Cauta in aceasta categorie:

Individualizarea judiciară a executării pedepsei.

Individualizarea judiciară a executării pedepsei. Individualizarea pedepsei nu presupune doaranalizarea aspectelor favorabile inculpatului, aşa cum acesta a solicitat, atât în cadrulapelului cât şi în faţa instanţei de recurs, ci a tuturor celorlalte criterii stabilite înart.72 Cod penal, care privesc circumstanţele comiterii faptei, gravitatea acesteia şiurmările produse, ori care s-ar fi putut produce, împrejurările care determinăatenuareasau agravarea...

Citeste mai mult...

Individualizarea greşită a pedepsei. Ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului

Prin sentinţa penală nr. 206/2002 a Judecătoriei Mizil, s-a dispus condamnarea inculpatului N.J. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 şi 3 Cod penal, şi respectiv la 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 38 alin. 1...

Citeste mai mult...

Individualizarea greşită a pedepsei. încadrare juridică greşită a faptei

Prin sentinţa penală nr. 90/2003 a Judecătoriei Câmpina, menţinută prin decizia penală nr. 339/2003 a Tribunalului Prahova, s-a dispus condamnarea inculpatului O. A. la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal. Totodată, s-a dispus condamnarea...

Citeste mai mult...

Individualizarea greşită a pedepsei Infractiuni cu carduri Suspendarea condiţionată a executării pedepsei

C.A. Ploieşti, decizia nr. 293 din 16 iunie 2003 Prin sentinţa penală nr. 118/2003 a Tribunalului Dâmboviţa, s-a dispus condamnarea inculpatului G.F. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi punere în circulaţie de instrumente de plată electronice falsificate, prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, şi la două pedepse de...

Citeste mai mult...

Individualizarea greşită a executării pedepsei Individualizare

Prin Decizia penală nr. 169/A din 17.09.2008, Tribunalul Vaslui a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad împotriva Sentinţei penale nr. 251 din 9.05.2008 pronunţată în dosarul penal nr. 405/189/2007. Judecătoria Bârlad aplicase inculpatului o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu...

Citeste mai mult...

Individualizarea corespunzatoare a pedepsei si a modalitatii de executare a acesteia in conformitate cu criteriile prev de art. 72 cod penal. Infracţiuni

modalitatii de a acesteia in conformitate cu criteriile prev de art. 72 cod penal. Dosar nr 14596/233/2008 Prin decizia penală nr. 187/ 09.04.2009 a T r i b u n a l u l ui Galati S-a hotarat: Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C G, în prezent deţinut la Penitenciarul Galaţi, împotriva sentinţei penale nr. 144/23.01.2009...

Citeste mai mult...

Individualizare pedepse. Aplicabilitatea art.8 din CEDO în aprecierea pedepsei aplicate inculpatului. Acordarea de daune morale Individualizare

În baza art.180 alin 2 Cp a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În baza art.192 alin 1 Cp a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza art.33 lit.a Cp raportat la...

Citeste mai mult...

Individualizare pedeapsă; aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C.proc.pen. în faza apelului penal; concurs de circumstanţe şi stări de atenuare şi agravare a pedepsei. Asistenţă juridică; amenda aplicată apărătorului ales; posibilitatea de a mai exercita cal

Asistenţă juridică; amenda aplicată apărătorului ales; posibilitatea de a mai exercita cale de atac odată cu fondul cauzei. Prin sentinţa penală nr. 3133 din 23.11.2010 a Judecătoriei Iaşi, dată în dosar nr. 18850/245/2010, au fost condamnaţi: - inculpatul M. N.D., pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie”, prev. şi ped. de art.211 alin.1, alin.2 lit.b) şi c) şi alin.2...

Citeste mai mult...

Individualizare pedeapsa. Neplata pensie de intretinere.

Prin decizia penală nr. 388 din data de 5 mai 2003 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi privind pe inculpatul I.M.V. S-a casat decizia penală nr. 1131 din 23 octombrie 2002 a Tribunalului Galaţi cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Pentru a decide astfel, s-a...

Citeste mai mult...

Individualizare pedeapsă, circumstanţe reale şi personale InfracţiuniProprietate privatăIndividualizareMinoriRecidivă. Concurs de infracţiuni. Pluralitate intermediarăInfracţiuni contra proprietăţii

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele: În noaptea de 28/29.03.2009, inculpatul major C.Ş.B. a mers la discoteca organizată în satul Ş., unde a consumat băuturi alcoolice. În jurul orei 3.30, acesta a plecat de la discotecă, aflat în stare de ebrietate, împreună cu martorul D., îndreptându-se spre domiciliu. La aproximativ 150 de...

Citeste mai mult...

Individualizare pedeapsa Infracţiuni

R O M Â N I A JUDECĂTORIA CONSTANŢA SECTIA PENALA SENTINTA PENALA NR. 1229 Şedinţa publica de la 11.11.2010 Ministerul Public a fost reprezentat de procuror UUU din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa Pe rol soluţionarea cauzei penale privind pe inculpaţii AA, trimis in juecata pentru savarsirea infractiunii prev. si ped. de art. 211 al. 1, 2 lit....

Citeste mai mult...

Individualizare judiciară. Procedură simplificată. Cazul de casare prev de art.385/9 pct.14 C.p.pen

Art.87 al.1 OUG nr.195/2002 Art. 52, art.57, art.81 Cod penal Art. 320/1, art.385/9 pct.14 Cod de procedură penală Gradul de pericol social al faptei săvârşite de către inculpat nu judtifică suspendarea condiţionată, ci, dimpotrivă, executarea prin privare de libertate, potrivit art.57 C.pen. Aceasta, deoarece, pedeapsa nu-şi mai atinge finalitatea înscrisă în art.52 C.pen (constrângerea, reeducarea...

Citeste mai mult...

Individualizare Individualizare

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău înregistrat sub nr. 32/D/2008 a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi trimis în judecată inculpatul T.F. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 2 al.1 şi art. 4 al.1 din Legea 143/2000 modificată prin Legea 522/2004, cu aplicarea art. 41 al. şi art. 33 lit....

Citeste mai mult...

Individualizare greşită a pedepsei. Circumstanţe atenuante

Prin sentinţa penală nr. 250/2002 a Tribunalului Buzău, s-a dispus condamnarea inculpatului Z.I. la 5 ani închisoare şi 2.500.000 amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat în forma tentativei, prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. i) Cod penal, şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321...

Citeste mai mult...

INDIVIDUALIZARE A PEDEPSELOR. CRITERII Individualizare

CRITERII Inculpatul L.V a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr.l32/2005 a Judecătoriei Piatra Neamţ cu suspendarea executării, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, prevăzută de art. 79 al. 1 din O.U.G. 195/2002,...

Citeste mai mult...

INDIVIDUALIZARE – INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A PEDEPSEI- CRITERII . Individualizare

In cazul aceluiaşi inculp.s-a dispus incetarea procesului penal prin impăcarea părţilor pentru o altă infractiune de violare de domiciliu – art.l92 alin.l.C.p. Prin aceiaşi sentinţă penală s-a dispus revocarea suspendarii conditionate a executării pedepsei de l an inchisoare aplicată inculpatului D.G.prin s.p.766/l.iulie 2004 a Judecătoriei Caracal, rămasă definitivă prin neapelare la l4.iulie 2004, în urma cumulului...

Citeste mai mult...

Indeplinirea dispoziţiilor art.260 alin.2 C.p. Retragerea mărturiei mincinoase are ca efect nepedepsirea făptuitorului dacă, în cauzele penale intervine mai înainte de a

MATERIE PENALĂ Sentinţa penală nr. 502/25.09.2007 Indeplinirea dispoziţiilor art.260 alin.2 C.p. Retragerea mărturieimincinoase are ca efect nepedepsirea făptuitorului dacă, în cauzelepenale intervine mai înainte de a fi pronunţată o hotărâre sau de a sefi dat o soluţie ca urmare a acelei mărturii ( în speţă trimiterea înjudecată a inculpatului prin rechizitoriu). Prin sentinţa penală nr.502/25.09.2007 a Judecătoriei Tecuciîn...

Citeste mai mult...

Îndeplinirea condiţiilor si cazurilor in care se dispune arestarea preventivă. Respingerea recursului inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Arest preventiv

În baza art.149 ind.1 alin.10 C.pr.pen. cu aplicarea art.148 alin.1 lit.d şi f C.pr.pen. s-a dispus arestarea preventivă, a inculpatelor: - B E M, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - furt calificat, prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e, alin.2 lit.b C.p. şi - furt calificat, prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, e C.p. ambele cu aplic. art.37...

Citeste mai mult...

Îndeplinirea conditiilor legale pentru constatarea reabilitarii judecatoresti. Reabilitare (de drept sau judecătorească)

Tip: sentinta penala Nr./data: 157 din 12.11.2008 Domeniu asociat: Reabilitare judecatoreasca. Titlu: Îndeplinirea conditiilor legale pentru constatarea reabilitarii judecatoresti. Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Corabia la data de 17.09.2008 sub nr. 1731/213//2008, petentul condamnat G. D., a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna reabilitarea sa pe cale...

Citeste mai mult...