Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
Prin cererea de executare silită formulată de creditorii L. I. şi L. A. către Biroul executorului Judecătoresc, s-a solicitat să se pună în executare titlul sentinţa civilă nr.4065 din 17.06.2008 a Judecătoriei Sibiu şi Decizia civilă nr.120 din 23.02.2009 a Tribunalului Sibiu.
Prin somaţia trimisă de judecătoresc în dosarul execuţional 93/2009, s-a pus în vedere contestatorilor să îndeplinească obligaţia de a ridica grajdul pentru 10 animale, construit pe terenul proprietatea creditorilor intimaţi, fiind somaţi şi să achite obligaţiile de plată a sumelor de 4.031 lei reprezentând despăgubiri şi cheltuieli de judecată, conform titlurilor executorii mai sus amintite.
Din considerentele titlurilor executorii solicitate a fi puse în executare, rezultă faptul că, contestatorii au construit un grajd de lemn fără autorizaţie de construcţie iar instanţa a dispus ridicarea lui, contestatorii opunându-se executării acestor dispoziţii.
Obiecţiile formulate de contestatori nu pot fi primite întrucât a le accepta înseamnă a anula pe calea contestaţiei la executare dispoziţiile instanţei de judecată intrate în puterea lucrului judecat.
Aşa fiind şi cum nu există motive de desfiinţare a actelor de executare, se va dispune respingerea capetelor de cerere cu privire la anularea în parte şi suspendarea executării silite începute în dosar execuţional 93/2009 a Biroului Executorului Judecătoresc.
În ce priveşte procesul-verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare întocmit în 9.04.2009 în dosarul execuţional nr.93/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc, instanţa reţine că onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit aproape de limita maximă stabilită de Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2550/2006. Având în vedere sarcina executorului judecătoresc pentru punerea în executare a titlurilor executorii prin care au fost obligaţi pârâţii să ridice un grajd construit pentru 10 animale, instanţa apreciază cuantumul acestora ca fiind nepotrivit de mare.
Este posibilă aprecierea instanţei asupra cuantumului onorariului executorului judecătoresc deoarece instanţa nu intervine în raportul contractual dintre executor şi clienţii săi (nimic nu îi împiedică pe aceştia din urmă să achite onorariul stabilit de comun acord de cele 2 părţi contractuale), ci doar în raportul juridic de drept procesual, născut între cele două părţi ale executării silite. De asemenea, este posibilă această apreciere cât timp ordinul mai sus arătat stabileşte limite minime şi maxime ale onorariului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs contestatorii C. I. şi C. I. solicitând modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul anulării parţiale a executării silite începută în dosarul execuţional 93/2009 în privinţa obligaţiei de a face, respectiv de a ridica grajdul construit pentru 10 animale, dată fiind imposibilitatea realizării voluntare a obligaţiei de a face, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că în sentinţa instanţei de fond nu au fost analizate argumentele intimaţilor, în principal acela potrivit căruia intimaţii sunt în imposibilitate de a executa hotărârea judecătorească, respectiv obligaţia de a face (dărâmarea grajdului) în condiţiile în care nu pot fi obţinute autorizaţie de demolare conform Lg.50/90.
Recurenţii precizează că instanţa de fond nu şi-a motivat soluţia, rezumându-se la o simplă apreciere că admiterea contestaţiei ar duce la „anularea” unor dispoziţii judecătoreşti intrate sub autoritate de lucru judecat.
Intimaţii contestatori nu au formulat întâmpinare la recurs.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, tribunalul urmează să-l respingă şi să menţină sentinţa instanţei de fond ca temeinică şi legală.
Potrivit art.399 alin.1 C.pr.civ., împotriva executării silite precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar potrivit art.399 alin.2 C.pr.civ. nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului.
În cauză contestatorii invocă, în susţinerea contestaţiei lor, disp. art.400 ali.1 şi 401 lit.a şi c C.pr.civ.
În mod corect instanţa de fond a apreciat că executarea silită constând în îndeplinirea obligaţiei de a face a fost începută în conformitate cu disp. legale, astfel încât ea trebuie menţinută, înlăturând argumentul contestatorilor că nu pot obţine autorizaţia de demolare şi astfel nu pot executa hotărârea judecătorească printr-o încălcare a legii. Fără a o spune „expresis verbis” instanţa de fond a apreciat, nu imposibilitatea ci refuzul contestatorilor de a obţine autorizaţia.
Dispoziţiile privitoare la diminuarea onorariului executorului judecătoresc urmează a fi menţinute ca temeinice. Din considerentele sentinţei atacate rezultă raţionamentul pe care instanţa de fond l-a urmat atunci când a apreciat „cuantumul acestora ca fiind nepotrivit de mare”.
Pentru aceste considerente, văzând disp. art.212 şi următ. din C.pr.civ., tribunalul a respins recursul şi a menţinut sentinţa atacată.
