Prin sentinţa civilă nr. 2328/3.04.2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 în dosarul
nr. 9599/303/2007 a fost admisă excepţia de necompetenţă generală a instanţelor
judecătoreşti în ce priveşte capătul de cerere privind nulitatea documentaţiei cadastrale
formulat de reclamantul PI în contradictoriu cu pârâţii AG şi AA şi OFICIUL DE
şi PUBLICITATE IMOBILIARĂ pe considerentul că acest înscris nu reprezintă un act juridic
care să prevadă drepturi şi obligaţii şi care să fie supus anulării în instanţă pentru
nerespectarea dispoziţiilor legale edictate pentru încheierea lui valabilă, ci reprezintă
un act tehnic prin care se realizează identificarea, măsurarea şi descrierea imobilelor.
Întrucât un asemenea act nu generează raporturi juridice atrage implicit şi necompetenţa
generală a instanţelor de a soluţiona o cerere în constatarea nulităţii unei astfel de
documentaţii.
Prin decizia nr. 1024A/19.09.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti-secţia a IV a civilă,
a fost admis apelul declarat de reclamantul apelant cu consecinţa trimiterii cauzei spre
rejudecare, apreciindu-se că instanţa de fond nu putea refuza soluţionarea cererii pe
motivul că documentaţia cadastrală nu are calitatea de act juridic având în vedere că,
în lipsa unor dispoziţii speciale privind legalitatea menţiunilor din documentaţia
cadastrală din Legea nr. 7/1996 instanţa era obligată să soluţioneze cererea în baza
normelor de drept comun. Instanţa de control judiciar a apreciat că o verificare a
documentaţiei cadastrale privind realitatea menţiunilor conţinute de aceasta în legătură
cu proprietăţile părţilor şi proprietatea comună aflată în litigiu este o condiţie
esenţială şi priveşte legalitatea înscrierii bunului în cartea funciară.
Decizia astfel pronunţată este criticabilă, întrucât în cauză ar fi fost incidente
prevederile art. 109 alin.2 cod procedură civilă raportat la norma specială edictată
prin art. 11 alin. 6 din Legea nr. 7/1996 potrivit căreia contestaţiile cu privire la
exactitatea datelor comunicate prin lucrările de cadastru, însoţite de documente
doveditoare, pot fi prezentate de deţinători, în scris, în termen de 60 de zile de la
înştiinţarea scrisă, oficiului teritorial care le va soluţiona în termen de 30 de zile.
Cei nemulţumiţi de modul de soluţionare a contestaţiilor de către oficiul teritorial
pot face plângere la judecătoria în a cărei rază de competenţă teritorială se află
imobilul, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezultatelor, inadmisibilitatea
vizând o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, calificată de altfel prin legea
specială ca având natura unei plângeri şi care nu înfrânge art. 6 din Convenţia Europeană
a drepturilor Omului de vreme ce protecţia concretă, efectivă a dreptului se realizează
prin supunerea analizei acestuia decurgând din exercitarea plângerii, cale prin care
partea interesată are accesul efectiv la instanţă.
