R O M Â N I A
JUDECĂTORIA TÂRGU MUREŞ
Dosar nr. 5023/320/2007
SENTINTA CIVILĂ NR. 3708
Sedinta publică din data de 13 mai 2009
Instanta constituită din:
PREŞEDINTE: PAUL MIRCEA
GREFIER: XXXXXXX
Pe rol pronuntarea acţiunii civile formulată de reclamantul XXXXXXX, în contradictoriu cu pârâţii XXXXXXX şi XXXXXXX, având ca obiect rezoluţiunea convenţiei ş.a.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată lipsa părtilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei, de către grefierul de şedinţă, după care:
Datele privitoare la dezbateri, prezenţa şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de sedintă din data de 29.04.2009, care alături de încheierea de amânare a pronunţării din data de 6 mai 2009, face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa având nevoie de timp pentru studiul actelor şi lucrărilor dosarului a amânat pronunţarea pentru şedinţa publică de azi.
I N S T A N Ţ A
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş la data de 13.07.2007, sub nr. 5023/320/2007, reclamantul pârât XXXXXXX, i-a chemat în judecată pe pârâţii XXXXXXX şi XXXXXXX, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:
-rezoluţiunea convenţiei intitulate „Promisiune de vânzare-cumpărare” încheiată cu pârâţii privind imobilul situat în mun. Târgu Mureş, B-dul 22 Decembrie 1989, nr. 101, ap. 1, jud. Mureş, la data de 11.01.2000;
-evacuarea pârâţilor din imobilul cu pricina;
-obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În susţinerea cererii formulate, reclamantul a arătat că a încheiat acutul ce-l contestă fiind convins că semnează un contract de închiriere cu pârâţii, având nevoie de bani, fiind om în vârstă, bolnav şi fără mijloace de trai decente, fiind suferind de diabet zaharat şi stând mai mult prin spitale. Potrivit reclamantului, în anul 2004 când a avut nevoie de extrasul de carte funciară, a constatat că pârâţii sunt trecuţi şi ei în acest document. A învederat reclamantul că niciodată nu a avut intenţia să-şi vândă casa, deoarece nu are o alta locuinţă, în prezent locuind în satul său natal. În fine, potrivit celor indicate în cerere, reclamantul a cumpărat imobilul cu pricina de la stat, fiind înscris pe numele său în CF nr. 1389/II, nr. top. 696, 697/2/21/7, iar suma plătită de pârâţi reprezenta chiria achitată în avans – 5.000 lei (50.000.000 ROL) – deoarece preţul real al casei se cifrează la mai multe miliarde lei vechi, suma primită fiind derizorie pentru a fi considerată drept preţ de vânzare-cumpărare.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La termenul din 05.11.2007, la solicitarea instanţei de judecată, reclamantul a depus la dosar o precizare scrisă a cererii de chemare în judecată (fila 11), precizare prin care a solicitat introducerea în cauză şi a soţiei sale XXXXXXX, în calitate de reclamantă, iar cu privire la fondul pricinii a solicitat admiterea acţiunii şi anularea contractului pentru viciu de consimţământ şi cauză ilicită.
În motivare, reclamantul a arătat că el împreună cu soţia sa au fost induşi în eroare de către cumpărători, cu care s-au înţeles să le închirieze imobilul, nici într-un caz să îl vândă lor. Totodată, potrivit celor menţionate, vânzarea nici nu era posibilă, având interdicţie de la lege, iar despre posibilitatea promisiunii de vânzare, reclamantul şi soţia sa nu au cunoscut nimic. În fine, potrivit reclamantului, această convenţie este lovită de nulitate şi pentru cauza sa ilicită, respectiv imorală, constând în aceea că imobilul are un preţ cu mult mai mare, preţul din acest act, de 5.000 lei, fiind unul derizoriu faţă de valoarea sa reală. A indicat reclamantul, că suma de bani primită de la pârâţi reprezenta doar plata anticipată a chiriei.
În drept, au fost indicate prevederile art. 948 pct. 2 şi 4, art. 953, 954, 961 C. civ. şi cele ale art. 274 C. pr. civ.
În probaţiune s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriu şi alte probe necesare soluţionării cauzei.
La termenul din data de 17.12.2007, numita XXXXXXX a fost introdusă în cauză în calitate de intervenient forţat în interes propriu, în conformitate cu dispoziţiile art. 57 C. pr. civ.
În fine, la o nouă solicitare a instanţei, la termenul din data de 11.02.2008 (fila 24), reclamantul şi-a precizat din nou acţiunea, în sensul că solicită nulitatea actului atacat, pentru eroare-obstacol asupra actului juridic încheiat şi pentru cauză ilicită pentru preţ derizoriu, respectiv un preţ care nu corespundea la data întocmirii actului.
Pentru dovedirea celor pretinse, reclamantul a depus la dosar copia înscrisului intitulat „Promisiune de vânzare-cumpărare”, autentificat sub nr. 40 la data de 11.01.2000. De asemenea, pe parcursul procesului s-au depus o serie de acte medicale privindu-l pe reclamant, care au fost înlăturate de instanţă ca neavând relevanţă în raport de obiectul şi cauza procesului. În fine, reclamantul a depus la dosar şi înscrisuri emanând de la Camera Notarilor Publici Târgu Mureş privind estimarea preţurilor informative aplicate de notarii publici în cursul anului 2000.
Pârâţii XXXXXXX şi XXXXXXX au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională (filele 20, 21).
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea acţiunii reclamantului şi a intervenientei forţate în interes propriu întrucât consimţământul părţilor a fost dat prin înscris autentic, iar reclamantul şi soţia sa, după citirea actului, au acceptat autentificarea lui. În ceea ce priveşte rezoluţiunea actului, nici aceasta nu este justificată temeinic, deoarece desfacerea contractului în acest mod nu poate avea loc decât în condiţiile arătate în convenţie, iar pentru rezoluţiunea judiciară a convenţiei reclamanţii trebuie să facă dovada unei neexecutări a obligaţiilor cărora li s-a dat naştere.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115-118 C. pr. civ.
Prin cererea reconvenţională pârâţii reclamanţi au solicitat ca pârâţii reclamanţi să fie obligaţi la:
-încheierea actului translativ al dreptului de proprietate, inclusiv la consfinţirea întabulării dreptului de proprietate al imobilului situat în mun. Târgu Mureş, b-dul 22 Decembrie 1989, nr. 101, jud. Mureş, înscris în CF nr. 1389/II Sângeorgiu de Mureş, nr. top. 696, 697/2/21/7, pe numele pârâţilor reclamanţi, iar în caz contrar să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de consimţământ al pârâţilor reclamanţi;
-plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenţionale, pârâţii reclamanţi au arătat că prin convenţia intitulată „Promisiune de vânzare-cumpărare” părţile s-au obligat reciproc la încheierea actului notarial translativ al dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie situat în mun. Târgu Mureş, b-dul 22 Decembrie 1989, nr. 101, jud. Mureş, înscris în CF nr. 1389/II Sângeorgiu de Mureş, nr. top. 696, 697/2/21/7, inclusiv la întabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâţilor reclamanţi. Potrivit celor menţionate, transmiterea efectivă a dreptului de proprietate şi întabularea urmau să se realizeze în momentul în care legea permitea acest lucru, la împlinirea termenului restrictiv de 10 ani, deci nu mai devreme de 15.07.2007. Or, potrivit celor indicate în cererea reconvenţională, din cererea de chemare în judecată a reclamanţilor pârâţi rezultă refuzul acestora de a încheia actul translativ de proprietate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 119-120 C. pr. civ.
Cererea reconvenţională a fost timbrată cu suma de 1.884 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
În dovedirea celor susţinute prin întâmpinare şi prin cererea reconvenţională, pârâţii reclamanţi XXXXXXX şi XXXXXXX au depus copia înscrisului intitulat „Promisiune de vânzare-cumpărare”, autentificat sub nr. 40 la data de 11.01.2000, extras de carte funciară pentru imobilul în litigiu, documente privind cumpărarea imobilului de către reclamant şi intervenienta forţată în interes propriu în temeiul Legii nr. 112/1995.
La termenul din data de 19.05.2008 s-a procedat la administrarea probei cu interogatoriul părţilor din proces (filele 34, 35).
Instanţa de judecată a încuviinţat la acelaşi termen de judecată proba cu expertiza tehnică în construcţii având ca obiective stabilirea valorii de circulaţie a imobilului situat în mun. Târgu Mureş, b-dul 22 Decembrie 1989, nr. 101, jud. Mure, la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare, respectiv ianuarie 2000, precum şi stabilirea valorii de circulaţie actuale, fără a se ţine cont de valoarea investiţiilor efectuate de către pârâţi.
Expertiza a fost efectuată, iar raportul de expertiză a fost depus la dosar (filele 66-70).
La data de 09.02.2009 reclamantul XXXXXXX a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit, obiecţiuni care au fost respinse de instanţa de judecată la termenul din data de 25.03.2009 (fila 80). Argumentele în favoarea soluţiei respingerii acestor obiecţiuni au fost expuse pe larg de către instanţa de judecată prin încheierea de şedinţă de la termenul mai sus amintit, motiv pentru care nu vor fi reiterate în cuprinsul acestei hotărâri.
Analizând coroborat actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
La data de 11.01.2000 s-a încheiat între reclamantul pârât XXXXXXX şi intervenienta forţată în interes propriu XXXXXXX, pe de o parte şi pârâţii reclamanţi XXXXXXX şi XXXXXXX, pe de altă parte, o convenţie intitulată „Promisiune de vânzare-cumpărare” (fila 2) prin care numiţii XXXXXXX şi XXXXXXX, în calitate de promitenţi-vânzători s-au obligat să vândă în viitor imobilul construcţie, situat în mun. Târgu Mureş, b-dul 22 Decembrie 1989, nr. 101, jud. Mureş, înscris în CF nr. 1389/II Sângeorgiu de Mureş, nr. top. 696, 697/2/21/7, compus din două camere, o bucătărie, o cămară, un antreu, iar numiţii XXXXXXX şi XXXXXXX, în calitate de promitenţi-cumpărători s-au obligat să cumpere în viitor imobilul descris mai sus.
Părţile s-au obligat reciproc la încheierea actului notarial translativ al dreptului de proprietate asupra imobilului, inclusiv la consimţirea întabulării dreptului de proprietate în cartea funciară, în favoarea dobânditorilor, de îndată ce condiţiile prevăzute de lege pentru acestea vor fi fost îndeplinite, însă nu mai târziu de 15.07.2007.
Actul scris intitulat „Promisiune de vânzare-cumpărare” a fost încheiat în forma înscrisului autentic şi aşa cum rezultă din interpretarea conţinutului său, acesta nu consfinţea transmiterea dreptului de proprietate, ci dădea naştere numai la o obligaţie de încheiere în viitor, între părţi, a unui contract de vânzare-cumpărare. De remarcat însă, că deşi contractul de vânzare-cumpărare nu a fost perfectat, părţile au îndeplinit obligaţiile specifice acestui act juridic translativ de proprietate chiar de la momentul încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare. Încă din anul 2000 preţul stabilit a fost achitat în întregime promitenţilor-vânzători, iar imobilul a fost predat efectiv promitenţilor-cumpărători.
De asemenea, trebuie să evidenţiem că imobilul construcţie, situat în mun. Târgu Mureş, b-dul 22 Decembrie 1989, nr. 101, jud. Mureş, înscris în CF nr. 1389/II Sângeorgiu de Mureş, nr. top. 696, 697/2/21/7, compus din două camere, o bucătărie, o cămară, un antreu, care face obiectul litigiului, a fost grevat de o interdicţie de înstrăinare pentru o perioadă de 10 ani, întrucât a fost cumpărat de reclamant şi de intervenienta forţată în interes propriu, în temeiul Legii nr. 112/1995 (filele 55-57).
Plecând de la această situaţie de fapt, relevată de instanţă, reclamantul XXXXXXX şi intervenienta forţată în interes propriu XXXXXXX au solicitat anularea promisiunii de vânzare-cumpărare întocmite, invocând în cele din urmă, ca motive de nulitate, eroarea-obstacol asupra actului juridic încheiat şi cauza ilicită pentru preţ derizoriu, respectiv un preţ care nu corespundea la data întocmirii actului.
În ceea ce priveşte pretinsa eroare-obstacol, instanţa reţine că este vorba despre aşa-numita eroare distructivă de voinţă (error in negotium), când falsa reprezentare cade asupra naturii actului juridic care se încheie, în sensul că o parte crede că se încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte crede că se încheie un alt act juridic, iar sancţiunea sa specifică este nulitatea absolută a actului cu pricina.
În situaţia concretă însă, nu există nicio dovadă care să susţină existenţa unei astfel de erori. Fiind pe terenul unui proces civil, trebuie să acceptăm că principiul disponibilităţii impune reclamantului o serie de obligaţii procesuale, printre care şi aceea de aduce probe în susţinerea afirmaţiilor sale. În acelaşi sens joacă şi un alt principiu – eius incumbit probatio qui dicit non qui negat – precum şi dispoziţiile art. 1169 C. civ., potrivit cărora „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”.
Reclamantul a nesocotit sistematic aceste principii şi aceste dispoziţii legale, întrucât nu a propus nicio probă care să formeze instanţei convingerea că susţinerile sale sunt adevărate. Mai mult decât atât, o serie de argumente pot fi desprinse din ansamblul probelor administrate, iar acestea impun tocmai concluzia contrară, aceea că reclamantul şi intervenienta forţată în interes propriu cunoşteau întocmai semnificaţia actului juridic încheiat.
Mai întâi, operaţiunea juridică dintre părţi a fost inclusă într-un act autentic, care din acest punct de vedere are o putere probatorie mai mare şi prin formalismul său suplimentar este de natură să încredinţeze instanţa că părţile au cunoscut conţinutul şi semnificaţia juridică a clauzelor inserate într-însul.
În al doilea rând, imobilul construcţie, situat în mun. Târgu Mureş, b-dul 22 Decembrie 1989, nr. 101, jud. Mureş, înscris în CF nr. 1389/II Sângeorgiu de Mureş, nr. top. 696, 697/2/21/7, compus din două camere, o bucătărie, o cămară, un antreu, care face obiectul litigiului, a fost grevat de o interdicţie de înstrăinare pentru o perioadă de 10 ani, întrucât a fost cumpărat de reclamant şi de intervenienta forţată în interes propriu, în temeiul Legii nr. 112/1995. Or, este de notorietate în practica judiciară din întreaga ţară, că foştii chiriaşi, dobânditori ai unor astfel de imobile, în condiţiile existenţei unei asemenea interdicţii de înstrăinare, au încercat să eludeze prevederea legală amintită tocmai prin încheierea unor antecontracte de vânzare-cumpărare, cu executarea completă a obligaţiilor în conţinutul specific al unui veritabil contract de vânzare-cumpărare, urmând ca ulterior, la expirarea interdicţiei cu pricina, să se perfecteze şi din punct de vedere formal actul translativ de proprietate. La fel s-a procedat şi în cazul părţilor din acest proces, neexistând niciun indiciu că între ele s-ar fi dorit de fapt să se încheie un contract de închiriere.
În fine, un alt argument, chiar mai puternic, este reprezentat de răspunsul reclamantului şi al intervenientei forţate în interes propriu, dat cu ocazia interogatoriului administrat (fila 35). Cele două părţi au recunoscut că s-a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare prin care s-au obligat să vândă pârâţilor reclamanţi casa, la expirarea interdicţiei de înstrăinare, cu menţiunea că în caz de neînţelegere ar fi urmat să le dea banii înapoi. Tot reclamantul şi intervenienta forţată în interes propriu au indicat că suma de 5.000 lei a fost un avans din preţul de vânzare, urmând ca preţul final să fie stabilit la data vânzării efective. Pornind de la aceste afirmaţii, instanţa poate concluziona că reclamantul şi intervenienta forţată în interes propriu au fost pe deplin conştienţi de semnificaţia juridică a actului pe care l-au încheiat.
În ceea ce priveşte celălalt motiv de nulitate, cauza ilicită pentru preţ derizoriu, respectiv un preţ care nu corespundea la data întocmirii actului, se impun în prealabil anumite clarificări terminologice, decurgând din confuziile făcute de reclamant personal ori prin avocat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi al precizărilor scrise şi orale ulterioare. Astfel, este evident că din punct de vedere teoretic, aşa-zisul preţ derizoriu nu are nicio legătură cu pretinsa cauză ilicită. În realitate, preţul derizoriu şi cauza ilicită sunt noţiuni juridice distincte, intenţia reclamantului fiind în sensul de a solicita anularea actului juridic atacat pentru lipsa obiectului ca urmare a neseriozităţii preţului. Întreaga teorie a condiţiilor actului juridic civil şi cu precădere aceea a condiţiilor de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare, arată în mod corect că preţul vânzării trebuie să fie unul serios, adică să reprezinte intenţia părţilor, un echivalent valoric al lucrului cumpărat. Cu alte cuvinte el nu trebuie să fie derizoriu. Preţul vânzării nu ţine de cauza actului juridic, ci de obiectul acestuia. Cauza este dată de reprezentarea în mintea vânzătorului a prestaţiei cumpărătorului (aceea de plată a preţului), dar nu are nicio legătură cu problema juridică pusă în discuţie în speţă.
Analizând pe fondul ei solicitarea reclamantului de constatare a caracterului derizoriu al preţului, instanţa apreciază a aceasta este neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. Preţul plătit de pârâţii reclamanţi XXXXXXX şi XXXXXXX pentru cumpărarea imobilului, în data de 11.01.2000, a fost de 5.000 lei (50.000.000 ROL).
În cursul procesului, la solicitarea reclamantului, a fost administrată proba cu expertiza, stabilindu-se faptul că valoarea de circulaţie a imobilului la nivelul anului 2000 se situa sub preţul tehnic de 6.132 lei, iar preţul stabilit de părţi – 5.000 lei – a fost apropiat de realitate. S-a arătat în cuprinsul raportului de expertiză, că în anul 2000 preţurile construcţiilor se situau, în jud. Mureş, sub preţurile tehnice. Mărirea preţurilor la nivelul preţurilor tehnice, iar apoi peste acestea, a intervenit după anii 2004-2005, după ce s-a putut pleca la muncă în străinătate şi după ce băncile au acordat cu mai multă uşurinţă credite.
Văzând aceste considerente ale expertului, precum şi concluziile formulate de acesta, instanţa apreciază că preţul stabilit în cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare nu poate fi în niciun caz considerat derizoriu.
De asemenea, reclamantul a depus la dosar şi înscrisuri emanând de la Camera Notarilor Publici Târgu Mureş privind estimarea preţurilor informative aplicate de notarii publici în cursul anului 2000. Deşi din aceste documente (filele 86-89) rezultă că str. 22 Decembrie 1989 s-ar situa în zona I a mun. Târgu Mureş, trebuie să remarcăm din raportul de expertiză aflat la dosar, că imobilul este situat la limita oraşului, la intrarea dinspre Sângeorgiu de Mureş, nicidecum în centru localităţii, aşa cum a susţinut reclamantul. De altfel, această constatare este întărită şi de faptul că imobilul cu pricina este trecut într-o carte funciară ce ţine de com. Sângeorgiu de Mureş. Prin urmare, la un moment dat, terenul pe care a fost construit se găsea în raza administrativ-teritorială a acestei comune.
În fine, chiar dacă am accepta fără rezerve preţurile informative indicate la fila 88 din dosar, totuşi, pentru casa în discuţie, un preţ minim ar fi de 8.000 lei, ceea ce ar justifica o dată în plus concluzia că preţul de 5.000 lei nu poate fi considerat derizoriu.
Preţul poate fi superior sau inferior valorii bunului care formează obiectul vânzării, părţile contractului fiind libere să determine atât valoarea bunului, cât şi preţul vânzării, echivalenţa dintre preţ şi valoarea bunului fiind una relativă. Pentru a fi derizoriu (infim), preţul stabilit de părţi în contract trebuie să fie atât de disproporţionat faţă de valoarea bunului vândut, încât practic să nu existe preţ, iar prefigurarea primirii sumei de bani să nu poată constitui cauza obligaţiei asumate de vânzător de a transmite proprietatea lucrului vândut. Or, în cauza de faţă, o atare concluzie nu se poate impune. Chiar dacă preţul ar fi mai mic decât media perioadei avute în vedere (11.01.2000), situaţia poate fi explicată prin aceea că în realitate între părţi nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, ci o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare. Bunul care constituie obiect al prefiguratei vânzări a fost grevat de o interdicţie de înstrăinare până în anul 2007, ceea ce fără îndoială, a creat promitenţilor-cumpărători un disconfort suficient de mare pentru a justifica negocierea unui preţ mai mic decât cel pe care l-ar fi plătit pentru un bun care nu era grevat de o astfel de interdicţie.
Pe cale de consecinţă, văzând toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 948 pct. 2 şi 4, art. 953, 954, 961 C. civ., instanţa va respinge ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamantul pârât XXXXXXX, domiciliat în com. Urmeniş, nr. 60, jud. Bistriţa Năsăud, în contradictoriu cu pârâţii reclamanţi XXXXXXX şi XXXXXXX, domiciliaţi în com. Sângeorgiu de Mureş, str. Principală, nr. 1312, jud. Mureş şi intervenienta forţată în interes propriu XXXXXXX, domiciliată în com. Urmeniş, nr. 60, jud. Bistriţa Năsăud.
Totodată, întrucât reclamantul este cel care pierde procesul, în temeiul art. 274 C. pr. civ., va fi respinsă şi cererea sa de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, prin care pârâţii reclamanţi au solicitat obligarea reclamantului pârât şi a intervenientei forţate în interes propriu să procedeze în calitate de vânzători, la încheierea actului translativ de proprietate cu pârâţii reclamanţi în calitate de cumpărători, precum şi să consimtă la întabularea pe numele pârâţilor reclamanţi a dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie, situat în mun. Târgu Mureş, b-dul 22 Decembrie 1989, nr. 101, jud. Mureş, înscris în CF nr. 1389/II Sângeorgiu de Mureş, nr. top. 696, 697/2/21/7, compus din două camere, o bucătărie, o cămară, un antreu, instanţa o apreciază ca întemeiată şi drept urmare, o va admite motivele care stau la baza acestei soluţii fiind expuse în continuare.
După cum s-a arătat deja în cuprinsul acestor considerente, între reclamantul pârât XXXXXXX şi intervenienta forţată în interes propriu XXXXXXX, pe de o parte şi pârâţii reclamanţi XXXXXXX şi XXXXXXX, pe de altă parte, s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, pe care instanţa de judecată o apreciază ca valabilă.
În ciuda acestui fapt însă, la expirarea interdicţiei de vânzare a imobilului, când condiţiile prevăzute de lege o permiteau, reclamantul pârât şi intervenienta forţată în interes propriu nu s-au mai prezentat la notar pentru a perfecta contractul de vânzare-cumpărare la a cărui încheiere în viitor, s-au obligat.
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este un contract prin care ambele părţi se obligă să încheie în viitor, la preţul stabilit, contractul de vânzare-cumpărare. Plecând de la această definiţie sintetică, trebuie să concluzionăm că în temeiul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, părţile nasc obligaţii de a face reciproce, constând în aceea că ele îşi asumă îndatorirea ca în viitor să încheie chiar contractul de vânzare-cumpărare promis, cu toate consecinţele ce decurg de aici.
În situaţiile de tipul celei din speţă, în care lucrul se mai găseşte în patrimoniul vânzătorului şi nu există alte impedimente legale, în lumina principiului executării în natură a obligaţiilor şi reparării în natură a prejudiciului, văzând totodată prevederile art. 1073 şi art. 1077 C. civ., instanţa apreciază că este întemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi XXXXXXX şi XXXXXXX şi drept consecinţă, o va admite.
Pentru motivele expuse mai sus, instanţa îi va obliga pe reclamantul pârât XXXXXXX şi pe intervenienta forţată în interes propriu XXXXXXX să procedeze în calitate de vânzători, la încheierea actului translativ de proprietate cu pârâţii reclamanţi XXXXXXX şi XXXXXXX în calitate de cumpărători, precum şi să consimtă la întabularea pe numele pârâţilor reclamanţi a dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie, situat în mun. Târgu Mureş, b-dul 22 Decembrie 1989, nr. 101, jud. Mureş, înscris în CF nr. 1389/II Sângeorgiu de Mureş, nr. top. 696, 697/2/21/7, compus din două camere, o bucătărie, o cămară, un antreu.
În caz de refuz, prezenta hotărâre va ţine locul consimţământului reclamantului pârât XXXXXXX şi al intervenientei forţate în interes propriu XXXXXXX.
Totodată, în temeiul art. 274 C. pr. civ., constatând că pârâţii reclamanţi sunt cei cărora li se admite cerere, instanţa îl va obliga pe reclamantul pârât, la plata către cei dintâi, a sumei de sumei de 1889 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă compusă din 1884 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar. În acest sens, instanţa are în vedere înscrisul aflat la fila 27 din dosar, care consfinţeşte plata sumei respective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamantul pârât XXXXXXX, domiciliat în com. Urmeniş, nr. 60, jud. Bistriţa Năsăud, în contradictoriu cu pârâţii reclamanţi XXXXXXX şi XXXXXXX, domiciliaţi în com. Sângeorgiu de Mureş, str. Principală, nr. 1312, jud. Mureş şi intervenienta forţată în interes propriu XXXXXXX, domiciliată în com. Urmeniş, nr. 60, jud. Bistriţa Năsăud.
Admite cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi XXXXXXX şi XXXXXXX, în contradictoriu cu reclamantul pârât XXXXXXX şi cu intervenienta forţată în interes propriu XXXXXXX.
Obligă pe reclamantul pârât XXXXXXX şi pe intervenienta forţată în interes propriu XXXXXXX să procedeze în calitate de vânzători, la încheierea actului translativ de proprietate cu pârâţii reclamanţi XXXXXXX şi XXXXXXX în calitate de cumpărători, precum şi să consimtă la întabularea pe numele pârâţilor reclamanţi a dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie, situat în mun. Târgu Mureş, b-dul 22 Decembrie 1989, nr. 101, jud. Mureş, înscris în CF nr. 1389/II Sângeorgiu de Mureş, nr. top. 696, 697/2/21/7, compus din două camere, o bucătărie, o cămară, un antreu.
În caz de refuz, prezenta hotărâre ţine locul consimţământului reclamantului pârât XXXXXXX şi al intervenientei forţate în interes propriu XXXXXXX.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului pârât de obligare a pârâţilor reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă reclamantul pârât la plata către pârâţii reclamanţi a sumei de 1889 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, compuse din 1884 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.05.2009.
PREŞEDINTE GREFIER
Paul Mircea XXXXXXX
Red. P.M./Dact. P.M.
6 ex./29.06.2009
