Vânzarea lucrului altuia
Dosar nr. 232/234/2008 – decizia civilă nr. 239/R din 25.03.2009
Vânzarea lucrului altuia are ca şi efect nulitatea contractului, de asemenea cumpărarea lucrului altuia este o operaţiune speculativă fondată pe o cauză ilicită şi conform art.966, 968 C.civ. actul juridic este lovit de nulitate absolută.
Din moment ce intimata a cumpărat pe riscul său un bun al altuia, a încheiat un contract lovit de nulitate, nefiind întrunite condiţiile esenţiale prev. de art.948 C.civ. pentru validitatea unei convenţii.
Din moment ce intimata a cumpărat pe riscul său un bun al altuia, a încheiat un contract lovit de nulitate, nefiind întrunite condiţiile esenţiale prev. de art.948 C.civ. pentru validitatea unei convenţii.
Prin sentinţa civilă nr.985/2008 pronunţată de Judecătoria Gheorgheni a fost respinsă acţiunea înaintată de reclamanta CM şi CF împotriva pârâtei BM.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr.2714 din 02.10.2006 de Biroul Notarului Public, pe considerentele că este lipsit de cauză şi că are la bază o cauză ilicită. De asemenea s-a solicitat anularea Încheierii CF şi restabilirea situaţiei anterioare în acest CF.
Convenţia la care se face referire nu este în mod clar formulată, face referire la un imobil doar de sub nr.top.9075, iar în contract este vorba de imobilul identificat în CF 175, nr.top.4035.
În ce priveşte plata preţului contractului, reclamanţii nu au putut face dovada că nu a fost plătită. Pârâta a făcut dovada că a fost ajutată la plata preţului de fiica ei, KD, care a lucrat în Spania.
Instanţa a constatat că, contractul a fost redactat, semnat şi autentificat de Notarul Public, iar forţa probantă a acestui înscris nu a fost combătută de probele administrate de reclamanţi, care nu au făcut nici dovada că pârâta a fost de rea credinţă, deci nu sunt întrunite condiţiile cerute de art.968 C.civ.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii CM şi CF solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii.
În motivare se arată că între coproprietari, respectiv reclamantele şi defunctul CI a intervenit un partaj voluntar şi din cuprinsul lui rezultă că cei trei moştenitori ai soţilor CM şi M au partajat averea lăsată de părinţi astfel: imobilul – construcţii şi teren aferent – precum şi suprafaţa de 0,18 ari intravilan au revenit lui CI, iar imobilul – construcţii şi teren aferent – a revenit lui CE şi CM.
Acest partaj voluntar a avut loc după ce în prealabil a fost dezbătută moştenirea după părinţi, fiind eliberate certificatele de moştenitor depuse la dosar. În certificatul de moştenitor nr.140/1998 privind pe defuncta CM imobilul este identificat prin CF nr.175 nr.top.4035 (la fel ca şi în certificatul de moştenitor nr.261/1984 privind pe defunctul CM) iar imobilul este identificat sub nr.top.9075. În actul de partaj voluntar s-a identificat sub nr.top.9075 imobilul de sub nr.adm.500. Contractul de vânzare cumpărare la care face referire instanţa se referă la imobilul de sub nr.adm.428 care se identifică prin CF nr.175 nr.top.4035.
Nu numai că actul de partaj voluntar este destul de clar dar el a şi produs efecte juridice, CI vânzând în mod exclusiv bunurile ce i-au revenit în urma partajului voluntar.
La interogatoriul luat pârâta afirmă (pct.7) că banii au fost aduşi de fiica ei din Spania unde lucra şi care a şi fost prezentă în faţa notarului când s-a achitat preţul. Această afirmaţie a încercat să o dovedească prin depunerea la dosarul cauzei a unor acte din care ar rezulta că fiica ei ar fi trimis din Spania anumite sume de bani pe numele ei şi că la data încheierii contractului s-ar fi aflat în ţară. Este de observat că aceste acte nu dovedesc indubitabil că fiica pârâtei ar fi expediat din Spania anumite sume de bani şi că ei ar fi reprezentat preţul terenului. Toate aceste acte se referă la anii 2003-2007. Ori, contractul de vânzare cumpărare s-a încheiat în luna aprilie 2002 când, după spusele pârâtei, s-a achitat preţul. De asemenea actele depuse nu dovedesc nici faptul că la data achitării preţului fiica pârâtei se afla în ţară. Faptul că aceste acte nu reflectă adevărul rezultă şi din împrejurarea că, deşi din cuprinsul lor rezultă că fiica pârâtei a expediat pe seama pârâtei în perioada 2004-2007 diferite sume de bani, deci după ce preţul vânzării fusese achitat, pentru înmormântarea defunctului CI care a decedat a fost nevoită să împrumute 2000 lei de la martora CL.
Din declaraţiile martorilor CP şi CL, din care CP a semnat actul de partaj voluntar („Convenţie”) rezultă că la încheierea acesteia a fost de faţă şi pârâta. Declaraţiile acestor doi martori se coroborează şi cu răspunsul dat de pârâta la interogatoriul luat (pct.1). Din răspunsul dat rezultă că pârâta a discutat cu defunctul CI despre existenţa partajului voluntar, cea ce înseamnă că el a existat şi pârâta avea cunoştinţă de existenţa lui din moment ce au discutat despre el. Dacă nu avea cunoştinţă despre existenţa partajului pârâta intimată nu putea să discute despre el cu CI. Prezenţa pârâtei intimate la data şi locul încheierii de partaj voluntar se explică prin natura relaţiilor care existau între ea şi CI, relaţii descrise de martora CL în declaraţia dată în faţa instanţei. Astfel această martoră arată că erau vecini, se vizitau reciproc, pârâta intimată îi spăla, îi făcea de mâncare, îl ajuta la treburile gospodăreşti, conchizând că poate să afirme că au fost la un loc.
Prin partajul voluntar încheiat între moştenitori dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu a revenit lui CM şi lui CE iar cel de la nr.adm.500 a revenit lui CI. În aceste condiţii defunctul CI nu putea să vândă un imobil ce nu mai forma proprietatea lui iar pârâta nu putea să cumpere din moment ce ea cunoştea că acest imobil nu constituia proprietatea vânzătorului. Practica judiciară şi literatura de specialitate sunt unanime în a afirma că vânzarea cumpărarea lucrului altuia în cunoştinţă de cauză este o operaţiune speculativă fondată pe o cauză ilicită, motiv pentru care conform art.966 şi 968 C.civ. ea este lovită de nulitate absolută. Pârâta a susţinut că acest act de partaj voluntar nu poate avea nici un efect din moment ce CG a vândut imobilul de sub nr.500 ce i-a revenit lui CI, depunând la dosar, drept dovadă a acestei vânzări, două acte sub semnătură privată. În raport cu această susţinere a pârâtei se arată următoarele: actul de partaj voluntar este o convenţie a părţilor semnatare care potrivit art.969 alin.1 şi art.970 C.civ. au putere de lege între părţile contractante şi ele trebuie executate cu bună credinţă. Potrivit art.969 alin.2 C.civ. convenţiile legal încheiate nu se pot revoca decât prin consimţământ mutual sau prin cauze autorizate de lege. Acest act de partaj voluntar nu a fost revocat nici prin consimţământul părţilor contractante, ceea ce ar fi implicat, pentru dovedirea revocării, încheierea unui alt act sub semnătură tuturor părţilor, şi nici prin hotărâre judecătorească, astfel că cele două înscrisuri nu pot avea semnificaţia unei revocări a actului de partaj voluntar chiar dacă ele ar fi reale.
Faptul că imobilul de sub nr.adm.500 nu a fost vândut şi nu putea fi vândut încă odată de CG rezultă şi din împrejurarea că acest imobil care revenise în urma partajului lui CI fusese vândut de acesta prin act autentic la data de 08.04.2002, atât acest imobil cât şi terenul în suprafaţă de 0,18 ari aflându-se şi în momentul de faţă în posesia şi folosinţa persoanelor cumpărătoare.
Examinând sentinţa atacată tribunalul stabileşte că recursul declarat este întemeiat.
Aceasta pentru că defunctul CI nu putea să vândă o cotă dintr-un imobil care nu îi aparţinea.
Din actul de partaj voluntar (f.62) intitulat Convenţie încheiat între moştenitorii defuncţilor CM şi M rezultă că CI a primit imobilul de sub nr.adm.500 pe care a şi vândut în anul 2002.
Din răspunsul la interogator (f.22) reiese că intimata BM a discutat cu defunctul CI de partajul voluntar încheiat cu coproprietarii privind averea rămasă în urma decesului părinţilor.
Deci se prezumă că intimata BM avea cunoştinţă de încheierea partajului voluntar, având în vedere şi împrejurarea că defunctul a şi vândut imobilul care i-a revenit.
Defunctul şi intimata erau în relaţii foarte bune, apropiate, intimata l-a îngrijit pe defunctul CI, fiind văduvă de 30 de ani (interogator –f.22).
Astfel există certitudine în sensul că intimata ştia că vânzătorul nu este proprietar cu privire la cota de 1/3 parte din imobilul pe care i-a vândut.
Ori vânzarea lucrului altuia are ca şi efect nulitatea contractului, de asemenea cumpărarea lucrului altuia este o operaţiune speculativă fondată pe o cauză ilicită şi conform art.966, 968 C.civ. actul juridic este lovit de nulitate absolută.
Astfel urmează ca recursul declarat să fie admis şi sentinţa atacată să fie modificat în sensul admiterii acţiunii şi constatării nulităţii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2714/02.10.2006.
Se va dispune rectificarea înscrierilor în CF în sensul restabilirii situaţiei anterioare contractului.
În baza art.274 C.pr.civ. pârâta BM va fi obligată să achite reclamantelor 1057,80 lei cheltuieli de judecată în fond şi 30,3 lei cheltuieli de judecată în recurs.
