Cauta in aceasta categorie:

Recurs – dreptul cadrelor didactice ce-şi desfăşoară activitatea într-o altă localitate decât cea de domiciliu la contravaloarea transportului efectuat lunar. Cadre didactice

În motivarea acţiunii au arătat că sunt cadre didactice care fac naveta la unităţile şcolare, situate în raza teritorială a pârâtului Consiliul local Poiana Teiului, judeţul Neamţ; că potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă unic la nivel judeţean, respectiv art. 52 alin. 2 „personalul din învăţământ care îşi desfăşoară activitatea în altă localitate decât localitatea...

Citeste mai mult...

Obligaţia de a face BugetRevendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 09.08.2011, sub nr. 6724/279/2011, reclamantul xx a chemat în judecată pe pârâta xx, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata tuturor contribuţiilor şi impozitelor aflate în sarcina...

Citeste mai mult...

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de pensionării. Pensii

Legea nr. 95/2006: art. 257, 259; Din modificările aduse Legii nr.95/2006 prin O.U.G. nr.107/2010, rezultă în mod evident că legiuitorul a înţeles să schimbe radical baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de pensionării care au pensii mai mari de 740 lei, prin aplicarea procentului de 5,5% asupra întregii pensii, nu...

Citeste mai mult...

Personal din sectorul bugetar. Drepturi salariale. Diminuare 25%. Salarizare

Legea nr. 118/2010: art. 34 alin. 1; Protocolul nr.1 CEDO: art.1 Potrivit acestui act normativ: cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice...

Citeste mai mult...

Posibilitatea persoanei beneficiara a pensie de invaliditate de a contesta decizia de neîncadrare în grad de invaliditate si decizia de sistare a pensiei de invaliditate. Pensii

-art. 62 alin.(6) si art. 56 alin. 5 din Legea 19/2000. Intimata reclamanta are posibilitatea ca potrivit art. 62 alin.(6) si art. 56 alin. 5 din Legea 19/2000 sa conteste decizia de respingere a contestatiei administrative si avizului medical nr. 4985/16.12.2010 formulate împotriva deciziei de neîncadrere în grad de invaliditate, contestatie a carei solutionare...

Citeste mai mult...

Decizie de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Salarizare

- Codul muncii, art. 74, art. 76 Tribunalul a analizat pe larg conditiile de legalitate ale deciziei de concediere constatând în mod corect ca aceasta îndeplineste conditiile prevazute de dispozitiile art. 74 din Codul muncii. Adica, decizia cuprinde mentiunile obligatorii specifice unei concedierii individuale în sensul ca motivele pentru care a intervenit concedierea sunt descrise, iar...

Citeste mai mult...

Indemnizaţie de şomaj. Condiţii de acordare. Şomaj

Legea 76/2002- art. 34 alin. 1 Potrivit acestui text de lege şomerii prevăzuţi la art. 17 alin. 1 beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii. Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale - Decizia civilă nr. 1601/19...

Citeste mai mult...

Cadre didactice. Tranşe suplimentare de vechime. Cadre didactice

Legea nr.128/1997- art.50; O.G. nr.15/2008; Dreptul privind transele suplimentare de vechime exista in continuare si el se cuvine personalului didactic din învăţământul preuniversitar si după intrarea în vigoare a O.G. nr.15/2008, in considerarea art.50 alin.(1) din Legeanr.128/1997, care nu a fost abrogat sau modificat in nici un fel. Este, de asemenea de menţionat că apărarea...

Citeste mai mult...

Aplicarea Ordinului 50/1990, ale H.G. nr. 456/1990, H.G. 261/22.02.2011 şi ale Ordinului MICHP nr. 969/04.06.1990 înainte şi după anul 2001. Contracte de muncă

Secţia I civilă. Sentinţa civilă nr. 1207/22.09.2011 Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. /103/2010 din 15.04.2010, reclamanţii B.I., S. C., etc. au chemat în judecată pârâta SC „AZOCHIM” SRL, cu sediul în Săvineşti, str. Uzinei, nr.2, judeţul Neamţ, prin lichidator judiciar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că au...

Citeste mai mult...

Litigiu munca Raporturi de muncă

R O M Â N I A TRIBUNALUL VASLUI SECŢIA CIVILĂ SENTINŢA CIVILĂ NR. 2054/2011 Şedinţa publică de la 22 Septembrie 2011 Instanţa constituită din: PREŞEDINTE CARMEN ANDRIEŞ Asistent judiciar SIMONA MIHAELA ATODIRESEI Asistent judiciar DANIEL GEORGE RUSU Grefier GHEORGHE RADU Pe rol fiind pronunţarea asupra cauzei civile privind pe contestatorul CI, în contradictoriu cu intimata Sucursala Regională de Căi Ferate Galaţi, cu sediul...

Citeste mai mult...

Anularea dispoziţiilor de imputare Acte ale autorităţilor publice

În considerentele hotarârii, tribunalul a statuat ca, este atributul legiuitorului sa stabileasca atât categoria de drepturi salariale, parte fixa si parte variabila a salariului, cât si cuantumul acestuia. Astfel cum rezulta din prevederile Statutului functionarilor publici, Codului muncii si Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, care prevad pe de o parte natura legala...

Citeste mai mult...

Calitate procesuală pasivă. Acţiune intentată de angajat împotriva angajatorului, pentru obligarea la restituirea sumelor reţinute în plus cu titlu de contribuţii şi impozit. Respingere pentru lipsa calităţii procesuale pasive Impozite şi taxeRaporturi d

Prin sentinţa civilă nr. 1490 din 19 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-au respins ca neîntemeiate excepţiile necompetenţei secţiei civile de soluţionare a cauzei şi inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâta SC I. SA Bistriţa. S-a respins excepţia prematurităţii formulării cererii, excepţie invocată de pârâta SC I. SA Bistriţa. S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a...

Citeste mai mult...

Plata indemnizaţiei concediului medical Asistenţă şi asigurări sociale

Decizia civilă nr.1791 din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi Prin sentinţa civilă nr. 1571/29.08.2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a fost respinsă ca nefondată excepţia dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă. A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta C.A.R.C., în contradictoriu cu pârâta C.A.S. GALAŢI. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma...

Citeste mai mult...

Aspecte legate de legalitate acordării indemnizaţiei de hrană şi sumelor de reprezentare pentru salariaţii Primăriei, în baza unui contract colectiv de muncă, înregistrat la D.M.S.S.F. Judeţean Contracte de muncă

Legea nr. 130/1996 Legea nr. 273/2006 Codul civil, art. 969 Câtă vreme contractul colectiv de muncă nu a fost anulat sau nu s-a constatat nulitatea prin hotărârea judecătorească, el fiind în vigoare, îşi produce efectele sale juridice, convenţiile legal făcute având putere de lege între părţile contractante. Prin sentinţa nr. 686 pronunţată la data de 16.06.2010...

Citeste mai mult...

Răspunderea patrimonială a salariaţilor. Condiţii pentru angajarea răspunderii. Salarizare

Codul muncii, art. 270 Potrivit art. 270 din Codul muncii salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor. Prin prisma acestor prevederi legale, existenţa unei pagube în patrimoniul societăţii reclamante nu este suficientă pentru a antrena în concret răspunderea unui salariat, în...

Citeste mai mult...

Contract de muncă. Suspendarea contractului de muncă încheiat cu o asociaţie constituită în temeiul O.G. nr. 26/2000. Organul competent să dispună măsura suspendării Contracte de muncă

O.G. nr. 26/2000, art. 23 alin. 1, art. 24 alin. 2 lit. „b şi d” Potrivit art.23 alin.1 din O.G. nr.26/2000 hotărârile adunării generale a asociaţiei sunt obligatorii chiar şi pentru membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat împotrivă. Condiţia impusă de lege ca aceste hotărâri să fie în...

Citeste mai mult...

Recurs – plata stimulentelor şi cadourilor de Paşti prevăzute în CCM personalului unităţilor bugetare reorganizate conform Legii 329/2009 Drepturile omului

Au fost obligaţi pârâţii A.N.C.P.I. şi M.A.I. să vireze către pârâtul O.C.P.I. Neamţ sumele necesare plăţii drepturilor salariale acordate în cauză. S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că: Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.N.C.P.I., nu poate fi primită, având în...

Citeste mai mult...

Litigiu de muncă. Despăgubiri datorate de salariat. Reţineri din salariu. Aplicabilitatea prevederilor art. 274 din Codul muncii. Salarizare

Potrivit dispoziţiilor art. 274 din Codul muncii în situaţia în care salariatul, până la încetarea contractului individual de muncă, nu a despăgubit angajatorul şi se încadrează la un alt angajator, reţinerile din salariu se fac de către noul angajator pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de angajatorul păgubit. Din moment ce angajatorul păgubit a...

Citeste mai mult...

Litigiu de asigurări sociale. Dreptul magistraţilor de a beneficia de asigurare de viaţă, sănătate şi bunuri. Condiţii Asistenţă şi asigurări sociale

Conform prevederilor art. 100 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 magistraţii beneficiari de asigurare realizată din fonduri bugetare , pentru viaţă, sănătate şi bunuri în limita veniturilor pentru 15 ani de activitate. În aplicarea acestor dispoziţii Ministerul Justiţiei şi Procurorul General au fost emise ordine conform cărora despăgubirea prevăzută de lege urma să fie achitată...

Citeste mai mult...