VÂNZARE-CUMPĂRARE. CONSTATAREA NULITĂŢII
ABSOLUTE. CAUZE ULTERIOARE.
Soluţia instanţei de apel s-a bazat în exclusivitate pe
stări de fapt ulterioare încheierii actului juridic, analizând
posesia exercitată de diverse persoane asupra terenurilor
înstrăinate prin contract, cui anume i-a fost reconstituit dreptul
de proprietate, după procedura instituită de legile fondului
funciar, împrejurări ce nu constituie motive de nulitate, fiind
cauze ulterioare încheierii actului atacat, fără a se analiza dacă
se verifică sau nu pretenţiile reclamantei din acţiunea
introductivă.
(Decizia civilă nr.776/R din 9 iunie 2005,
pronunţată de Curtea de Apel Piteşti).
Prin sentinţa civilă nr.1008 din 5 octombrie 2004, Judecătoria
Horezu a respins acţiunea reclamantului, având ca obiect constatarea nulităţii
actului de vânzare-cumpărare din 8 iunie 1925, reţinând în esenţă că
reclamanta nu a dovedit existenţa unor motive care să atragă sancţiunea
solicitată a actului juridic dedus judecăţii.
Sentinţa a fost apelată în termen legal de către reclamantă,
invocându-se interpretarea greşită a prevederilor art.266 Cod civil, cât şi a
mijloacelor de probă administrate în cauză.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.306 din 24 martie 2005, a
admis apelul, a schimbat în tot sentinţa, iar pe fond a admis acţiunea şi a
constatat nulitatea actului de vânzare-cumpărare din 8 iunie 1995, obligându-l
pe intimat la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul s-a raportat la
dispoziţiile înscrise în art.966 Cod civil, reţinând ca nefiind reală cauza
juridică a actului atacat, prin care vânzătorul, autorul reclamantei, a înstrăinat
cumpărătorului un număr de 16 bucăţi de teren, în suprafaţă totală de
68.500 mp.
Cumpărătorul, autorul pârâtului nu a intrat niciodată în posesia
terenului arătat la punctul 1 în acest act, deşi vânzătorul nu şi-a rezervat
dreptul de uzufruct viager asupra acestuia, terenul rămânând astfel în
continuare în posesia vânzătorului timp de 34 ani, respectiv până în anul
1959, când a fost preluat de stat.
În baza Decretului nr.115/1959, terenurile au fost preluate de la
vânzător, care de altfel, prin testamentul din anul 1961, a testat în favoarea
nepoţilor, terenul de la punctul 2 din actul de vânzare-cumpărare în litigiu,
care au intrat în stăpânire încă din 1961 şi ulterior li s-a reconstituit dreptul de
proprietate în temeiul Legii nr.18/1991.
Reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru
suprafaţa totală de 7,30 ha. inclusiv pentru terenurile menţionate în actul de
vânzare-cumpărare din anul 1925.
Pârâtul a formulat la rândul său cerere de reconstituire a dreptului
de proprietate, ulterior validării reclamantei, prin hotărâre judecătorească
comisia comunală fiind obligată să înainteze celei judeţene documentaţia în
vederea emiterii titlului de proprietate, iar prin Ordinul nr.494 din 18
noiembrie 2004, emis de prefectul judeţului, i-a fost restituită proprietatea
terenului în suprafaţă totală de 26.968 mp.
Decizia a fost recurată în termen legal de către pârât şi criticată
pentru motivele prev.de art.304 pct.7, 9 şi 10 Cod pr.civilă.
Recursul a fost privit ca fondat şi admis de Curtea de Apel Piteşti,
prin decizia civilă nr.776/R din 9 iunie 2005, modificată decizia în sensul
respingerii apelului formulat de reclamantă, iar pe fond a fost menţinută
sentinţa primei instanţe.
S-a reţinut că instanţa de apel a soluţionat cauza având în vedere
considerente ulterioare momentului încheierii actului de vânzare-cumpărare,
transcris la Grefa Tribunalului Vâlcea sub nr.4388 din 9.06.1925, hotărârea
cuprinzând astfel motive străine de natura pricinii .
Reclamanta a invocat pentru constatarea nulităţii actului neplata
preţului şi vicierea consimţământului vânzătorului, bunicul său matern, prin
dol, prezent la momentul încheierii convenţiei.
Dolul (viclenia), presupune inducerea în eroare a unei persoane
prin mijloace viclene, în scopul de a o determina să încheie un act juridic. El
este compus din două elemente întrunite cumulativ, respectiv un element
obiectiv, material, constând în utilizarea de mijloace viclene pentru a induce
în eroare şi un element subiectiv, intenţional.
Pentru a constitui viciu de consimţământ dolul trebuie să fie
determinant pentru încheierea actului juridic şi să provină de la cealaltă parte.
Art.960 alin.2 Cod civil, prevede că dolul nu se presupune, trebuind a fi
dovedit.
De aceea, tribunalul a reţinut în mod corect că din cuprinsul
actului atacat rezultă existenţa semnăturii ambelor părţi contractante, ceea ce
dovedeşte consimţământul acestora la momentul întocmirii acestuia.
Un argument în susţinerea acestei idei, îl constituie faptul că
vânzătorul l-a îndrituit pe cumpărător să transcrie actul „unde voieşte spre
cele legale”.
Neexistând probe care să dovedească existenţa dolului, actul
juridic dedus judecăţii a fost privit ca fiind valid.
De altfel, instanţa de recurs, a reţinut că dolul nu constituie motiv
de atragere a nulităţii absolute a contractului ci doar a nulităţii relative a
acestuia, atât dolul principal, cât şi cel incident putând fi invocat în termenul
general de prescripţie, prevăzut de Decretul nr.167/1957, care în cauză este
depăşit de decenii.
Nu a fost dovedită nici împrejurarea că preţul nu a fost plătit, în
condiţiile în care în actul de vânzare-cumpărare din 8 iunie 1925 este cuprinsă
precizarea că preţul de 2.000 lei a fost „primit complet”.
Este real că din punct de vedere al prevederilor art.1303 Cod civil,
preţul vânzării trebuie să fie serios şi determinat de părţi, însă această
operaţiune implică o echivalenţă valorică relativă, raportat atât la valoarea
lucrului vândut, cât şi la subiectivismul părţilor contractante, care prin voinţa
lor sunt libere să aprecieze întinderea valorii ce se plăteşte ca preţ.
În cauză, subiectivismul părţilor contractante, a fost determinat de
gradul de rudenie al acestora (fraţi), faptul că vânzătorul şi-a rezervat dreptul
de uzufruct viager asupra terenurilor primite, cu excepţia celor menţionate la
punctul 1 din contract, împrejurări de natură să influenţeze nivelul concret al
preţului.
Soluţia instanţei de apel s-a bazat în exclusivitate pe stări de fapt
ulterioare încheierii actului juridic, analizând posesia exercitată de diverse
persoane asupra terenurilor înstrăinate prin contract, cui anume i-a fost
reconstituit dreptul de proprietate, după procedura instituită de legile fondului
funciar, împrejurări ce nu constituie motive de nulitate, fiind cauze ulterioare
încheierii actului atacat, fără a se analiza dacă se verifică sau nu pretenţiile
reclamantei din acţiunea introductivă.
Cum instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, a fost admis recursul,
modificată decizia, iar pe fond menţinută soluţia adoptată de prima instanţă .
