În motivare au arătat că au formulat notificare în conformitate cu Legea nr. 10/2001, care se referă la bunurile (mărfurile) ce au aparţinut tatălui acestora, în calitate de unic comerciant, ce a funcţionat într-un spaţiu închiriat.
Activitatea magazinului a fost suspendată temporar pentru 30 de zile la data de 7 mai 1949, în baza unei scrisori din 11 mai 1949 a Ministerului Alimentaţiei şi Comerţului.
Mărfurile inventariate la 10 mai 1949, când a fost resigilat magazinul de către organele administraţiei locale, au făcut obiectul unei propuneri de vânzare către stat pentru un procent de 15% din valoarea mărfurilor, prin magazinul de stat Oltenia din Craiova. În urma refuzului de a primi această ofertă, mărfurile au fost preluate în mod abuziv în custodie de către magazinul de stat Oltenia, la data de 24.09.1949, preluarea făcându-se cu proces verbal şi inventar.
Prin sentinţa civilă nr.374 din 02 decembrie 2008, pronunţată în dosar nr.15384/63/2008, Tribunalul Dolj a respins contestaţia formulată de reclamanţii P.V.G. şi P.V.C.E., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Craiova, prin Primar.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constatat următoarele :
Temeiul de aplicare al Legii 10/2001, lege cadru în materia restituirii bunurilor preluate abuziv de statul român în perioada 1940 – 1989, include în primul rând bunurile imobile, astfel cum sunt definite prin art. 6 alin 1, respectiv terenuri cu sau fără construcţii, cu oricare din destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv.
Cu privire la bunurile mobile, măsurile reparatorii vizează două situaţii limitativ prevăzute de Legea 10/2001, republicată, în care persoanele îndreptăţite pot beneficia de acestea, reclamanţii neregăsindu-se în niciunul din cazuri (art.6 alin.1 şi 2 din Lg. 10/2001).
O situaţie este cea a bunurilor mobile devenite imobile prin încorporare în construcţii, iar cea de a doua situaţie este aceea în care utilajele şi instalaţiile au fost preluate abuziv de către stat sau persoane juridice odată cu imobilul. În consecinţă, deşi reclamanţii au depus la dosar înscrisuri pentru dovedirea preluării abuzive a mărfurilor, tribunalul a constatat că notificarea a fost soluţionată conform dispoziţiilor legii invocate, actul administrativ-jurisdicţional fiind legal şi temeinic.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii P.V.G. şi P.V.C.E., considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică deoarece sunt nemulţumiţi de timpul în care s-a produs soluţionarea notificării de către Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Lg. 10/2001, după 7 ani de la momentul notificării, iar pe de altă parte instanţa nu a făcut corect aplicarea dispoz. art. 11 din Lg. 10/2001, având în vedere că mărfurile au fost confiscate şi vândute ca urmare a exproprierii lor de către stat.
Consimţământul autorului lor la preluarea mărfurilor s-a dat prin constrângere, iar ca urmare a obiecţiunilor formulate de acesta, a fost condamnat penal. S-a considerat, de asemenea, că în cauză sunt aplicabile dispoz. art. 47 din Lg. 10/2001, Normele Metodologice adoptate prin HG 498/2003, precum şi HG 250/2007.
Criticile formulate nu sunt întemeiate.
În cauză, nu îşi găsesc aplicarea dispoz. art. 11 din Lg. 10/2001, având în vedere că acest text de lege se referă în mod expres la bunuri imobile expropriate şi nu la bunuri mobile, aşa cum sunt cele care fac obiectul notificării formulate de apelanţi.
Bunurile care fac obiectul notificării se regăsesc în procesul verbal de preluare din 24.09.1959, precum şi în actul de vânzare-cumpărare, toate constituind bunuri mobile: chei franceze, cuţite pentru bucătărie, rulete de oţel, lacăte, chei, etc., toate aceste bunuri fiind valorificate prin sectorul de stat. Bunurile enumerate se încadrează în categoria bunurilor definite ca bunuri mobile prin art. 473 (sunt mobile prin natura lor corpurile care se pot transporta de la un loc la altul).
Atât prin HG 498/2003, cât şi prin HG 250/2007, privind Normele Metodologice de Aplicare a Lg. 10/2001, nu se face nicio referire la bunuri mobile, aşa cum susţin reclamanţii apelanţi, dimpotrivă legea precizează că, prin sintagma „imobilele expropriate” s-a avut în vedere această categorie de bunuri, indiferent de legea prin care s-a făcut exproprierea în perioada de referinţă şi indiferent de calificarea titlului în temeiul căruia acestea au fost expropriate.
De altfel, prin art. 6 din Lg. 10/2001, sunt definite bunurile imobile, în sensul legii, ca fiind terenurile cu sau fără construcţii cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii.
Prin urmare, legea se referă numai la restituirea bunurilor mobile care sunt devenite imobile prin încorporare, în alin. 2 al textului de lege specificându-se utilajele şi instalaţiile preluate odată cu construcţiile, ceea ce nu este cazul mărfurilor ce au făcut obiectul preluării de către stat de la autorul reclamanţilor, acestea neputând intra în categoria bunurilor imobile prin încorporare.
Legea are în vedere bunurile imobile, aşa cum sunt definite prin art. 462 Cod civil şi următ. (bunuri imobile prin natura lor sau, prin destinaţia lor, sau prin obiectul la care ele se aplică). Bunurile imobile prin destinaţie se referă la bunurile mobile aflate într-un raport de accesorietate cu bunurile imobile, concretizat fie printr-o legătură materială, fie printr-o legătură intelectuală, astfel încât formează un tot unitar.
Chiar dacă art. 47 din Lg. 10/2001 nu mai foloseşte sintagma ”bunuri imobile”, ci numai bunuri preluate în mod abuziv, atât timp cât prin art. 1 şi 6 din lege se definesc bunurile ce sunt preluate în mod abuziv, iar acestea sunt numai bunuri imobile sau bunuri mobile prin încorporare în construcţii, această normă nu are aplicare decât cu privire la această categorie de bunuri care face obiectul Lg. 10/2001.
Este reală susţinerea apelanţilor că preluarea acestor bunuri s-a făcut de către stat în mod abuziv, dar neexistând o lege specială pentru repararea prejudiciului suferit prin preluarea abuzivă a acestui gen de bunuri mobile (mărfuri vandabile), reclamanţii aveau la îndemână acţiunea de drept comun, în revendicare, conform art. 480 Cod civil.
Faptul că a durat foarte mult soluţionarea notificării de către organele administrative, nu este o critică care vizează activitatea de judecată şi instanţa nu are abilitarea de a se pronunţa asupra acestei critici.
Urmează ca, aplicând art. 296 Cod pr. civ., să se respingă ca nefondat apelul.
