Cauta in aceasta categorie:

CONTRACT DE LEASING. INVESTIRE CU FORMULĂ EXECUTORIE

Investirea cu formulă a unui contract de leasing revine judecătoriei, potrivit art. 376 alin. (1), 374, 373 şi art. 400 alin. (2) C.pr.civ. Calificarea contractului de leasing ca fiind de natură comercială şi nu civilă nu este de natură a atrage competenţa materială a tribunalului, pentru că nu se pot aplica regulile de competenţă stabilite...

Citeste mai mult...

PROCEDURA SOMAŢIEI DE PLATĂ. NEAPLICAREA DISPOZIŢIILOR LEGII NR. 469/2002 PRIVIND UNELE MĂSURI PENTRU ÎNTĂRIREA DISCIPLINEI CONTRACTUALE ÎN LIPSA CONTRACTELOR COMERCIALE

Invocarea dispoziţiilor Legii nr. 469/2002 în lipsa unui contract comercial, pentru acordarea penalităţilor în procedura somaţiei de plată este nelegală câtă vreme art. 4 din lege prevede în mod expres că în contractele încheiate, părţile contractante vor prevedea că, în cazul neîndeplinirii în termen de 30 de zile de la data scadenţei a obligaţiilor prevăzute în...

Citeste mai mult...

ORDONANŢĂ PREŞEDINŢIALĂ. SUSPENDAREA VÂNZĂRII ACŢIUNILOR PRIN LICITATIA ORGANIZATĂ DE A.P.A.P.S. COMPETENTA TERITORIALĂ POTRIVIT ART. 581 ALIN. 2 C.PR.CIV. Şl NU CONFORM ART. 8 C.PR.CIV

Cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de o societate cu sediul în Bistriţa, pentru suspendarea vânzării de acţiuni organizată de A.P.A.P.S. - Sucursala Regională Nord- Vest Cluj, este de competenţa teritorială a Tribunalului Cluj, potrivit art. 10 pct. 4 şi art. 581 alin. 2 C.pr.civ. Art. 8 C.pr.civ. conform căruia cererile îndreptate împotriva statului sunt de competenţa...

Citeste mai mult...

STABILIREA TAXEI DE TIMBRU PRIN ÎNCHEIERE PREMERGĂTOARE. CALE DE ATAC. ART. 282 ALIN. 2 C.PROC.CIV

Dispoziţia instanţei privind stabilirea taxei de timbru, printr- o încheiere premergătoare, nu poate fi atacată decât odată cu fondul, potrivit art. 282 alin.2 C.pr.civ. Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 66 din 17 decembrie 2003 Prin încheierea din 23 octombrie 2003 a Tribunalului Maramureş, instanţa a pus în vedere reclamantei S.C. Marcons S.A. Baia Mare să...

Citeste mai mult...

IMOBIL CUMPĂRAT LA LICITATIE. CUMPĂRĂTOR EVINS. RESTITUIREA PREŢULUI ACTUALIZAT. ADMISIBILITATEA REZOLUŢIEI CONVENŢIEI. PROCES VERBAL DE ADJUDECARE

Vânzarea-cumpărarea imobilelor la licitaţie şi eliberarea procesului verbal de adjudecare este un act juridic prin care s-au născut drepturi şi obligaţii în sarcina ambelor părţi, de aceea rezoluţiunea este posibilă. Cumpărătorul fiind evins, prin constatarea nulităţii contractului de ipotecă constituit asupra imobilului vândut, are dreptul la restituirea preţului reactualizat la data restituirii prestaţiei. Secţia comercială şi de ...

Citeste mai mult...

RĂSPUNDEREA MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE. TEMEIUL. NEPLATA OBLIGAŢIILOR FISCALE

Pentru admiterea cererilor creditorilor şi obligarea administratorului debitorului la plată, în condiţiile prevăzute de art. 124 al Legii nr. 64/1995 judecătorul-sindic a avut în vedere doar nerespectarea obligaţiilor fiscale, privind plata creanţelor bugetare, de către debitorul în procedură. Pentru admiterea cererilor creditorilor şi obligarea administratorului debitorului la plată, în condiţiile prevăzute de art. 124 al Legii...

Citeste mai mult...

RĂSPUNDEREA ADMINISTRATORULUI. ACŢIUNE TARDIVĂ. LIPSA PROBELOR

Aplicarea prevederilor art. 124 din Legea nr. 64/1995 faţă de membrii organelor de conducere ale societăţii comerciale debitoare, pentru săvârşirea faptelor prevăzute în alin.1 lit. a) - g), poate fi efectuată numai înainte de închiderea procedurii. Cererea ulterioară va fi respinsă ca tardivă. Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 469 din 18 martie 2003 Prin...

Citeste mai mult...

RĂSPUNDEREA MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE. ADMINISTRATORI. NEŢINEREA EVIDENŢEI CONTABILE CONFORM LEGII. CONSTATĂRILE CUPRINSE ÎN RAPORTUL LICHIDATORULUI.

Constatările cuprinse în raportul lichidatorului, în sensul că debitorul nu a ţinut contabilitatea conform legii şi nu a reconstituit-o corect şi complet după ce i-a fost acordat un termen în acest scop, constituie dovezi pe care se poate întemeia concluzia judecătorului-sindic privind răspunderea administratorilor în baza dispoziţiilor art. 124 din Legea nr. 64/1995. Secţia comercială şi...

Citeste mai mult...

RĂSPUNDEREA MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE. CAUZE OBIECTIVE, NEIMPUTABILE. SCĂDEREA COMENZILOR. BLOCAJUL FINANCIAR

Nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 124 al Legii nr. 64/1995 în situaţia în care a fost efectul unor cauze neimputabile, cum sunt scăderea comenzilor pe piaţa internă şi a celor pentru export şi blocajul financiar datorat imposibilităţii încasării propriilor creanţe, (art. 124 din Legea nr. 64/1995) Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 2134...

Citeste mai mult...

RĂSPUNDEREA MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE. FAPTELE ENUMERATE ÎN ART. 124 ALIN. (1). CAUZE EXCLUSIVE. FUNCŢIE CONTRIBUTIVĂ. CONJUGAREA CU ALTE FAPTE SAU ÎMPREJURĂRI

Din textul alin. (1) al art. 124 rezultă că faptele enumerate la lit a) - g) sunt de natură să contribuie la ajungerea debitorului în stare de . Termenii utilizaţi - „au contribuit la" au semnificaţia conform căreia faptele enumerate nu trebuie să constituie cauze exclusive ale ajungerii debitorului în stare de insolvenţă, ci să aibă...

Citeste mai mult...

RĂSPUNDEREA ADMINISTRATORULUI. TINEREA INCORECTĂ A CONTABILITĂŢII SOCIETĂTII. INTERES PROPRIU

Ţinerea contabilităţii în mod necorespunzător, precum şi înstrăinarea în interes propriu a două automobile din patrimoniul societăţii justifică atragerea răspunderii administratorului pentru pasivul societăţii, conform prevederilor art. 124 lit. a) şi d) din Legea nr. 64/1995. Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 687 din 22 aprilie 2003) Prin sentinţa civilă nr. 85 din 15 ianuarie...

Citeste mai mult...

REORGANIZARE JUDICIARĂ Şl FALIMENT. RĂSPUNDEREA ADMINISTRATORULUI. CERERE FORMULATĂ ULTERIOR ÎNCHIDERII PROCEDURII. CONTESTATIE. ADMISIBILITATE

Instanţa nu poate dispune ca o parte din pasivul societăţii cu răspundere limitată să fie suportată de către administratorul care a contribuit la aducerea societăţii în încetare de plăţi în cazul în care o astfel de cerere a fost formulată ulterior închiderii procedurii, (art. 124, 125 din Legea nr. 64/1995). Secţia comercială şi de administrativ, decizia...

Citeste mai mult...

ÎNCHIDEREA PROCEDURII DE REORGANIZARE JUDICIARĂ. INADMISIBILITATE. INCERTITUDINEA PLĂTII INTEGRALE A UNEI CREANŢE

închiderea procedurii de reorganizare judiciară conform dispoziţiilor art. 117 alin. (2) al Legii 64/1995 este inadmisibilă în condiţiile în care nu este certă plata integrală a tuturor creanţelor deoarece sentinţa prin care s-a stabilit cuantumul uneia dintre creanţe nu este irevocabilă, ea fiind atacată cu recurs. Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 761 din...

Citeste mai mult...

ÎNCHIDEREA PROCEDURII PENTRU ABSENTA BUNURILOR. RECTIFICAREA SENTINTEI. ÎNCHIDEREA PROCEDURII CA URMARE A PLĂTII INTEGRALE A DATORIILOR.

în situaţia în care judecătorul sindic a reţinut neplata întregii creanţe şi a dispus închiderea procedurii pentru absenţa bunurilor în temeiul art. 118 din Legea 64/1995, iar ulterior, lichidatorul judiciar a depus un raport prin care atestă că debitorul şi-a achitat integral datoriile şi în baza raportului, judecătorul sindic a rectificat sentinţa şi a dispus...

Citeste mai mult...

ÎNCHIDEREA PROCEDURII FĂRĂ A SE DISPUNE RADIEREA. ABSENTA NORMEI LEGALE PRIVIND RADIEREA. CEREREA PENTRU REDESCHIDEREA PROCEDURII. INADMISIBILITATE

Faţă de debitor a fost deschisă procedura falimentului şi această procedură a fost închisă la 14 ianuarie 2002, prin încheierea nr. 32/2002, în temeiul prevederilor art 118 al Legii nr. 64/1995 constatându-se că bunurile existente în patrimoniul debitorului nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze...

Citeste mai mult...

Posibilitatea reactualizării unei creanţe anterioare modificării codului de procedură civilă prin OUG nr. 59/2001

Este posibilă reactualizarea valorii obligaţiei stabilite în bani, indiferent de natura ei şi pentru creanţe certe, lichide şi exigibile rezultând dintr-un titlu executoriu anterior modificării Codului de procedură civilă prin O.U.G. nr. 59/2001, temeiul juridic fiind dispoziţiile art. 1084 Cod civil. Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 162 din 29 ianuarie 2003 Prin sentinţa civilă...

Citeste mai mult...

Somaţia de plată. Caracterul civil sau comercial a cererii în emiterea somaţiei de plată. Instanta competentă

Inexistenţa gestiunii de afaceri sau a unui mandat comercial dat de societatea comercială unei persoane fizice, terţă faţă de societate, pentru a încheia acte juridice care să oblige persoana juridică, face ca obligaţia să fie civilă, iar instanţa competentă în procedura somaţiei de plată este instanţa civilă. Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 1213...

Citeste mai mult...

Conciliere directă. Convocarea trimisă pârâtei la vechiul sediu

Se consideră realizată de către reclamantă încercarea de conciliere directă prevăzută de art. 7201 C.pr.civ., în situaţia în care convocarea pârâtei la conciliere s-a făcut recomandat, cu confirmare de primire la adresa indicată drept sediu al pârâtei în contractul de asociere dintre părţi, întrucât reclamantei nu i s-a adus la cunoştinţă schimbarea sediului pârâtei. Secţia comercială...

Citeste mai mult...