Prin decizia nr. 543 din 5.09.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, a fost casată sentinţa nr. 769 din 22.05.2001 a Tribunalului Prahova şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut că Tribunalul Prahova a soluţionat în mod greşit excepţia de necompetentă materială, pe care a admis-o, declinând competenţa în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 321 din O.U.G. nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999, numai cererile care au ca obiect operaţiuni sau acte privind procesul de privatizare sunt de competenţa curţii de apel şi se judecă de urgenţă şi cu precădere. în speţă, însă, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect operaţiuni de comerţ, respectiv vânzarea-cumpărarea de acţiuni, care fiind o cerere de drept comun atrage competenţa materială a tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a din (decizia nr. 543 din 5.09.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti).
Notă: Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial nr. 25 din 28.03.2002, conţine în Capitolul VII, dispoziţii privind soluţionarea litigiilor. Art. 40 alin. 1 din menţionatul act normativ dă în competenţa tribunalului, ca instanţă de fond cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut în aceeaşi lege sau în O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare.