Prin sentinţa penală nr. 577/8 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Oradea, în baza art. 273 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României (fostul art. 178 din Legea nr. 141/1997) cu aplic. art. 41 alin. 2, C. pen. a fost condamnat inculpatul RO pentru săvârşirea infracţiunii de folosire de acte falsificate la autoritatea vamală, în formă continuată, la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 c.pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit.b) c. pen. pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art.81 C.pen., art.71 alin. 5 C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art.82 c.pen.
În baza art. 65 alin. 2 c.pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit.b) c. pen., pe o durată de 1 an, în condiţiile art. 66 c.pen., ca pedeapsă complementară, iar în baza art. 359 c.pr.pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 c.pen. privind revocarea suspendării.
S-a dedus din pedeapsa aplicată, durata executată de inculpatul RO de la 19.09.2007 la 21.12.2007, în baza s.p. nr. 765/2004 a Judecătoriei Oradea, M.E.P. nr. 1153/2004.
În baza art. 14, 15 şi 346 c.p.p. raportat la art. 998 a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Direcţia Regională Vamală Cluj, suma de 10.323,88 lei(RON) cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 14 alin. 3 lit. a) şi art. 346 c.p.p. s-a declarat fals certificatul de origine EUR 1 nr. FB. 202178, aflat în original la fila nr. 80 dos. de urm. pen. şi dispune anularea acestuia, conform art. 445 c.p.p.
În baza art. 118 alin. 1 lit. b) c.pen. s-a dispus confiscarea în favoarea statului a certificatului de origine EUR 1 nr. FB. 202178, amintit mai sus.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul din 22.07.2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la Judecătoria Oradea la data de 23.07.2003 a fost trimis în judecată inculpatul RO sub acuzaţia comiterii infracţiunii prev. de art.178 din Legea nr.141/1997 cu aplic.art.41 al.2 C.p.
În fapt s-a reţinut în sarcina inculpatului că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în zilele de 24.01.2001 respectiv de 22.04.2001, acesta s-a prezentat la vama Salonta cu câte un autoturism marca VW Passat, în vederea efectuării operaţiunilor de vămuire a acestora. De fiecare dată, inculpatul a prezentat pe lângă celelalte documente ce dovedeau proprietatea sa asupra autoturismelor şi certificate EUR 1 cu ajutorul cărora a obţinut de fiecare dată vămuirea autoturismelor la import în regim preferenţial de plată a taxelor vamale, fiindu-i calculate taxe vamale în procent de 6 % şi nu de 30 % cum s-ar fi întâmplat în lipsa certificatului EUR 1. S-a mai reţinut că, ulterior, Direcţia Regională Vamală Oradea a procedat la verificarea acestor certificate constatându-se că au fost falsificate. În această situaţie, Direcţia Regională Vamală Oradea s-a constituit parte civilă, în fiecare situaţie cu sumele de 50.298.932 lei vechi, respectiv de 52.939.943 lei vechi, sume ce reprezintă diferenţele de taxe vamale pe care inculpatul ar fi trebuit să le plătească în regim normal de vămuire.
Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul RO, , născut în Republica Moldova, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a prezentat la autoritatea vamală română, în perioada lunilor ianuarie –martie 2001, în vederea efectuării operaţiunilor de vămuire, două certificate EUR 1 falsificate, cu ajutorul cărora a obţinut vămuirea în regim preferenţial a două autoturisme VW Passat, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 103.238.875 lei vechi, după cum urmează:
1. În data de 24.01.2001, inculpatul RO s-a prezentat la vama Salonta, jud. Bihor cu autoturismul marca VW Passat cu serie de caroserie WVWZZZ3BZYE246937, pentru efectuarea operaţiunii de vămuire a acestuia. Cu această ocazie, inculpatul a prezentat martorului Bar Gabriel, la acea dată inspector vamal la vama Salonta, documentele ce dovedeau proprietatea asupra autoturismului, celelalte documente pentru vămuire, inclusiv un certificat de origine pentru autoturismul VW Passat, respectiv certificatul EUR 1 MO N.A 758305 cu ajutorul căruia a obţinut vămuirea autoturismului la import în regim preferenţial de plată a taxelor vamale. Astfel, i-au fost calculate taxe vamale în procent de 6 % şi nu de 30 %, din valoarea autoturismului, cum s-ar fi întâmplat în lipsa certificatului EUR 1, plătind, conform chitanţei vamale nr.09/24.01.2001 (fila 61 dosar u.p.) suma de 48.453.785 lei vechi.
Direcţia Regională Vamală Oradea a procedat la controlul „a posteriori” a certificatului EUR 1 trimiţând în acest sens în Italia certificatul în discuţie. Autoritatea vamală din Italia a comunicat autorităţilor române faptul că certificatul EUR 1 MO N.A 758305 este fals, nefiind emis de autorităţile din Italia. Mai mult decât atât, autorităţile italiene au reţinut originalul respectivului certificat falsificat, astfel că, la dosarul cauzei există doar copie xerox (fila 74 dosar u.p.).
În această situaţie, Direcţia Vamală Oradea a calculat valoarea taxelor vamale în regim normal de vămuire, iar diferenţa pe care inculpatul trebuie să o plătească este de 50.298.932 lei vechi, cu care partea vătămată Direcţia Vamală Oradea s-a constituit parte civilă în cauză (fila 71 dosar u.p.).
2. În data de 21.03.2001 (iar nu în data de 22.04.2001, cum din eroare s-a reţinut în rechizitoriu) inculpatul RO s-a prezentat din nou , în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la vama Salonta cu un autoturism VW Passat, cu serie de caroserie WVWZZZ3BZYP488749, provenit din Germania, în vederea efectuării operaţiunilor de vămuire a autoturismului la import.
Cu această ocazie, inculpatul a prezentat martorului Pop Aurel, la acea dată inspector vamal la Vama Salonta-Rutier documentele ce dovedeau proprietatea asupra autoturismului, celelalte documente pentru vămuire, inclusiv un certificat de origine pentru autoturismul VW Passat, respectiv certificatul EUR 1 nr.FB 202178 (aflat în original la fila 80 dosar u.p.) cu ajutorul căruia a obţinut vămuirea autoturismului la import în regim preferenţial de plată a taxelor vamale. Astfel, i-au fost calculate taxe vamale în procent de 6 % şi nu de 30 % din valoarea autoturismului, cum s-ar fi întâmplat în lipsa certificatului EUR 1, plătind, conform chitanţei vamale nr.48/21.03.2001 (fila 5 dosar u.p.) suma de 53.858.175 lei vechi.
Ulterior, Direcţia Regională Vamală Oradea a procedat şi în acest caz la controlul „a posteriori” a certificatului EUR 1 trimiţând pentru verificări în Germania certificatul în discuţie. Autoritatea vamală din Germania a comunicat autorităţilor române faptul că certificatul EUR 1 FB 202178 este fals, nefiind emis de autorităţile din Germania. Mai mult decât atât, potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de I.P.J. Bihor- Serviciul Criminalistic, certificatul în discuţie este falsificat, falsul fiind realizat cu ajutorul unui calculator şi a unei imprimante color cu jet de cerneală (filele 75-79 dosar u.p.).
În această situaţie, Direcţia Vamală Oradea a calculat valoarea taxelor vamale în regim normal de vămuire, iar diferenţa pe care inculpatul trebuie să o plătească este de 52.939.943 lei vechi, cu care partea vătămată Direcţia Vamală Oradea s-a constituit parte civilă în cauză (fila 15 dosar u.p.).
Starea de fapt descrisa mai sus s-a reţinut că rezultă din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, respectiv plângerile părţii civile Direcţia Regională Vamală Oradea, copiile chitanţelor vamale şi ale contractelor de vânzare-cumpărare prin care inculpatul a făcut dovada cumpărării autoturismelor în discuţie, adresele Direcţiei Generale a Vămilor prin care se comunică rezultatul verificărilor „ a posteriori” privind certificatele de origine, certificatele EUR 1 falsificate, unul aflat în originar la dosar şi celălalt în copie xerox- originalul nefiind returnat de autoritatea vamală italiană, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, precum şi declaraţiile martorilor Pop Aurel şi Bar Gabriel ,celelalte înscrisuri de la dosar.
Inculpatul a invocat în apărarea sa faptul că el nu s-a prezentat la datele indicate în dosar, la vama Salonta, pentru vămuirea respectivelor autoturisme. Şi-a argumentat poziţia prin aceea că în cursul anului 1998 şi-ar fi pierdut în Oradea buletinul de identitate emis de autorităţile române, astfel că, cineva ar fi uzat de acel act de identitate, în numele său, pentru efectuarea vămuirii celor două autoturisme.
Instanţa a reţinut că această apărare nu poate fi primită şi prin urmare a înlăturat-o. Astfel, inculpatul nu a putut să ofere nici o explicaţie plauzibilă privind împrejurările în care şi-ar fi pierdut (respectiv i s-ar fi furat) în Oradea actul de identitate în anul 1998 şi nici nu a explicat de ce nu a anunţat autorităţile române despre furtul sau pierderea actului de identitate, lucru care ar fi fost firesc în astfel de situaţii. S-a limitat să arate în acest sens că a mai stat în România circa 1 lună după furtul actului de identitate, după care ar fi plecat în Republica Moldova, unde ar fi rămas până în anul 2002, când ar fi plecat în Italia, la sora sa. Dovada acestor împrejurări a dorit să o facă prin audierea martorei Roşca Verginia, sora sa, care ar locui în Italia, dar nu a prezentat-o spre audiere la mai mult de 6 termene de judecată. Se constată că inculpatul nu este consecvent în declaraţii, iniţial arătând că în anul 1998 şi-a pierdut actul de identitate (declaraţia din faţa instanţei de apel-fila 11) pentru ca apoi să susţină că portofelul împreună cu actul de identitate i-ar fi fost furat în Oradea, în acelaşi an( declaraţia dată în faţa primei instanţe cu ocazia rejudecării). Cu privire la împrejurarea că în evidenţele Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră inculpatul nu apare cu intrări-ieşiri din România în zilele de 24.01.2001 şi 21.03.2001, datele întocmiri chitanţelor de vămuire, acest lucru se poate explica prin aceea că cele două autoturisme au fost prezentate de inculpat la vama Salonta venind din interiorul ţării, iar introducerea lor în ţară putea fi făcută de alte persoane. Oricum, martorii Pop Aurel şi Bar Gabriel au declarat că persoana care a prezentat cele două autoturisme spre vămuire este inculpatul RO, acesta fiind cel care le-a prezentat documentele şi a plătit apoi taxele vamale în regim preferenţial, semnând chitanţele emise cu acele ocazii. Ambii martori au declarat, printre altele, că de fiecare dată, inculpatul a fost însoţit la vamă de câte o persoană, care rămânea în autoturism până ce inculpatul îndeplinea formalităţile (filele 49-50 dosar u.p.). Instanţa reţine că inculpatul nu a contestat semnăturile de pe chitanţele în discuţie, la rubrica călător-oficiant.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei, instanţa a reţinut că nu este vorba de o schimbare a încadrării juridice, în sensul art.334 C.p.p., din art.178 din Legea nr.141/1997, în art.273 din Legea nr.86/2006, fiind vorba de aceeaşi infracţiune incriminată de legiuitor iniţial în vechiul cod vamal al României (art.178 din Legea nr.141/1997) iar apoi reincriminată în noul cod vamal al României- Legea nr.86/2006, în art.273, prin preluarea în întregime a vechiului text ce incrimina această infracţiune. Prin urmare, instanţa a reţinut că nu se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei, astfel cum a cerut inculpatul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul fără a-l motiva în scris. Cu ocazia susţinerii orale, apărătorul inculpatului a solicitat admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza să se dispună achitatea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. c C.pr.pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma apelului declarat în cauză cât şi din oficiu, tribunalul a retinut următoarele:
Starea de fapt a fost corect de reţinută de instanţa de fond pe baza probelor administrate în cauză, constând în principal în înscrisuri, coroborate şi cu declaraţiile martorilor. În esenţă, se reţine că inculpatul RO, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a prezentat la autoritatea vamală română, în perioada lunilor ianuarie –martie 2001, în vederea efectuării operaţiunilor de vămuire, două certificate EUR 1 falsificate, cu ajutorul cărora a obţinut vămuirea în regim preferenţial a două autoturisme VW Passat, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 103.238.875 lei vechi.
De asemenea, pedeapsa aplicată a fost just individualizată respectându-se criteriile prevăzute de C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), circumstanţele reale ale comiterii faptei, persoana inculpatului care este fără antecedente penale, precum şi comportamentul acestuia ulterior comiterii faptei, acesta nemaintrând de aproape 9 ani într-un alt conflict cu legea penală. La fel, corect s-a făcut şi aplicarea dispoziţiilor C. pen., pentru argumentele expuse anterior.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei însă, s-au reţinut următoarele:
La momentul comiterii faptei, infracţiunea comisă de inculpat se încadra în dispoziţiile art. 178 din Legea nr. 141/1997. Această lege a fost abrogată prin Legea nr. 86/2006, infracţiunea fiind incriminată în dispoziţiile art. 273.
Dat fiind că de la momentul comiterii faptei şi până în prezent a intervenit o lege nouă, se pune problema legii penale aplicabile. Întrucât atât legea veche cât şi legea nouă reglementează infracţiunea în acelaşi mod, condiţiile de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare prevăzute de legile penale succesive nu sunt diferenţiate, nu se pune problema stabilirii legii penale mai favorabile.
În această situaţie, legea penală aplicabilă raportului juridic născut prin săvârşirea unei infracţiuni sub imperiul unei legi şi judecat sub imperiul alteia care i-a succedat, urmează a fi stabilită în raport cu alte principii care reglementează aplicarea legii penale în timp.
Astfel, potrivit art. 10 C.pen., legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. Din analiza acestui text de lege, reţinem că pentru determinarea legii penale active ceea ce contează este momentul comiterii infracţiunii şi nu momentul judecării conflictului de drept penal.
Apoi, art. 15 alin. 2 din României prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Această formulare dă expresie principiului neretroactivităţii legii, principiu, de altfel, prevăzut şi în art. 11 C.pen.
Art. 12 C.pen. reglementează strict şi limitativ cazurile în care legea penală retroactivează şi anume dezincriminarea (care de fapt este o aplicare a principiului legii penale mai favorabile) şi regimul măsurilor de siguranţă.
În consecinţă, s-a apreciat că legea penală aplicabilă speţei este legea veche, neexistând nici o justificare legală pentru aplicarea legii noi.
