C. civ., art. 1361
între părţi a intervenit contractul nr. 153/2002, în executarea căruia reclamanta a predat pârâtei diferite cantităţi de bere, cantităţi pentru care pârâta a plătit doar parţial preţul.
Problema restanţelor în plata preţului şi a unor întârzieri în restituirea ambalajelor a stat în atenţia părţilor, acestea tăcând o verificare comună la I septembrie 2004, ocazie cu care au stabilit că pârâta datorează suma de 3.076.815.933 Ici (ROL) cu titlu de preţ neplătit şi suma de 530.491.488 lei (ROL) pentru nerestituirea ambalajului primit odată cu berea. Mai mult. prin anexa 1 la procesul-verbal din 1 septembrie 2004. părţile convin plata eşalonată a sumei de 3.076.815.933 lei (ROL) în opt rate. de la 30 septembrie 2004. ultima rată la 30 aprilie 2005. Tot astfel, pentru garanţia aferentă ambalajului de bere (530.491.488 ROL), plata acestei sume urma să se facă „cel mai târziu” la data de 30 aprilie 2005.
întrucât pârâta nu a produs dovada contrară (de exemplu, că la verificarea din 1 septembrie 2004 s-ar fi comis vreo eroare ori că a plătit vreo sumă din cea datorată la 1 septembrie 2004), Tribunalul arbitral a reţinut că suma datorată cu titlu de rest de preţ este cea stabilită în comun de părţi la 1 septembrie 2004. Deoarece pârâta nu a respectat
nici noile scadenţe de plată convenite prin anexa 1 la procesul-verbal din 1 septembrie 2004 (plata în opt rate lunare, începând cu 30 septembrie 2004 şi terminând cu 30 aprilie 2005), în raport cu dispoziţiile art. 1391 C. civ., pârâta a fost obligată la plata diferenţei de preţ (3.076.815.933 ROL. respectiv 307.681.59 RON).
Potrivit stipulaţiilor contractuale (alin. ultim de la Capitolul „Preţ şi modalitate de plată”), întârzierea în plata preţului atrage plata unor penalităţi de 0,3% pe zi de întârziere. Faţă de noile termene de plată convenite de părţi prin anexa I la procesul-verbal din 1 septembrie 2004 (lunar de la 30 septembrie 2001 până la 30 aprilie 2005), penalităţile de întârziere calculate până la 1 septembrie 2007 însumează 140.000 lei (RON). Susţinerea pârâtei privitoare la erorile de calcul cfectuate de reclamantă nu a putut fi reţinută, întrucât nu a individualizat şi nici nu a precizat ce erori s-au comis. în atare situaţie, deoarece pârâta nu a justificat întârzierile în plata acestor penalităţi prin împrejurări de natură să o exonereze de răspundere, a fost obligată şi la plata respectivelor penalităţi.
Sentinţa arbitrală nr. 119 din 2 iunie 2008