Vânzare-cumpărare. constatarea nulităţii absolute. cauze ulterioare.


VÂNZARE-CUMPĂRARE. CONSTATAREA NULITĂŢII

ABSOLUTE. CAUZE ULTERIOARE.

Soluţia instanţei de apel s-a bazat în exclusivitate pe

stări de fapt ulterioare încheierii actului juridic, analizând

posesia exercitată de diverse persoane asupra terenurilor

înstrăinate prin contract, cui anume i-a fost reconstituit dreptul

de proprietate, după procedura instituită de legile fondului

funciar, împrejurări ce nu constituie motive de nulitate, fiind

cauze ulterioare încheierii actului atacat, fără a se analiza dacă

se verifică sau nu pretenţiile reclamantei din acţiunea

introductivă.

(Decizia civilă nr.776/R din 9 iunie 2005,

pronunţată de Curtea de Apel Piteşti).

Prin sentinţa civilă nr.1008 din 5 octombrie 2004, Judecătoria

Horezu a respins acţiunea reclamantului, având ca obiect constatarea nulităţii

actului de vânzare-cumpărare din 8 iunie 1925, reţinând în esenţă că

reclamanta nu a dovedit existenţa unor motive care să atragă sancţiunea

solicitată a actului juridic dedus judecăţii.

Sentinţa a fost apelată în termen legal de către reclamantă,

invocându-se interpretarea greşită a prevederilor art.266 Cod civil, cât şi a

mijloacelor de probă administrate în cauză.

Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.306 din 24 martie 2005, a

admis apelul, a schimbat în tot sentinţa, iar pe fond a admis acţiunea şi a

constatat nulitatea actului de vânzare-cumpărare din 8 iunie 1995, obligându-l

pe intimat la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul s-a raportat la

dispoziţiile înscrise în art.966 Cod civil, reţinând ca nefiind reală cauza

juridică a actului atacat, prin care vânzătorul, autorul reclamantei, a înstrăinat

cumpărătorului un număr de 16 bucăţi de teren, în suprafaţă totală de

68.500 mp.

Cumpărătorul, autorul pârâtului nu a intrat niciodată în posesia

terenului arătat la punctul 1 în acest act, deşi vânzătorul nu şi-a rezervat

dreptul de uzufruct viager asupra acestuia, terenul rămânând astfel în

continuare în posesia vânzătorului timp de 34 ani, respectiv până în anul

1959, când a fost preluat de stat.

În baza Decretului nr.115/1959, terenurile au fost preluate de la

vânzător, care de altfel, prin testamentul din anul 1961, a testat în favoarea

nepoţilor, terenul de la punctul 2 din actul de vânzare-cumpărare în litigiu,

care au intrat în stăpânire încă din 1961 şi ulterior li s-a reconstituit dreptul de

proprietate în temeiul Legii nr.18/1991.

Reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru

suprafaţa totală de 7,30 ha. inclusiv pentru terenurile menţionate în actul de

vânzare-cumpărare din anul 1925.

Pârâtul a formulat la rândul său cerere de reconstituire a dreptului

de proprietate, ulterior validării reclamantei, prin hotărâre judecătorească

comisia comunală fiind obligată să înainteze celei judeţene documentaţia în

vederea emiterii titlului de proprietate, iar prin Ordinul nr.494 din 18

noiembrie 2004, emis de prefectul judeţului, i-a fost restituită proprietatea

terenului în suprafaţă totală de 26.968 mp.

Decizia a fost recurată în termen legal de către pârât şi criticată

pentru motivele prev.de art.304 pct.7, 9 şi 10 Cod pr.civilă.

Recursul a fost privit ca fondat şi admis de Curtea de Apel Piteşti,

prin decizia civilă nr.776/R din 9 iunie 2005, modificată decizia în sensul

respingerii apelului formulat de reclamantă, iar pe fond a fost menţinută

sentinţa primei instanţe.

S-a reţinut că instanţa de apel a soluţionat cauza având în vedere

considerente ulterioare momentului încheierii actului de vânzare-cumpărare,

transcris la Grefa Tribunalului Vâlcea sub nr.4388 din 9.06.1925, hotărârea

cuprinzând astfel motive străine de natura pricinii .

Reclamanta a invocat pentru constatarea nulităţii actului neplata

preţului şi vicierea consimţământului vânzătorului, bunicul său matern, prin

dol, prezent la momentul încheierii convenţiei.

Dolul (viclenia), presupune inducerea în eroare a unei persoane

prin mijloace viclene, în scopul de a o determina să încheie un act juridic. El

este compus din două elemente întrunite cumulativ, respectiv un element

obiectiv, material, constând în utilizarea de mijloace viclene pentru a induce

în eroare şi un element subiectiv, intenţional.

Pentru a constitui viciu de consimţământ dolul trebuie să fie

determinant pentru încheierea actului juridic şi să provină de la cealaltă parte.

Art.960 alin.2 Cod civil, prevede că dolul nu se presupune, trebuind a fi

dovedit.

De aceea, tribunalul a reţinut în mod corect că din cuprinsul

actului atacat rezultă existenţa semnăturii ambelor părţi contractante, ceea ce

dovedeşte consimţământul acestora la momentul întocmirii acestuia.

Un argument în susţinerea acestei idei, îl constituie faptul că

vânzătorul l-a îndrituit pe cumpărător să transcrie actul „unde voieşte spre

cele legale”.

Neexistând probe care să dovedească existenţa dolului, actul

juridic dedus judecăţii a fost privit ca fiind valid.

De altfel, instanţa de recurs, a reţinut că dolul nu constituie motiv

de atragere a nulităţii absolute a contractului ci doar a nulităţii relative a

acestuia, atât dolul principal, cât şi cel incident putând fi invocat în termenul

general de prescripţie, prevăzut de Decretul nr.167/1957, care în cauză este

depăşit de decenii.

Nu a fost dovedită nici împrejurarea că preţul nu a fost plătit, în

condiţiile în care în actul de vânzare-cumpărare din 8 iunie 1925 este cuprinsă

precizarea că preţul de 2.000 lei a fost „primit complet”.

Este real că din punct de vedere al prevederilor art.1303 Cod civil,

preţul vânzării trebuie să fie serios şi determinat de părţi, însă această

operaţiune implică o echivalenţă valorică relativă, raportat atât la valoarea

lucrului vândut, cât şi la subiectivismul părţilor contractante, care prin voinţa

lor sunt libere să aprecieze întinderea valorii ce se plăteşte ca preţ.

În cauză, subiectivismul părţilor contractante, a fost determinat de

gradul de rudenie al acestora (fraţi), faptul că vânzătorul şi-a rezervat dreptul

de uzufruct viager asupra terenurilor primite, cu excepţia celor menţionate la

punctul 1 din contract, împrejurări de natură să influenţeze nivelul concret al

preţului.

Soluţia instanţei de apel s-a bazat în exclusivitate pe stări de fapt

ulterioare încheierii actului juridic, analizând posesia exercitată de diverse

persoane asupra terenurilor înstrăinate prin contract, cui anume i-a fost

reconstituit dreptul de proprietate, după procedura instituită de legile fondului

funciar, împrejurări ce nu constituie motive de nulitate, fiind cauze ulterioare

încheierii actului atacat, fără a se analiza dacă se verifică sau nu pretenţiile

reclamantei din acţiunea introductivă.

 Cum instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, a fost admis recursul,

modificată decizia, iar pe fond menţinută soluţia adoptată de prima instanţă .