Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ori a acordat mai mult decât s-a cerut (ultra petita), sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut (minus petita).
Conform normei procedurale arătate, admiterea acestei căi de retractare este condiţionată de omisiunea instanţei de a soluţiona integral obiectul cererilor deduse judecăţii, de reclamant – prin acţiunea principală formulată, de pârât – prin cererea reconvenţională, precum şi de oricare din părţile promotoare ale cererilor de intervenţie ori de chemare în garanţie.
Neanalizarea unei excepţii invocate de pârât prin întâmpinare sau prin concluzii scrise, prin care s-a susţinut nulitatea convenţiilor părţilor, întemeiată pe cauza ilicită a acestora, constituie un mijloc de apărare, iar nu un capăt de cerere, partea interesată putând uza de cafea de atac a recursului, iar nu de revizuire.
(Decizia nr. 1031 din 27 august 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin acţiunea formulată, reclamantul V.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii D.G. şi R.L.M. să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat la 28.08.1997, rezoluţiunea convenţiei încheiate la 14.05.2001, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâţilor la restituirea sumelor încasate.
Prin Sentinţa civilă nr. 2982 din 01.03.2002, Tribunalul Bucureşti a respins excepţia prescrierii dreptului material la acţiune şi a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul. Prin Decizia civilă nr. 739 din 22.05.2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a comercială a modificat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a admis, în parte, acţiunea precizată, a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 28.08.1997 şi a convenţiei din 14.05.2001 şi a obligat pe fiecare pârât la plata unei sume de bani, reprezentând preţ acţiuni şi despăgubiri contractuale.
împotriva deciziei instanţei de recurs, pârâţii au promovat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, susţinând, în esenţă, că instanţa de control judiciar nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv nulitatea absolută a convenţiilor, cu toate că la fond, atât prin întâmpinare, cât şi prin concluzii scrise, s-a invocat această nulitate, întemeiată pe cauza ilicită a celor două înţelegeri contractuale în litigiu.
Conform art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs qtunci când evocă fondul se poate cere dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Textul de lege invocat se referă numai la obiectul cererii de chemare în judecată, deci la pretenţiile concrete formulate de reclamant în acţiunea principală, de pârât în cererea reconvenţională, de oricare din părţile iniţiale în cererea de intervenţie forţată sau de terţul intervenient în cererea de intervenţie voluntară.
Ipoteza avută în vedere de revizuent, nepronunţarea asupra unui lucru cerut, are în vedere numai situaţia în care instanţa a omis să soluţioneze un capăt de cerere, şi nu cazul când instanţa nu a analizat excepţia invocată de pârât în întâmpinarea depusă la fond sau în cadrul notelor scrise, aceasta constituind un mijloc de apărare, şi nu un capăt de cerere, faţă şi de împrejurarea că nu s-a formulat cerere reconvenţională.
în condiţiile în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unei excepţii invocate prin întâmpinare, partea interesată poate exercita recurs.
în consecinţă, faţă de considerentele reţinute, Curtea a constatat cererea de revizuire nefondată şi a respins-o conform art. 322 pct. 2 din şi art. 326 din Codul de procedură civilă.
