumpărare de vehicul folosit, act asimilat celui autentic la data de X din târgul de maşini din X de la pârâta B.V.E., care la rândul ei l-a dobândit tot prin contract de vânzare-cumpărare de la pârâta S.C. X, reclamantul fiind înscris ca şi proprietar în cartea de identitate şi în certificatul de înmatriculare a vehiculului cu numărul de înmatriculare X, plătind preţul convenit şi efectuând toate formalităţile legale necesare pentru înmatricularea autoturismului, fără a exista nici un impediment legal raportat la actele autoturismului, reclamantul fiind cumpărător de bună credinţă în condiţiile art.1909 şi art.1910 Cod civil;
– să fie obligată pârâta S.C. X să recunoască şi să respecte dreptul de proprietate al reclamantului asupra autoturismului anterior indicat;
– în subsidiar, dacă pârâta S.C. X va încerca preluarea autoturismului în temeiul contractului de gaj nr. X, să se facă aplicarea art. 1909 şi art.1910 Cod civil, în sensul obligării pârâtei S.C. X la plata contravalorii autoturismului în sumă de 14.500 lei, preţ plătit de reclamant ca şi cumpărător de bună credinţă, cu instituirea unui drept de retenţie în favoarea sa până la plata preţului.
În motivarea precizării de acţiune reclamantul arată că prin contestaţia la executare înregistrată în dosarul 2005/175/2008 a solicitat anularea actelor de executare pornite împotriva sa, având ca obiect obligarea sa la predarea către S.C. X a autoturismului cu număr de înmatriculare X, dobândit prin cumpărare, prin act de vânzare-cumpărare de vehicul folosit. A solicitat să se constate inopozabilitatea contractului de gaj încheiat între S.C. X şi M.L., în condiţiile în care are calitatea de proprietar şi nu de posesor al autoturismului, solicitând totodată a se constata lipsa oricărui raport juridic între persoana sa şi pretinsul creditor S.C. X, care să justifice cererea acestuia de predare a autoturismului. Petitul şase al contestaţiei la executare, prin care a solicitat ca, în caz de pierdere a autoturismului, să fie obligată vânzătoarea şi respectiv pretinsa creditoare la restituirea preţului, a fost disjuns, formându-se prezentul dosar.
Arată reclamantul că a formulat precizarea de acţiune urmare a respingerii contestaţiei la executare, apreciind că, fiind cumpărător de bună credinţă, trebuie să-i fie respectat dreptul de proprietate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.480, art.1909, art.1910 Cod civil şi art.111 Cod pr.civilă.
Prin întâmpinarea formulată la precizarea de acţiune, depusă la filele 48-49, pârâta S.C. X a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru nerespectarea prevederilor art.720 ind.1 Cod pr.civilă şi excepţia de litispendenţă, excepţii care au fost respinse prin încheierea pronunţată la data de 11.12.2008 pentru considerentele arătate în încheiere.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, arătând că solicitarea reclamantului de a se constata calitatea sa de proprietar este lipsită de interes întrucât societatea sa a pornit procedura executării silite asupra reclamantului prin prisma garanţiei reale mobiliare pe care o deţine asupra autoturismului, şi nu prin prisma vreunui drept de proprietate asupra bunului.
Mai arată pârâta că susţinerile reclamantului referitoare la buna sa credinţă nu pot fi primite întrucât garanţia sa reală mobiliară a fost adusă la cunoştinţa publicului prin înscrierea acesteia în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. În plus, esenţa constituirii unei garanţii reale mobiliare fără deposedare nu este indisponibilizarea bunului, ci dreptul creditorului de a urmări respectivul bun în mâinile oricui s-ar afla. Reclamantul are drept de regres împotriva celui de la care a cumpărat respectivul bun şi care avea obligaţia de a-l apăra împotriva oricărei evicţiuni.
Ceilalţi pârâţi nu au formulat întâmpinare.
Prin precizarea de acţiune depusă la fila 112 reclamantul A.S.Ş. a completat petitul trei al precizării de acţiune depusă la fila 28, solicitând ca, în caz de evicţiune, să se dispună obligarea pârâtei B.V.E. la restituirea preţului plătit pentru autoturismul vândut reclamantului, precum şi a tuturor cheltuielilor, potrivit art.1341 Cod civil.
Pârâţii nu au formulat întâmpinare.
În probaţiune s-au depus înscrisuri.
La termenul de judecată din 11.12.2008 pârâta S.C. X a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Examinând actele şi lucrările dosarului, atât prin prisma excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. X, cât şi pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:
Coroborând factura fiscală nr. X emisă de pârâta S.C. X (fila 14) cu contractul de gaj nr. X (filele 8-10), instanţa reţine că pârâta S.C. X a vândut către pârâta M.L. autoturismul marca Dacia Solenza Rapsodie, an fabricaţie 2004, având serie şasiu X şi serie motor X prin contractul nr. X, pârâta M.L. constituind în favoarea pârâtei S.C. X SA un gaj fără deposedare asupra autoturismului.
Gajul a fost înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare la data de X (fila 11).
Din coroborarea înscrisurilor depuse la filele 18-25, rezultă că autoturismul care a făcut obiectul contractului de gaj a fost înstrăinat de către pârâta M.L. către pârâta S.C. X, care l-a înstrăinat către pârâta B.V.E., iar aceasta din urmă l-a vândut reclamantului A.S.Ş. prin contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 07.07.2007.
În temeiul contractului de gaj nr.683/08.03.2004, prin cererea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc X sub nr.X (fila 8), pârâta S.C. X a solicitat predarea în posesie a autoturismului marca Dacia Solenza Rapsodie.
Prin somaţia emisă la data de 30.06.2008 executorul judecătoresc i-a pus în vedere reclamantului A.F.Ş. ca la data de 09.07.2008 ora 10.00 să pună la dispoziţia executorului judecătoresc şi a reprezentantului pârâtei S.C. X autoturismul marca Dacia Solenza Rapsodie, an fabricaţie 2004, având serie şasiu X şi serie motor X.
În ce priveşte solicitarea reclamantului în sensul de a se constata calitatea sa de proprietar al autoturismului în litigiu, instanţa apreciază că este inadmisibilă în raport de dispoziţiile art.111 Cod pr.civilă, potrivit cărora „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.” Reclamantul, prin acţiunea formulată şi precizată, a cerut realizarea dreptului.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtei S.C. X să recunoască şi să respecte dreptul de proprietate al reclamantului asupra autoturismului, instanţa apreciază că este neîntemeiat întrucât în favoarea pârâtei s-a instituit un gaj fără deposedare asupra autoturismului, iar creditorul are dreptul de a revendica lucrul gajat, pe temeiul dreptului real de gaj din mâna oricui s-ar găsi. Înregistrarea gajului în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a asigurat opozabilitatea faţă de terţi a contractului de gaj, astfel că nu se poate prevala reclamantul de dispoziţiile art.1909, 1910 Cod civil.
Cu privire la garanţia pentru evicţiune invocată de către reclamant faţă de pârâţii S.C. X şi B.V.E., instanţa reţine următoarele:
Potrivit art.1336 Cod civil „vânzătorul răspunde pentru liniştita posesiune a lucrului şi pentru viciile acestuia”. Din art.1337 Cod civil rezultă că intră sub incidenţa răspunderii pentru evicţiune şi sarcinile nedeclarate care grevează bunul, în speţă gajul fără deposedare.
În cazul vânzărilor succesive, faţă de ultimul cumpărător răspunde pentru evicţiune doar vânzătorul său, care poate chema în garanţie pe cel de la care a cumpărat, în temeiul art.60 alin.1 Cod pr.civilă, iar potrivit alineatului 2 al aceluiaşi text legal, chematul în garanţie poate să cheme în garanţie pe cel de la care, la rândul său, a cumpărat.
Faţă de aceste considerente, nu este justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtei S.C. X în ce priveşte garanţia pentru evicţiune, faţă de reclamantul A.S.Ş. răspunzând de evicţiune doar vânzătorul său, pârâta B.V.E..
Prin urmare, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. X. în ce priveşte petitul întemeiat pe garanţia pentru evicţiune.
Instanţa apreciază că pârâta B.V.E. răspunde pentru evicţiune, chiar dacă gajul constituit asupra autoturismului era înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare la data la care aceasta a contractat cu reclamantul. Aceasta întrucât, din coroborarea dispoziţiilor art.1337 Cod civil cu cele ale art.1349 Cod civil, rezultă că primul text, care impune vânzătorului să declare sarcinile care grevează lucrul vândut, trebuie interpretat în sensul că se referă la calea cea mai directă de a încunoştiinţa pe cumpărător de situaţia juridică a acelui lucru, nu şi în sensul restrictiv că aceasta ar fi singura cale pe care s-ar putea realiza. Însă numai dovada cunoaşterii efective a situaţiei juridice a bunului din partea cumpărătorului exonerează pe vânzător de obligaţia de garanţie pentru evicţiune, iar nu şi o simplă posibilitate, cum este aceea care subzistă în cazul în care sarcina respectivă a fost înscrisă registre sau alte evidenţe.
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.1909, art.1910 Cod civil invocate de către reclamant faţă de pârâta S.C. X.
Pentru a invoca prevederile art.1909 Cod civil este necesar ca proprietarul să se fi desesizat voluntar de bunul său mobil, încredinţându-l prin contract unui detentor precar, care să înstrăineze cu titlu oneros bunul mobil respectiv unei terţe persoane, iar terţul să dobândească bunul cu bună credinţă de la detentorul precar. În cauză S.C. X nu s-a desesizat în favoarea unui detentor precar, ci a încheiat contract de vânzare-cumpărare cu privire la autoturismul în litigiu.
Dispoziţiile art.1910 Cod civil privesc revendicarea bunurilor mobile de la posesorul de bună credinţă, care le-a dobândit de la un hoţ sau un găsitor, respectiv situaţia în care bunul mobil a ieşit involuntar din stăpânirea proprietarului său, fiind pierdut sau furat. Autoturismul în litigiu nu a fost pierdut sau furat, ci a făcut obiectul unor vânzări succesive.
Faţă de cele ce preced, instanţa va admite în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul A.S.Ş. în contradictoriu cu pârâta B.V.E. şi în consecinţă:
Va obliga pârâta B.V.E. să restituie reclamantului suma de 14.500 lei reprezentând preţul autoturismului marca Dacia Solenza, care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de X, precum şi la plata tuturor cheltuielilor potrivit art.1341 Cod civil.
Va respinge în rest acţiunea faţă de pârâta B.V.E. şi în totalitate faţă de pârâţii S.C. X, S.C. X şi M.L..
În baza art.274 Cod pr.civilă, va obliga pârâta B.V.E. să plătească reclamantului suma de 919 cu titlu de cheltuieli de judecată.
HOTĂRĂŞTE
