Aplicarea principiului “mitior lex” în cazul pedepselor definitive prezintă unele trăsături distincte în raport cu situaţiile tranzitorii propriu-zise. Astfel, nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este prin ipoteză legea nouă, singura aplicabilă. Ceea ce trebuie stabilit este dacă într-adevăr legea nouă este mai favorabilă. în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000, această condiţie nu este îndeplinită, întrucât modificările aduse Codului penal privesc urmarea infracţiunii (cu referire la cuantumul prejudiciului), şi nu limitele de pedeapsă, care au rămas aceleaşi.
(Decizia nr. 660 din 29 noiembrie 2001 – Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 575 din 27 septembrie 2001, Tribunalul Bucureşti -Secţia a ll-a penală a admis în baza art. 458 raportat la art. 461 lit. d) din Codul de procedură penală şi art. 15 din Codul penal, cu referire la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000, contestaţia la formulată de condamnatul P.D.
S-a redus pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 338/1999 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, la 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 din Codul penal.
S-a anulat mandatul de executare şi s-a dispus emiterea unui nou mandat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că P.D. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. 5 din Codul penal, reţinându-se că prin prejudiciul de 143.637.693 lei s-au produs consecinţe deosebit de grave.
Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000, s-au modificat dispoziţiile art. 146 din Codul penal, prin “consecinţe deosebit de grave” înţelegându-se o pagubă materială de peste 1 miliard de lei.
Instanţa de fond a mai reţinut că prin contestaţie la executare nu se poate proceda la schimbarea încadrării juridice, însă adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000 face aplicabile prevederile art. 15 din Codul penal, cu atât mai mult cu cât pe timpul executării pedepsei condamnatul a avut o comportare bună.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, deoarece în cauză nu sunt incidente prevederile art. 15 din Codul penal.
Apelul este fondat.
Pentru asigurarea aplicării integrale a principiului legii mai favorabile, Codul penal prevede incidenţa acesteia şi în raport cu faptele pentru care s-a aplicat o pedeapsă definitivă în baza unei legi anterioare, indiferent dacă această pedeapsă nu a fost încă executată, se află în curs de executare ori a fost deja executată în întregime.
Aplicarea principiului “mitior lex” în cazul pedepselor definitive prezintă unele trăsături distincte în raport cu situaţiile tranzitorii propriu-zise. Astfel, nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este prin ipoteză legea nouă, singura aplicabilă. Ceea ce trebuie stabilit este dacă într-adevăr legea nouă este mai favorabilă.
în ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2000, această condiţie nu este îndeplinită, întrucât modificările aduse Codului penal privesc urmarea infracţiunii (cu referire la cuantumul prejudiciului), şi nu limitele de pedeapsă, care au rămas aceleaşi.
Instanţa de fond a procedat nelegal deoarece a menţinut încadrarea juridică şi a aplicat o pedeapsă conform textului legii noi, având însă în vedere o altă încadrare juridică, prin înlăturarea “consecinţelor deosebit de grave” şi raportarea la un alt alineat al art. 215 din Codul penal.
Procedând astfel, instanţa de fond a încălcat şi dispoziţiile art. 461 lit. d) din Codul de procedură penală, care vizează cauzele de micşorare a pedepsei, contestaţia la executare neputând duce la modificarea unor aspecte ce ţin de fondul pricinii (fapta şi vinovăţia condamnatului).
Aşa fiind, admiţând apelul în baza prevederilor art. 379 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea va desfiinţa sentinţa şi, rejudecând, va respinge ca nefondată contestaţia la executare, deoarece nu există o lege nouă mai favorabilă, conform art. 15 din Codul penal, în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. 5 din Codul penal.
NOTE:
1. După o serie de inconsecvenţe, jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti pare a se fi cristalizat în acest sens, pe care îl considerăm corect, în raport şi de motivarea dată problemei de drept ridicate.
2. Decizia nr. 660 din 29.11.2001 a rămas definitivă, la 12.06.2002, prin Decizia penală nr. 2731 din 29.05.2002 a Curţii Supreme de Justiţie, prin care s-a respins ca nefondat recursul condamnatului.
