Prin sentinţa civilă nr. 974/2 iunie 2008 Judecătoria Miercurea Ciuc, soluţionând acţiunea principală de partaj, precum şi acţiunea reconvenţională având acelaşi obiect, a luat act de tranzacţia încheiată între părţi: R. D. L. şi R. I. în sensul partajării bunurilor mobile.
Cu privire la imobilul situat în Miercurea Ciuc, str. Culmei nr.15, sc. A, ap.7, jud. Harghita, instanţa de fond a dispus atribuirea acestuia reclamantului –pârât reconvenţional R. D. L, obligându-l la plata unei sulte în valoarea de 83.000 lei către pârâta-reclamantă reconvenţională R. I.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul R. D.L.
Prin decizia civilă nr. 132 din 30 octombrie 2008, Tribunalul Harghita a respins ca nefondat apelul declarat obligând reclamantul la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 ianuarie 2007, apelantul-pârât reconvenţional prin capătul de cerere privind împărţirea bunurilor comune, a solicitat admiterea propunerii sale de partajare şi anume, ca imobilul să-i fie atribuit lui în totalitate, cu obligarea sa de a-i achita pârâtei valoarea cotei de ½ parte din valoarea totală de 50.000 RON.
Având în vedere că valoarea reală a imobilului este în sumă de 166.000 lei reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu, conform contraexpertizei tehnice solicitată de părţi şi efectuată de ing. E. I, tribunalul a considerat că instanţa de fond a soluţionat în mod legal şi temeinic acţiunea de împărţire a bunurilor comune, atribuind în natură imobilul în litigiu apelantului-reclamant –pârât reconvenţional şi l-a obligat pe acesta la plata sultei în sumă de 83.000 lei pe seama intimatei, care corespunde cotei de ½ parte cei revine din contravaloarea imobilului (apartamentul situat în Miercurea Ciuc, str. Culmei nr.15, sc. A, ap.7, jud. Harghita), astfel cum apelantul a solicitat în mod expres prin cererea de împărţire a bunurilor.
Susţinerile apelantului potrivit cărora instanţa de fond nu a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art.673 ind. 11 alin.1 Cod procedură civilă, criticând sentinţa atacată sub acest aspect, nu au fost reţinute de tribunal ca urmare a faptului că în cauza dedusă judecăţii aceste dispoziţii legale invocate de apelant nu sunt incidente, ele referindu-se la situaţia în care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului. În speţă prin cererea introductivă, apelantul a solicitat în mod expres atribuirea în natură a bunului imobil (apartament), iar cererea introductivă nu a fost modificată în condiţiile art. 132 Cod procedură civilă.
Este adevărat că prin notele de şedinţă de la fila 140 dosar fond apelantul a solicitat ca imobilul în litigiu să fie vândut în baza art.673 ind. 11 alin.1 Cod procedură civilă, dar potrivit Încheierii nr. 9 din 7 ianuarie 2008 apelantul a fost de acord în principiu din luna mai 2008 cu partajarea apartamentului astfel cum a fost propusă, nemodificându-şi, aşa cum s-a arătat, acţiunea introductivă.
De asemenea, cu ocazia dezbaterii cauzei în fond potrivit Încheierii nr. 12 din 26 mai 2008, care face parte integrantă din sentinţa atacată, tribunalul a constatat că reprezentantul reclamantului-apelant a solicitat în mod expres atribuirea apartamentului în natură reclamantului-apelant, cu obligarea acestuia la plata unei sulte în favoarea pârâtei-intimate, ceea ce instanţa a şi făcut, pronunţând hotărârea atacată în sensul celor solicitate de reclamantul-apelant.
Referitor la excluderea din valoarea totală a imobilului, a investiţiilor efectuate de SC R. I. SRL în valoarea de 4737 lei, tribunalul a apreciat că susţinerile apelantului potrivit cărora firma este proprietatea sa şi nu bun comun al soţilor, sunt neîntemeiate. Instanţa de fond reţinând în mod corect în considerentele hotărârii atacate că, contravaloarea investiţiilor efectuate de SC R. I. SRL nu va fi scăzută din valoarea totală a apartamentului întrucât au fost executate de o societate al cărui asociat unic este reclamantul, iar lucrările fiind efectuate în timpul căsătoriei, investiţiile vor fi cuprinse în masa bunurilor comune partajabile.
Tribunalul a constatat că această cerere a reclamantului de excludere din valoarea totală a imobilului, a investiţiilor în valoare de 4737 lei s-a făcut cu ocazia dezbaterii cauzei în fond, astfel că instanţa de fond în mod legal şi temeinic a respins cererea reclamantului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul-pârât reconvenţional.
Recurentul a invocat în drept prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că instanţa a dat o greşită interpretare înscrisului depus la fila 140 dosar fond, în sensul în care acesta reprezenta o precizare a acţiunii. Cu referire la acelaşi înscris recurentul a arătat că instanţa, în condiţiile art. 673 ind. 11, alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă era obligată să pronunţe o încheiere.
O ultimă critică formulată de recurent vizează greşita apreciere a instanţelor faţă de calitatea de bun comun a sumei de 4737 lei reprezentând contravaloarea tâmplăriei din aluminiu, lucrare suportată pe costuri de SC R. I. SRL.
Intimata R. I. formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat.
În esenţă, intimata a arătat că hotărârea atacată este legală şi temeinică prin prisma dispoziţiilor art. 132 Cod procedură civilă şi 673 ind. 11 alin,1 Cod procedură civilă.
Cu referire la debitul de 4737 lei, intimata a arătat că o asemenea cerere nu a fost formulată în faţa instanţei de fond, astfel că această pretenţie opusă în calea de atac nu poate fi admisă.
Asupra recursului declarat, Curtea a reţinut următoarele:
Părţile au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul situat în Miercurea Ciuc, str. Culmei, nr. 15, sc. A, ap. 7 şi înscris în CF 742/S/VII compus din 4 camere, bucătărie, cămară, baie şi balcon.
Prin acţiunea formulată având ca obiect partajul bunurilor comune, reclamantul recurent a solicitat atribuirea acestui bun şi obligarea sa la plata unei sulte în favoarea intimatei. Intimata a acceptat acest mod de sistare a comunităţii de bunuri, consimţind la atribuirea imobilului în favoarea reclamantului-pârât reconvenţional (fila 11 dosar fond).
Astfel fiind fixat obiectul judecăţii, instanţa de fond procedând în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin.6 Cod procedură civilă a atribuit imobilul rămas din masa bunurilor comune în favoarea reclamantului-pârât reconvenţional.
Înscrisul depus la fila 140 dosar fond intitulat „note de şedinţă” a fost în mod corect apreciat de instanţă ca neîndeplinind cerinţele prevăzute de art. 132 şi 138 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, şi în condiţiile în care înscrisul aflat la fila 140 ar fi fost apreciat ca o modificare a acţiunii principale condiţiile cerute de art. 673 ind. 11 Cod procedură civilă nu erau îndeplinite, în sensul în care reclamantul ceruse atribuirea bunului iar pârâta-reclamantă reconvenţională acceptase această solicitare.
Condiţia impusă de art. 673 ind. 11 Cod procedură civilă respectiv ca :„nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului” nu a fost îndeplinită astfel instanţele au apreciat în mod corect că această dispoziţie legală nu îşi poate găsi aplicabilitate.
Cu referire la debitul de 4737 lei reprezentând contravaloarea tâmplăriei de aluminiu montată la apartamentul proprietatea părţilor, instanţa de apel a apreciat în mod corect asupra netemeiniciei acestei cereri prin prisma art.129 şi 132 Cod procedură civilă. Mai mult cuprinderea acestei societăţi în masa bunurilor mobile partajate prin bună-învoială presupune că reclamantul recurent a acceptat în lotul său această societate cu activul şi pasivul său considerând, la momentul încheierii tranzacţiei, că nu se impune compensarea prin sultă a valorii celor două loturi.
Având în vedere cele de mai sus curtea a apreciat ca nefondate criticile formulate de recurent astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul declarat.
