Apel. Soluţie în cazul omisiunii computării de către instanţa de fond a prevenţiei dintr-o pedeapsă aplicată printr-o hotărâre anterioară


Omisiunea instanţei de fond de a scădea din pedeapsa rezultantă durata prevenţiei din pedeapsa aplicată inculpatului printr-o hotărâre anterioară, ca efect al stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) din Codul penal şi al aplicării art. 83 din Codul penal de revocare a suspendării condiţionate, impune o modificare a hotărârii primei instanţe, în condiţiile unui apel admis, în atare situaţie, instanţa de apel nu se află în situaţia prevăzută de art. 381 din Codul de procedură penală, deoarece dispoziţiile acestui articol sunt incidente în cazul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului în cauza dedusă judecăţii.

(Decizia nr. 268 din 19 februarie 2001 – Secţia a ll-a penală)

Prin Sentinţa penală nr. 1010 din 20.03.2000, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în baza art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) din Codul penal, inculpatul M.S.R. a fost condamnat la 6 luni închisoare.

în baza art. 35 din Legea nr. 22/1969, cu aplicarea art. 37 lit. a) din Codul penal, inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare.

Conform art. 83 din Codul penal s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 112/1996 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, dispunându-se executarea alături de pedeapsa aplicată, în final inculpatul urmând să execute 2 ani închisoare.

în conformitate cu art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) din Codul penal s-au contopit cele două pedepse, stabilindu-se pedeapsa de executat de către inculpat, de 2 ani închisoare.

S-a soluţionat latura civilă a cauzei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La 14.11.1998, inculpatul M.S.R., în calitate de vânzător al unei societăţi comerciale, a fost surprins de organele de poliţie în timp ce i-a vândut produsul “pui congelat” părţii vătămate L.S. şi a încasat suma de 27.500 lei. După recântărire, s-a constatat că inculpatul i-a încasat în plus cumpărătoarei suma de 2.997 lei.

în urma verificării monetarului şi a stocului de marfă, s-a constatat că inculpatul îşi crease un plus în gestiune în valoare de 83.053 lei, sumă ridicată de organele de poliţie şi depusă la CEC – Filiala Sector 5.

împotriva Sentinţei penale nr. 1010 din 20.03.2000, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentintei penale apelate şi, în rejudecare, achitarea, urmând a se face aplicarea art. 181 din Codul penal.

Prin Decizia penală nr. 1631/A din 21.11.2000, Tribunalul Bucureşti a respins apelul declarat de inculpat şi a dedus prevenţia de la 20.06.1996 la 12.07.1996, cu obligarea acestuia la 100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a apreciat că faptele săvârşite de inculpat prezintă pericolul social al unor infracţiuni.

împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul M.S.R., care le-a criticat, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 din Codul de procedură penală, respectiv greşita individualizare a pedepsei aplicate, solicitând redozarea acesteia.

Curtea constată că nu există nici o motivaţie pentru reducerea pedepselor aplicate de instanţa de fond şi menţinute de instanţa de apel, nesubzistând cazul de casare invocat.

Verificând legalitatea hotărârilor pronunţate în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea, din oficiu, reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 din Codul de procedură penală (prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii).

Astfel, deşi instanţa de apel a respins ca nefondat apelul inculpatului, ea a operat, totuşi, o modificare a hotărârii primei instanţe, prin aceea că a dedus din pedeapsă perioada executată de inculpat din pedeapsa anterioară, de la 20.06.1996 la 12.07.1996.
Este adevărat că, potrivit art. 381 din Codul de procedură penală, instanţa, deliberând asupra apelului, trebuie să verifice dacă s-a făcut o justă aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor privitoare la computarea reţinerii şi arestării şi adaugă, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după pronunţarea hotărârii atacate cu apel.

Pentru computarea reţinerii şi arestării preventive nu trebuie să se admită apelul declarat, aceasta fiind o chestiune complimentară pe care instanţa de apel o face din oficiu, în aplicarea dispoziţiilor art. 381 din Codul de procedură penală.

în speţa de faţă, instanţa de apel nu s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 381 din Codul de procedură penală, deoarece dispoziţiile acestui articol sunt incidente în cazul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului în cauza dedusă judecăţii.

Instanţa de apel a avut în vedere, corect, de altfel, omisiunea instanţei de fond de a scădea din pedeapsa rezultantă durata prevenţiei executate de inculpat din pedeapsa anterioară, ca efect al reţinerii stării de recidivă, prevăzută de art 37 lit. a) din Codul penal, şi al aplicării art. 83 din Codul penal, de revocare a suspendării condiţionate.

Această deducere reprezintă, aşa cum s-a arătat, o modificare a hotărârii primei instanţe, modificare ce nu ţine de art. 381 din Codul de procedură penală şi, ca atare, nu putea fi făcută decât în condiţiile unui apel admis.