Comportarea sinceră în cursul procesului penal poate fi considerată circumstanţă atenuantă, în raport de lucrările şi materialul probator din dosarul cauzei.
împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, după ce a fost prins în flagrant, iar identitatea reală i s-a stabilit numai în urma verificărilor, nu poate fi considerată ca fiind o circumstanţă atenuantă.
(Sentinţa nr. 394 din 5 martie 2003 – Secţia 1 penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1825 din 6.11.2002, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul L.M. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. e) din Codul penal.
în baza art. 293 din Codul penal, l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) – art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – 64 din Codul penal.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului, s-a dedus prevenţia la zi, s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 20.09.2002, în jurul orei 15,00, inculpatul, aflându-se în apropierea unui chioşc Rodipet, observând că vânzătoarea nu era înăuntru, a pătruns în interiorul chioşcului, de unde a sustras o cutie de carton, după care a traversat strada în fugă, fiind surprins de lucrătorii de poliţie şi somat să se oprească. După câteva minute acesta s-a oprit din alergare şi s-a predat organelor de poliţie.
Audiat fiind, inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei şi că se numeşte I.A.L, indicând domiciliul şi datele de stare civilă, dar, după verificarea datelor declarate, s-a constatat că acesta şi-a declinat o identitate falsă.
împotriva acestei soluţii a declarat apel inculpatul, care a solicitat reducerea pedepselor care i-au fost aplicate, faţă de circumstanţele sale personale.
Prin Decizia penală nr. 58/A din 17.01.2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia a ll-a penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, s-a dedus prevenţia la zi şi a fost obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat că instanţa de fond a făcut o judicioasă individualizare a pedepselor aplicate, fiind avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege pentru infracţiunile săvârşite, gradul de pericol social al infracţiunilor, valoarea prejudiciului, acoperit prin restituire de către persoana inculpatului, care a avut o atitudine sinceră, dar care are antecedente penale, ceea ce denotă perseverenţă infracţională.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul L.M., pentru motivul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 14 din Codul de procedură penală, în sensul că pedeapsa aplicată este prea aspră în raport de valoarea mică a prejudiciului, atitudinea sinceră şi circumstanţele personale.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru cele două infracţiuni săvârşite, precum şi a pedepsei rezultante, s-a făcut cu respectarea art. 72 din Codul penal, luându-se în considerare gradul de pericol social concret al celor două infracţiuni, împrejurările concrete în care faptele au fost comise şi circumstanţele personale.
Astfel, pedepsele aplicate reprezintă limitele minime speciale prevăzute de lege pentru cele două infracţiuni, iar pentru a se putea reduce ar fi necesară reţinerea în favoarea inculpatului a unei circumstanţe atenuante.
Analizând judicios circumstanţele reale şi personale, cele două instanţe, de fond şi de apel, au constatat corect că nu sunt împrejurări care să poată fi considerate circumstanţe atenuante în cauză. Faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, după ce a fost prins în flagrant şi s-a stabilit prin verificări identitatea reală a acestuia, nu poate fi considerat ca fiind o circumstanţă atenuantă.
în consecinţă, Curtea a apreciat că pedepsele aplicate inculpatului au fost corect individualizate şi apte să realizeze scopul preventiv-educativ, prevăzut de art. 52 din Codul penal, şi a respins recursul inculpatului ca nefondat.
