Recurs civil. Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Inexistenta intentiei de vânzare.
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei O, la data de 17.07.2009, reclamantii A F si A S au solicitat, in contradictoriu cu pârâtii P J si C M, sa se constate intervenita vânzarea-cumpararea din 7.01.2002, a casei de locuit formata dintr-o camera si o sala si a terenului aferent de 60 mp, situate in mun. O, , urmând ca sentinta ce se va pronunta sa tina loc de act de vânzare-cumparare.
Motivându-si cererea, reclamantii au aratat ca, la data de 7.01.2002, au încheiat cu paratii o chitanta de mana, prin care acestia au primit suma de 22.500.000 ROL, in contul vânzarii imobilului descris mai sus, declarând ca, in cazul in care se vor întoarce, la data de 7.02.2002, le vor restitui suma primita, iar, daca nu sunt de acord, sa primeasca si diferenta de 22.500.000 ROL, ca pret total al vânzarii imobilului. Chitanta a fost semnata in prezenta martorilor C G si ZM.
La data de 21.02.2002, au întocmit o a doua chitanta, prin care pârâtii sunt de acord cu vânzarea imobilului, la suma de 45 mil. ROL, din care, pana la acea data, au primit suma de 32.500.000 ROL, diferenta de 12.500.000 ROL urmând a fi achitata pana la perfectarea actelor. Acest înscris a fost redactat in prezenta martorilor C C si S A, care cunosc faptul ca au achitat si aceasta diferenta de bani.
Imobilul care face obiectul vânzarii-cumpararii a fost dobândit de promitentii vânzatori prin actul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 6319/28.09.1994 de Notariatul de Stat Local O.
Desi in cuprinsul chitantei redactate si semnate la 21.02.2002 se stipuleaza faptul ca eliberarea camerelor se va face la data perfectarii actelor la notariat, imobilul a fost eliberat la data când promitentii vânzatori si-au primit diferenta de pret de 12.50.00.00 ROL, asa cum au convenit.
In drept, reclamantii au invocat dispozitiile art. 5 alin. 2, art. 6 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 si ale art. 1073-1077 C.civ. si au depus la dosar, in copii, înscrisurile sub semnatura privata din 7.01.2002 si din 21.02.2002, contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 6319/28.09.1994, acte de stare civila, chitante privind achitarea taxei judiciare de timbru, timbre judiciare, procura autentificata sub nr. 996/27.02.2002 si schita imobilului în litigiu.
Pârâtii au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea actiunii formulate de reclamanti, cu motivarea ca, în realitate, nu a avut loc o promisiune de vânzare-cumparare a imobilului, ci a fost vorba de un împrumut de bani, care le era necesar pentru a pleca in strainatate, la munca. Chitanta din 21.02.2002 nu a fost semnata de paratul C M, ci numai de parata P J, si, astfel, acest înscris sub semnatura privata nu mai poate produce efecte specifice unui antecontract de vânzare-cumparare. Tot in acest înscris se mentioneaza ca s-ar fi stabilit sa se prezinte cu toti in fata notarului public, dar nu se stabileste nici o data concreta pentru încheierea actului autentic.
Din cele doua chitante nu rezulta de fel cine sunt si unde domiciliaza E F si A S, nu sunt consemnate in nici un fel actele de stare civila si de identitate, situatie in care aceste doua înscrisuri nu au o reala valoare juridica.
Mai mult, sumele consemnate in aceste chitante sunt ambigue si neserioase; in chitanta din 7.01.2002 se mentioneaza faptul ca ei au primit suma de 22.500.000 ROL, urmând ca, la data de 7.02.2002, sa primeasca diferenta de 22.500.000 ROL, dar, la data de 21.02.2002, se spune ca au primit suma de 32.000.000 ROL si ca o alta diferenta de 12.500.000 ROL ar urma sa o primeasca odata cu întocmirea actului notarial.
Calculând acest sume, ar rezulta ca o sa primeasca de la pretinsii cumparatori suma de 67.500.000 ROL.
Aceste chitante ambigue ascund, de fapt, împrumuturi banesti, in scop de camatarie, din partea reclamantilor.
Pârâtii au depus la dosar sentinta civila nr. 2749/19.11.2008, ramasa definitiva si irevocabila prin decizia nr. 604/R/2009 a Tribunalului Calarasi.
La termenul din 6.10.2009, paratul C M a declarat ca nu a semnat chitanta din 7.01.2002 si nici cealalta chitanta.
De asemenea, ambii pârâti au declarat ca au primit 20 mil. ROL pentru a elibera o camera reclamantilor, pana când ei le vor restitui toti banii.
Pârâta P J a mai declarat ca reclamantul A F, cu fostul nume de familie E, este nepotul ei de sora, ca a semnat chitanta, dar a primit banii cu titlu de împrumut, cu o dobânda de 100%, ca camatarie ascunsa, urmând sa plateasca suma de 4000 lei, din care suma de 2000 lei reprezinta dobânda.
In dovedirea actiunii, reclamantii au solicita proba cu înscrisuri, cu interogatoriul paratilor si cu martorii C G si Z M.
In aparare, paratii au solicitat proba cu înscrisuri si cu interogatoriul reclamantilor.
Solutionând cauza prin sentinta civila nr.2518/2009, Judecatoria Oltenita în temeiul art. 111 C.pr.civ. rap. la art. 1073 C.civ. si art. 5 alin. 2 din Legea nr. 247/2005, Titlul X, a admis actiunea formulata de reclamantii A F si A S în contradictoriu cu pârâtii P J si C M.
A constatat intervenita vânzarea-cumpararea din 7.01.2002, între pârâti, în calitate de vânzatori, si reclamanti, în calitate de cumparatori, a casei de locuit formata dintr-o camera si o sala si a terenului aferent de 60 mp, situat în mun. O, cu vecini.., la pretul de 5000 lei (50.000.000 ROL)
Prezenta sentinta tine loc de act de vânzare-cumparare.
În baza art. 274 C.pr.civ., a obligat pârâtii sa plateasca reclamantilor suma de 354 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat recurs pârâtii C M si P J, ce au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, aratând ca gresit au fost apreciate ca promisiuni de vânzare-cumparare cele doua acte, ele nefiind decât acte de împrumut bani. Mai mult, cele doua acte sânt informe, nu au forma ad validitatem, nu sânt semnate decât de câte unul dintre reclamanti si dintre pârâti. Nu sânt indicate nici domiciliile celor doi reclamanti, dupa cum nici sumele în litigiu nu sunt certe.
Au fost invocate dispozitiile art.304 pct. 8 si 9 c.pr.civila.
În contradictoriu, intimatii s-au opus admiterii recursului, invocând continutul celor doua acte, elementele rezultate din ele si din celelalte probe administrate, din care rezulta fara dubiu intentiile de vânzare/cumparare, faptul ca nu este necesara forma ad validitatem, nerealitatea incertitudinii pretului-el fiind clar, în fine semnarea primului act-promisiune de catre toti participantii, cu efect si asupra celui de-al doilea. A mai invocat remiterea de catre recurenti intimatilor a actului de proprietate asupra imobilului, remitere specifica actului de transmitere a proprietatii.
Analizând recursul declarat prin prisma motivatiei sale, a actelor si a lucrarilor cauzei, a apararilor invocate, a dispozitiilor legale incidente, tribunalul constata ca el este întemeiat, urmând a-l admite în considerarea urmatoarelor:
Este cert ca în baza unei promisiuni de vânzare cumparare instanta poate constata interventia actului de vânzare cumparare, dar în conditiile legii, mai ales în conditiile unui act de promisiune.
În acest context, prima critica a dusa de recurenti este fondata. Continutul primului act invocat nu arata interventia unei asemenea promisiuni, ci mai degraba a unui împrumut însotit de o garantie-„ne obligam …sa restituim suma primita…”, „…nu restituim suma primita…”, expresii ce dovedesc fara echivoc asumarea obligatiei de restituire a sumei, obligatie specifica împrumutului sumei. Cum în interpretarea unui act juridic chiar si dubiul profita debitorului-pârâtilor, dar si cum nu rezulta intentia de vânzare din actul sus aratat, se constata ca nu este posibila constatarea unei intentii inexistente, deci nu este posibila admiterea acestei actiuni.
În plus, nici al doilea act nu poate fi primit cu valoarea pretinsa datorita lipsei semnaturilor tuturor participantilor, în conditiile în care acestea nu erau casatorite si nu erau aplicabile regulile regimului bunurilor sotilor.
Apararea intimatilor nu poate fi primita, în primul rând în considerarea celor sus aratate privitor la acte, dar în al doilea rând în considerarea chiar si a continutului declaratiilor ambilor martori, ce fac referire si ei la un împrumut a carui restituire era garantata de obligatia de vânzare-„…la 7 ian.2002 între parti a intervenit o conventie prin care pârâtii trebuiau sa restituie împrumutul…”fila 42.
Criticile corespunzatoare lipsei formei ad validitatem, a elementelor indicate de identificare a reclamantilor nu pot fi primite, astfel cum aratau si intimatii nefiind de natura a afecta în general validitatea conventiei.
În fine, este reala critica adusa elementului-pret, acesta nu este clar, cert, dar si mai important pretul nu este platit. Pretul este unul din elementele actului, echivalent elementului-bun vândut, este contraprestatia partii, iar neachitarea lui împiedica si ea constatarea vânzarii.
În ce priveste apararea intimatilor axata pe remiterea actului de proprietate, desi este adevarat ca o asemenea remitere este consecinta a unei transmisiuni de proprietate, în cauza ea nu are relevanta în considerarea inexistentei actului de transmitere, prin actele discutate în cauza neavând loc aceasta operatiune.
Fata de toate acestea constatam ca nu a intervenit o promisiune de vânzare/cumparare, motiv pentru care nu se poate constata aceasta.
Urmeaza deci a admite recursul în baza art.312 c.pr.civila, respectiv a modifica sentinta în sensul respingerii actiunii.
