Vânzare locuinţă de serviciu in temeiul OUG 130/2004
Data publicare portal: 09.03.2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 12441/311/2010 la 22.11.2010, reclamanta G GHE. a chemat în judecată pe pârâta SC FILIALA DE INTRETINERE SI SERVICII ENERGETICE ELECTRICA SERV SA Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată aceasta să-i vândă imobilul apartament situat în Slatina, b-dul A.I. Cuza, , deţinută în baza contractului de închiriere şi ca accesoriu al contractului său de muncă, împreună cu cota indiviză de teren aferent, la preţul stabilit prin raportul de evaluare întocmit de pârâtă la data e 15.12.2005, conform prevederilor art. 4 din OUG nr. 130/2004 aprobată prin Legea nr. 189/2005, respectiv la preţul de 41.519 lei la care urmează să se adauge TVA legal. S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este angajata pârâtei aşa cum rezultă din copia carnetului său de muncă şi are calitatea de chiriaş al apartamentului situat la adresa sus menţionată, conform contractului de închiriere modificat prin acte adiţionale succesive şi reînnoit la 29.05.2006 sub nr. 3210/29.05.2006, contract accesoriu contractului de muncă.
Se mai arată că blocul în care se află apartamentul în litigiu, mai precis cea mai mare parte a apartamentelor au fost vândute către titularii contractelor de închiriere în temeiul OUG 130/2004, fiind pronunţate hotărâri judecătoreşti în acest sens. Pârâta înfiinţată prin reorganizarea SC ELECTRICA SA Bucureşti a preluat imobilul în patrimoniul său. Odată cu apariţia OUG 130/2004 care prevedea vânzarea apartamentelor de serviciu către chiriaşi s-a născut dreptul său de a solicita cumpărarea şi obligaţia pârâtei de a vinde, preţul fiind cel stabilit pe baza raportului de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate. Se mai arată că în mod repetat a depus cereri de cumpărare a imobilului apartament înregistrate sub nr. 428/20.01.2005 şi nr. 450/18.01.2006, însă pârâta a refuzat să-şi îndeplinească obligaţia. Conform raportului de evaluare realizat la cererea pârâtei şi care nu a fost contestat de aceasta, dar şi care a stat la baza vânzării celorlalte apartamente din imobil, preţul acestuia a fost stabilit la 41.519 lei, la care urmează să fie adăugat TVA aferent.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 C.proc.civ.
În dovedire s-au depus înscrisuri: contractul de închiriere nr. 3210/29.05.2006 încheiat cu pârâta, copia declaraţiei autentificate a reclamantei că nu deţine în proprietate şi nu a înstrăinat nici un fel de locuinţă, copia cererii adresată pârâtei şi înregistrată sub nr. 428/20.01.2005, copia raportului de evaluare, copia carnetului său de muncă, copia unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtă cu alţi chiriaşi din imobil, precum şi copia unor hotărâri judecătoreşti.
Prin întâmpinarea depusă la 12.01.2011, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând în principal excepţia de tardivitate a formulării cererii, excepţie care în conformitate cu dispoz. art. 137 C.proc.civ. a fost pusă în discuţie şi respinsă pentru considerentele expuse în practicaua prezentei sentinţe. A susţinut pârâta că vânzarea locuinţelor conform OUG nr. 130/2004 este facultativă şi nu obligatorie, iar în cazul în care se decide vânzarea, aceasta trebuie să fie făcută conform art. 3 alin. 4 din acelaşi act normativ. Conform metodologiei privind vânzarea locuinţelor de serviciu din patrimoniul său, cererile persoanelor îndreptăţite, avizate favorabil de conducătorul societăţii vor fi analizate de compartimentul care are ca atribuţie administrarea patrimoniului, acesta dispunând, în vederea stabilirii preţului de vânzare al locuinţei efectuarea unui raport de evaluare. S-a mai susţinut că potrivit art. 7 şi 8 din aceeaşi metodologie cererea adresată de reclamantă nu a fost avizată favorabil de către conducătorul unităţii şi nu poate fi avută în vedere ca temei pentru admiterea cererii acesteia.
Analizând acţiunea în raport de susţinerile reciproce ale părţilor şi de dispoziţiile legale incidente, instanţa prin sentinţa civilă 2233 din 03.03.2011 a admis-o pentru următoarele argumente de fapt şi de drept:
Reclamanta are calitatea de salariat al pârâtei, aşa cum reiese din copia carnetului său de muncă depus la dosar şi deţine apartamentul situat în Slatina, str. A.I. jud. Olt ca locuinţă de serviciu în baza contractului de închiriere nr. 3210/29.05.2006.
Urmare a adoptării OUG 130/2004 s-a născut dreptul chiriaşilor de a cumpăra apartamentul deţinut cu chirie, aşa încât reclamanta a depus la data de 20.01.2005 înregistrată sub nr. 428 cerere pentru aprobarea cumpărării locuinţei de serviciu de la pârâtă. Aceasta a întreprins demersurile pentru începerea procedurii prevăzute de actul normativ, în sensul că a desemnat evaluatorul autorizat ANEVAR, potrivit concursului de oferte de către directorul SC AISEE SERV SA Bucureşti. Raportul întocmit de acest expert a fost efectuat, iar apartamentul a cărei chiriaşă este reclamanta a fost evaluat la suma de 41.519 lei, fără TVA.
În conformitate cu dispoz. art. 2 din OUG 130/2004 aprobată prin Legea nr. 189/2005, societăţile comerciale expres prevăzute la art. 1: „pot vinde personalului propriu, titularilor contractului de închiriere sau pensionarilor cu ultimul loc de muncă la aceşti agenţi economici, după caz, locuinţele pe care le au în patrimoniu la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, în termen de un an de la data respectivă, potrivit art. 9 alin. 2, respectiv decembrie 2006, preţul fiind cel stabilit în raportul de evaluare, potrivit art. 4 din acelaşi act normativ.
Din interpretarea acestei norme legale, instanţa constată că singurele condiţii prevăzute de lege pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare sunt calitatea de salariat pe care reclamanta a făcut dovada că o are, aceea de titular al contractului de închiriere, pe care reclamanta, de asemenea, a dovedit că o are, iar preţul să fie stabilit printr-un raport de evaluare întocmit de un expert ANEVAR.
În speţă, instanţa constată că aceste condiţii expres prevăzute în OUG 130/2004 la care se adaugă şi aceea ca reclamanta să nu deţină în proprietate sau să nu fi înstrăinat o locuinţă, sunt îndeplinite, iar refuzul intimatei pârâte de a vinde este unul nejustificat, mai ales că în condiţii similare cu cele în care se află reclamanta a încheiat mai multe contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamente situate în acelaşi imobil, aşa cum reclamanta a dovedit.
Într-adevăr, norma legală care instituie obligaţia pârâtei de a vinde este una dispozitivă şi nu imperativă, însă trebuie interpretată în sensul că astfel de contracte de vânzare-cumpărare trebuie încheiate în condiţiile în care ambele părţi îşi manifestă acordul de voinţă în acest sens. Voinţa legiuitorului şi scopul legii nu a fost acela de a lăsa încheierea contractului de vânzare-cumpărare numai la latitudinea societăţii comerciale ce deţine apartamentele în patrimoniu, a voinţei sale manifestată în mod arbitrar, ci dimpotrivă a stabilit condiţii clare, ce trebuie îndeplinite şi termene limită până la care contractele trebuie încheiate.
În speţă, atât reclamanta prin cererile repetate formulate, cât şi pârâta prin numirea comisiei de evaluare şi desemnare a expertului şi-au manifestat acordul de voinţă în sensul încheierii contractului de vânzare, astfel încât invocarea de către pârâtă a caracterului facultativ al dispoziţiilor legale nu poate fi considerat decât un refuz nejustificat.
De altfel, este îndeplinită şi condiţia de a se fi stabilit un preţ prin raportul de evaluare, care s-a întocmit în cauză cu privire la apartamentul în litigiu, corectitudinea stabilirii preţului de vânzare revenind evaluatorului, conform art. 4 din OUG 130/2004.
